Coaliția guvernamentală a reușit să treacă miercuri, prin Camera Deputaților, cu sprijinul USR, proiectul de lege privind controlul utilizării spațiului aerian național, care permite doborârea tuturor tipurilor de aeronave, inclusiv a dronelor.
Au fost înregistrate 196 voturi pentru (PSD, PNL, UDMR, Minorități + 2 deputați neafiliați), 99 împotrivă (AUR, SOS și POT) și 2 abțineri.
Votul împotrivă dat de toți așa-zișii ”suveraniști” prezenți în Camera Deputaților este cea mai clară dovadă de până acum că politica extremiștilor AUR, SOS și POT este prorusă.
De ce prorusă? Pentru că proiectul de lege pe care l-au respins acești indivizi, din fericire minoritari, are scopul de a permite prevenirea și contracararea utilizării spațiului aerian național de către dronele, dar și aeronavele cu pilot ale celui mai mare inamic al României din ultimul secol, Rusia.
Legea este o reacție la amenințările din regiune, accentuate de războiul din Ucraina și utilizarea frecventă a dronelor rusești care afectează țările vecine, inclusiv România.
Obiectivele inițiativei legislative
Concret, inițiativa legislativă are ca obiect de reglementare măsuri pentru controlul utilizării spațiului aerian național, stabilind autoritățile și instituțiile care au competențe în luarea măsurilor de prevenire și contracarare a utilizării spațiului aerian național de către aeronave, sisteme de aeronave fără pilot la bord și alte vehicule aeriene. Astfel, se va crea un nou cadru de cooperare și coordonare la nivelul autorităților și instituțiilor care au competențe în gestionarea și monitorizarea spațiului aerian național, precum și de asigurare a respectării regulilor de utilizare a acestuia, ceea ce contribuie la creșterea siguranței și securității aviației.
Amenințările neautorizate și măsurile de prevenire
Potrivit unui amendament, se constituie situații în care o aeronavă utilizează neautorizat spațiul aerian național și următoarele: unitățile de trafic aerian sau serviciile militare de supraveghere și control utilizare spațiu aerian primesc informații referitoare la producerea unui act de intervenție ilicită la bordul aeronavei, chiar dacă se respectă autorizarea primită; unitățile de trafic aerian sau serviciile militare de supraveghere și control utilizare spațiu aerian primesc informații referitoare la existența la bordul aeronavei a unor substanțe sau materiale periculoase, care ar putea fi folosite într-un act de terorism; unitățile de trafic aerian sau serviciile militare de supraveghere și control utilizare spațiu aerian primesc informații cu privire la existența la bordul aeronavei a unor bunuri sau persoane care, conform obligațiilor, angajamentelor asumate de România prin tratatele internaționale la care este parte sau sancțiunilor internaționale instituite prin actele prevăzute la art. 1 alin. (1) din OUG nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările și completările ulterioare, fac obiectul unor restricții privind utilizarea spațiului aerian național.
Obligațiile persoanelor juridice
Persoanele de drept public și privat care au în proprietate, operează sau administrează obiective care necesită măsuri de protecție contra amenințărilor specifice sistemelor de aeronave fără pilot la bord au obligația de a implementa și de a menține măsuri de protecție a acestor obiective, prevede un alt amendament.
Rolul Consiliului Suprem de Apărare a Țării
Potrivit proiectului, prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării se stabilesc: a) obiectivele care necesită măsuri de protecție contra amenințărilor specifice sistemelor de aeronave fără pilot la bord prevăzute în proiect; cerințele tehnice generale ale echipamentelor și sistemelor prevăzute, la propunerea structurilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională.
Implementarea măsurilor
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază aprobă ordinele comune referitoare la cadrul de cooperare general privind măsurile dispuse în situații de utilizare neautorizată a spațiului aerian național, aspectele procedurale privind coordonarea prevăzută la art. 6 și 24, precum și standardele tehnice și operaționale specifice pentru echipamentele și sistemele tehnice necesare implementării măsurilor de protecție, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Declarațiile publice ale extremiștilor susțin propaganda putinistă
Declarațiile publice ale extremiștilor din ziua votării acestei legi au îndepătrtat orice urmă de îndoială că poziția lor ar fi alta decât cea a propagandei putiniste.
