Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat marţi că preşedintele rus Vladimir Putin a „blufat” atunci când a ameninţat cu folosirea armelor nucleare, scopul urmărit fiind să obțină de la statele occidentale recunoașterea pseudo-referendumurilor organizate în regiunile ocupate în Ucraina.
În plus, ministrul a prezentat public procedurile care ar trebui parcurse în cazul în care Rusia ar folosi arme nucleare.
„Până la urmă, ceea ce a făcut Putin de la început, pentru că ne-a mai ameninţat pe noi, europenii, cu arme nucleare în martie sau aprilie, ceea ce a făcut a fost mai degrabă să blufeze, să încerce să impresioneze mai degrabă, pentru a vedea cum reacţionează ţările europene în o posibilă recunoaştere sau măcar acceptare a unor referendumuri false pe care le face în cele patru regiuni. Nu credem că acest anunţ din urmă schimbă realitatea războiului”, a declarat Vasile Dîncu, într-o intervenție la Digi24, relatează Agerpres.
Totodată, ministrul Apărării a dat asigurări că NATO nu va sta deoparte „să privească” într-o astfel de situație, dar România este foarte bine pregătită.
„În România nu se schimbă nimic, pentru că eram într-o stare de vigilenţă încă de la începutul războiului. Noi mergem mai departe cu strategia defensivă pe care NATO a pregătit-o şi, desigur, accelerăm toate procesele de înzestrare. Nu schimbă cu nimic acest nou anunţ al lui Putin. Foarte mulţi analişti îl etichetează ca fiind unul al neputinţei, pentru că a vorbi de folosirea armelor nucleare înseamnă mai degrabă o încercare de a descuraja.(…) NATO nu poate să stea deoparte şi să privească într-o asemenea situaţie. Există asigurări că acest echilibru al descurajării va funcţiona”, a mai subliniat Dîncu.
În context, ministrul Dâncu a explicat care ar fi procedurile de lansare a unor lovituri nucleare, dar și faptul că ar fi mai mulți oficiali implicați, nu doar președintele Putin.
„În lanţul de comandă, care există şi în SUA sau la NATO pentru folosirea armelor nucleare, dar şi în Rusia, pentru că este aproape în oglindă acest lucru, există mai mulţi paşi, eu am numărat şapte proceduri.
Nu ajunge ca preşedintele să apese pe un buton din valiza nucleară, ci este vorba de trei coduri care există la preşedinte, premier, ministrul Apărării şi de acolo începe procedura militară, cu şeful de Stat Major, apoi cei care operează. Asta pentru lovitura strategică.
Pentru loviturile tactice, procedura este şi mai complicată. Pentru a încerca o lovitură locală cu o bombă nucleară mai mică, pentru a descuraja sau să încerci anihilarea unei regiuni sau unui oraş, este o procedură şi mai complicată”, a mai explicat Vasile Dîncu.

