Aproape 1.800 de persoane au fost audiate de procurori până în prezent în Dosarul Protestelor din 10 august. Dintre acestea, 1.180 de persoane au fost audiate în calitate de martori, iar alte 560 de persoane în calitate de vătămați și părți civile.
În dosar se efectuează în continuare urmărirea penală în legătură cu organizarea, conducerea, modul de intervenţie a jandarmilor împotriva manifestanţilor care au participat la protestul din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei.
„În vederea stabilirii situaţiei de fapt, au fost audiaţi, până în prezent, aproximativ 1.180 de martori, 560 persoane vătămate/părţi civile, unele dintre acestea depunând înscrisuri şi acte medicale cu privire la vătămările suferite. De asemenea, au fost administrate, în parte, probatoriile solicitate de acestea, au fost vizionate mediile de stocare care conţin imagini înregistrate în timpul evenimentelor, atât unele depuse la dosar de persoanele vătămate, cât şi cele transmise de către instituţiile de ordine publică sau de alte persoane juridice”, au anunțat reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Este în curs de efectuare expertiza fizico-chimică asupra substanţelor cu efect iritant lacrimogen folosite de forţele de ordine în cursul intervenţiei.
„Procurorii militari au efectuat demersuri pentru desecretizarea documentelor întocmite de structurile care au avut atribuţii şi au acţionat în data de 10 august 2018, o parte dintre aceste documente fiind declasificate şi înaintate organelor de urmărire penală pentru a fi avute în vedere la soluţionarea cauzei”, au mai anunțat procurorii.
Pe de altă parte, viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu afirmă că procurorii militari cunoşteau o parte dintre informaţiile suplimentare pe care el le-a oferit luni despre protestul din 10 august 2018.
Bădulescu afirma săptămâna trecută că ar cunoaşte noi detalii despre protest, iniţial el susţinând că a minţit când a dat prima declaraţie, afirmaţie pe care ulterior şi-a retras-o.
„Aşa cum v-am spus, ceea ce astăzi eu am declarat este în continuarea declaraţiilor din 24 august 2018. Echipa de procurori, parte dintre aceste informaţii pe care eu le-am adus, le aveau, dumnealor au încercat să le lămurească, pertinent”, a afirmat Bădulescu după ce a ieșit de la audieri ce au avut loc la Parchetul General.