AUR și criticile sale procedurale
Astfel, AUR susține șmecherește că legea a fost grăbită, că e nesustenabilă juridic și nealiniată cu Constituția. Acuză guvernul că vreme de doi ani nu a făcut nimic pentru a elabora corect această lege care, potrivit deputatei auriste Bruynseels, riscă să submineze încrederea în instituții, prezentând-o ca o „decredibilizare” a armatei prin reglementări confuze.
“Dragi colegi, mai devreme se spunea că armata este una dintre puținele instituții care au rămas credibile. Așa este și respectăm armata. Haideți atunci să nu facem în așa fel încât chiar noi să o decredibilizăm. Pentru că dacă venim cu astfel de PLX-uri care în final prezintă riscuri de decredibilizare la adresa armatei române, nu rezolvăm absolut nimic, dimpotrivă. Ați spus că aceste reglementări sunt absolut necesare. Suntem de acord cu dumneavoastră, sunt absolut necesare, însă ați avut doi ani la dispoziție, timp în care le-ați fi putut gândi foarte bine, le-ați fi putut analiza, să respectați logica juridică, să aliniați reglementările Constituției și să veniți în fața noastră cu niște proiecte de lege care stau în picioare și care oferă garanții cetățenilor români că le vor fi respectate drepturile și libertățile, indiferent de cine ajunge la guvernare și ce s-ar putea întâmpla în țara noastră”, a declarat deputata AUR Ramona-Ioana Bruynseels.
SOS și temerile privind abuzul instituțional
În tandem, potrivit aceluiași joc papagalicesc, SOS exprimă îngrijorarea că legea ar putea permite CSAT-ului (controlat de guvern) să folosească armata împotriva cetățenilor, pe criterii subiective.
Astfel, deputatul S.O.S. România Nicolae-Mirel Ion a precizat că, în esență, este vorba despre doborârea dronelor, iar legea ar fi inutilă câtă vreme, zice el după mintea lui inter-urechistă, ”s-ar putea că acest război să mai țină poate câteva luni”.
Mai mult individul și-a exprimat temerea că se poate crea cadrul legislativ pentru ca armata să fie scoasă în stradă “împotriva oricăror primejdii sau amenințări care se consideră a fi”.
“Și acum eu vin și vă întreb: la trei ani de la izbucnirea războiului din Ucraina, noi nu avem o legislație care să ne permită să doborâm dronele? Promovăm o astfel de legislație când s-ar putea că acest război se mai țină poate câteva luni? Și dacă, da, o promovăm despre viitor? (…) Nu se arată duplicitatea pe care partidele de guvernământ o au promovând aceste proiecte? (…) Când am cerut explicații, reprezentantul Ministerului Apărării mi-a spus: “Dom”le, păi armata iese în stradă numai când spune CSAT-ul”. Păi n-am văzut ce a făcut CSAT-ul numai acum două luni, când a anulat turul doi al alegerilor. Nu CSAT-ul a făcut treaba asta? Câtă încredere putem să avem noi în acest CSAT sau cel puțin în CSAT-ul care provine din actuala guvernare, ca noi să votăm astfel de legi?”, a afirmat tovarășul SOS.
Atacul la Constituție și retorica naționalistă
Potrivit sos-istului Dumitru Coarnă însă, “problema de fond este atacul la Constituție”. “Rămâneți în aceeași paradigmă a dictaturii”, a perorat fostul milițian călărășean.
Deputatul AUR Dan Tanasă i-a atacat și el pe susținătorii apărării României, numindu-i „apărătorii curcubeului” (aluzie la UE), în contrast cu valorile tradiționale românești pe care le-ar susține acesta.
“Nu știu dacă să râd sau să plâng să-i văd pe apărătorii curcubeului că ne vorbesc nouă de apărarea României. Voi nu v-ai hotărât încă dacă sunteți fetițe sau băieței și voi ne vorbiți nouă de apărarea României? Voi care stați, în timp ce noi stăm cu icoane și cu portretul lui Ștefan cel Mare și al lui Mihai Viteazul și voi stați cu curcubeul, ne povestiți nouă de suveranitate, de istorie și de apărarea statului român?”, a afirmat individul Tanasă, în calitatea lui de deputat de aur.
