Site icon Investigative Report

Cum vrea Iordache să „facă dreptate” condamnaților prin modificarea Codului Penal

puterile președintelui modificările Codurilor penale sesizare florin iordache Modificările Codurilor Penale cuprind chiar dorințele lui Liviu Dragnea prin OUG-ul propus de el, numai că acestea sunt preluate de deputatul Florin Iordachedesființarea pensiilor speciale  „Tatăl” infamei OUG 13 recomandari absurde raporul mcv

Modificările Codurilor Penale cuprind chiar dorințele lui Liviu Dragnea prin OUG-ul propus de el, numai că acestea sunt preluate de deputatul Florin Iordache. Mai jos redăm o parte dintre aceste modificări, așa cum au fost prezentate în proiectul de OUG, potrivit G4Media.  

La articolul 75 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„d) acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei. Circumstanţa atenuantă nu se aplică în cazul săvârşirii următoarelor infracţiuni, dacă au produs un prejudiciu rnaterial: tâlhărie, piraterie, furt calificat, fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice.” 2.

Articolul 100 se modifică şi va avea următorul cuprins:

(1) Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:

(2) in cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b) — d).

(3) În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. in acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă. înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin jumătate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

(4) in calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (2) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, eliberarea condiționată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puțin un sfert din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depășește 10 ani, și a cel puțin o treime, când aceasta este mai mare de 10 ani. 

(5) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiționate sau care au condus la respingerea acesteia și, în cazul admiterii, atenționarea condamnatului asupra conduitei sale și a consecințelor la care se expune, dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. 

Exit mobile version