În dubla crimă de la Onești, criminalul Gheorghe Moroşan a fost acuzat oficial de omor calificat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău. Între timp, după cele patru demisii, acum se cere și demisia ministrului Lucian Bode.
Potrivit actului de inculpare, autorul şi soţia acestuia au fost anunţaţi, pe 1 martie, de o persoană că în fostul lor apartament se efectuează lucrări de renovare.
Cei doi soţi au plecat de la domiciliul lor, din localitatea Bogdăneşti, cu intenţia de a se răzbuna şi de a atrage atenţia asupra cauzei lor vizând situaţia juridică a acestui imobil, susţin procurorii.
„Înainte de a ajunge la locaţia menţionată, inculpatul M.G. s-a deplasat la un magazin din municipiul Oneşti, de unde în intervalul orar 11,26 – 11,29 a achiziţionat 10 coliere autoblocante, de culoare neagră, cu dimensiunea de 50 de centimetri fiecare, pe care avea să le folosească ulterior la imobilizarea victimelor. De asemenea, la plecarea de la domiciliul din Bogdăneşti, inculpatul a luat asupra sa un cuţit, iar după săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa s-a constatat că în hanoracul cu care a fost îmbrăcat avea şi două recipiente spray piper”, precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.
Mai departe, ajuns la locul faptei, inculpatul M.G. a pătruns în interiorul fostului său apartament pe uşa care nu era asigurată, în apartament aflându-se la acel moment victimele P.D. şi I.S., angajaţi ai SC C. SA, care executau reparaţii la instalaţia electrică.
„Fiind înarmat cu un cuţit, inculpatul M.G. i-a ameninţat pe cei doi muncitori aflaţi în imobil şi a reuşit să le lege mâinile cu clemele din plastic achiziţionate cu puţin timp în urmă, lipsindu-i de libertate în mod ilegal. Inculpatul M.G. a încuiat uşa de acces în apartament, folosind cheile ce se aflau în yală, iar ulterior a trecut la punerea în aplicare a planului său”, precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.
Dubla crimă de la Onești
La ora 11:48:39, anchetatorii spun că Moroşan a sunat la numărul unic de urgenţă 112, unde a sesizat faptul că a privat de libertate două persoane şi a solicitat intervenţia echipajelor de poliţie.
Moroşan a condus victimele într-unul dintre balcoanele locuinţei şi timp de mai multe ore a purtat negocieri cu organele de poliţie direcţionate la locul evenimentelor, având asupra sa cuţitul şi ameninţând că îi va ucide pe cei doi dacă nu îi sunt îndeplinite toate solicitările, arată procurorii.
„În jurul orei 17,00, în timp ce inculpatul M.G. se afla în continuare în balcon, în partea stângă a acestuia aflându-se victima P.D., iar în partea dreaptă victima I.S., ca urmare a unui gest de apărare efectuat de P.D., care l-a lovit cu piciorul pe inculpat, M.G. a început să îi agreseze pe cei doi cu arma albă avută asupra sa, cu lungimea lamei de 27 centimetri. După prima lovitură aplicată victimei P.D. în interiorul balconului, aceasta, victima I.S. şi inculpatul M.G. au părăsit balconul, iar în interiorul apartamentului inculpatul a continuat să lovească în mod repetat cele două victime cu acel cuţit. La faţa locului se aflau la acel moment echipaje ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Bacău, iar când s-a constatat că inculpatul M.G. a început să agreseze persoanele private de libertate, au intervenit prin spargerea uşii de acces în imobil. În acele împrejurări au fost executate mai multe focuri de armă asupra inculpatului M.G. în vederea înlăturării stării de pericol, la momentul intervenţiei inculpatul având în continuare cuţitul în mână”, menţionează procurorii.
S-a intervenit prea târziu
După imobilizarea lui Moroşan, personalul de pe echipajele de prim ajutor a intervenit în vederea acordării îngrijirilor medicale, atât celor două victime care prezentau plăgi înjunghiate, dar şi agresorului care prezenta leziuni prin împuşcare.
Procurorii susţin că una dintre victime a decedat la faţa locului, iar a doua – la spital, cauzele deceselor fiind urmare a plăgilor înjunghiate multiple.
„La data de 5 martie inculpatul M.G. a fost audiat în această calitate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde se află internat. Dosarul cauzei a fost înaintat la data de 6 martie judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bacău cu propunerea de luare faţă de inculpatul M.G. a măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile”, se mai arată într-un comunicat al Parchetului.
Apartamentul în care s-au comis crimele fusese al agresorului, iar acum se afla în proprietatea Chimcomplex în urma unei executări silite.
Autorul dublei crime are patru condamnări la activ – în anii 1987, 1991, 1992 şi 2010, ultima fiind în Italia pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.
Se cere demisia lui Lucian Bode
Deputatul PSD Dumitru Coarnă crede că ar fi necesară demisia ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, după crimele de la Oneşti.
„După speţa „Caracal”, domnul ministru Moga şi-a dat demisia. De bun simţ. Eu cred că şi în această speţă, în care doi oameni sunt, efectiv, la propriu, hăcuiţi, tăiaţi, domnul Bode ar trebui să recurgă la acest gest, pentru că a demonstrat şi în continuare demonstrează, mie cel puţin îmi spune, că nu doreşte să se afle adevărul clar şi să ne transmită public ceea ce trebuia să facă Ministerul de Interne, şi vorbesc despre Ministerul de Interne şi IGPR, nu vorbesc de Poliţia Judeţeană Bacău. Am înţeles că acolo a pus interimar unul care saluta întotdeauna cu ‘săru’ mâna’, e un interimar la IPJ Bacău”, a susţinut Coarnă.