Poziția USR și PSD
Pe de altă parte, USR, care a votat pentru admiterea noii legi, subliniază că România nu poate răspunde eficient dronelor rusești fără un cadru legal clar. Legea este vitală pentru protejarea spațiului aerian în contextul războiului din Ucraina, susține USR.
Mai mult, deputatul USR Bogdan Rodeanu a susținut că ceea ce se vede de la tribuna Parlamentului “nu este decât o manifestare a unui atac hibrid în formă continuată manifestată prin declarații politice care nu servesc interesul statului român și care vor să genereze neîncredere totală în statul român”.
“Le monitorizăm (sistemele anti-aeriene) și doar atât și anunțăm – se poate prăbuși și acolo și acolo. Și nu putem apăsa pe buton. Asta este situația din momentul de față. Și să vă mai spun și ce simt suveraniștii și naționaliștii de carton, care sunt aici în sală, și ne-au spus-o astăzi în Comisia de Apărare: “Sunteți nebuni, dacă vreți să deranjați o putere nucleară”. Nu suntem nebuni, suntem români și ne apărăm țara”, a arătat deputatul Rodeanu.
USR și PSD afirmă că opoziția AUR, SOS și POT slăbește apărarea României, facilitând indirect obiectivele Kremlinului. Liderul USR Ionuț Moștenu le acuză explicit că „servesc interesului lui Putin”.
Concluzie: AUR, SOS și POT susțin cauza Rusiei
Răspunzând intervenției auristului exaltat Dan Tănase, liderul deputaților USR, Ionuț Moștenu, a dat asigurări că USR este un partid pro-european, pro-euroatlantic și că va rămâne așa, acuzând explicit partidele extremiste AUR, SOS și POT că servesc ”interesului lui Putin”.
“Voi, prin tot ce faceți, vreți să fim mai slabi și asta servește unui singur interes: interesului lui Putin. N-o să vă permitem. (…) N-o să puteți să-i păcăliți pe toți tot timpul și zăpăceala vostră o să se termine în mai și o să intrați la coșul de gunoi al istoriei”, a spus Moșteanu.
Președintele de ședință, social-democratul Daniel Suciu, i-a întrebat pe cei care au votat contra dacă sunt deranjați de faptul că există o “poliție aeriană externă” care apără România.
“Ce vreți, stimați colegi din opoziție, care vorbiți de transfer de suveranitate și nu este adevărat, și nu este despre acest lucru? Ce vreți, să ne cadă dronele pe școli, să ne cadă dronele în orașe și să dați din umeri după aceea că Parlamentul nu și-a făcut treaba? Exact asta se întâmplă acum. E o discuție dacă mai târziu sau mai devreme se putea vota acest lucru. (…). Vă deranjează că avem poliția aeriană externă care apără România? Să știți că această retorică nu este la vestul României, ci este la estul României. Și, chiar dacă maxima, și am auzit-o zilele acestea, “când puterea are dreptate, dreptatea pierde puterea”, în acest caz, să știți că am făcut ceea ce trebuia. Dumneavoastră ați făcut împotriva Românei, asumați-vă acest lucru!”, a transmis Daniel Suciu.
În concluzie, opoziția extremistă constituită din AUR, SOS și POT insistă așadar pe așa-zisa corectitudine procedurală într-un context unde timpul este critic. Amânarea legii, chiar și sub pretextul așa-ziselor imperfecțiuni juridice invocate aiurea de extremiști, creează vulnerabilități pe care Rusia le poate exploata.
De asemenea, retorica partidelor AUR și SOS (de exemplu, atacuri la adresa „poliției aeriene externe”, scepticism față de CSAT) rezonează cu discursurile de dezinformare rusești care promovează izolaționismul și sfidează instituțiile occidentale.
Extremiștii minimizează și ignoră astfel amenințarea rusă întrebând de ce legea este necesară „după trei ani de război”. Această poziție poate fi clar interpretată ca o tentativă de a normaliza prezența militară rusă în regiune. Celelalte argumente invocate de extremiștii AUR, SOS și POT sugerează, la fel, o aliniere indirectă cu interesele rusești.
Opoziția față de o lege esențială pentru securitatea națională, combinată cu narative anti-occidentale și scepticism față de instituțiile de apărare, facilitează obiectivele Rusiei în regiune și slăbește astfel poziția României față de agresivitatea Kremlinului.

