Aliații europeni din NATO ar trebui să aibă o “foaie de parcurs clară” care să explice cum ar funcționa orice retragere a SUA de pe continent, a declarat ministrul finlandez al apărării, Antti Hakkanen, pentru Politico.
“Trebuie să avem un fel de plan comun cu americanii cu privire la o foaie de parcurs dacă SUA schimbă echilibrul în zona Pacificului în ceea ce privește capacitățile de apărare convențională”, a declarat el într-un interviu telefonic după o reuniune informală a miniștrilor apărării din UE la Varșovia.
El s-a pronunțat pentru o “foaie de parcurs clară” din partea Washingtonului, “astfel încât să nu existe niciun fel de fereastră de oportunitate pentru Rusia de a încerca să facă ceva”, adăugând că planurile SUA ar trebui să se coordoneze cu inițiativele UE de a spori capacitatea de apărare a blocului comunitar.
Comentariile lui Häkkänen sunt asemănătoare cu cele ale ministrului german al apărării, Boris Pistorius, care, luna trecută, i-a cerut omologului său american Pete Hegseth să “elaboreze o foaie de parcurs pentru a se evita lacunele în materie de capabilități, pentru a organiza partajarea progresivă a sarcinilor și a ști cine ce face” în cazul în care SUA își transferă forțele din Europa în Indo-Pacific.
Pistorius a spus că nu a primit niciun fel de răspuns nici de la Casa Albă, nici de la Pentagon.
Țările europene caută să recalibreze apărarea continentului, în timp ce administrația lui Donald Trump a pornit un război economic împotriva UE, strânge legăturile cu Rusia, avertizează că ar putea să nu apere aliații din NATO care, potrivit acesteia, nu cheltuiesc suficient pentru apărare și amenință să invadeze Groenlanda.
“Europa este prea slabă fără capacitățile SUA. Are nevoie de o completare cu capabilități europene”, a declarat ministrul finlandez, a cărui țară are o graniță de 1.340 de kilometri cu Rusia și ale cărei forțe de apărare pot apela la aproape un milion de rezerviști și la un model de apărare la scară națională în situații de criză. Finlanda a aderat la NATO în urmă cu doi ani, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina.
La rândul său, UE caută să joace un rol mai important în materie de apărare pentru a descuraja amenințarea Rusiei, un efort stimulat de îngrijorările tot mai mari cu privire la fiabilitatea alianței cu SUA.
Hakkanen a declarat că planurile Comisiei Europene, care ar putea genera cheltuieli militare în valoare de 800 de miliarde de euro prin relaxarea normelor fiscale naționale și prin oferirea a 150 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi pentru apărare, în scopul de a spori apărarea blocului comunitar până în 2030, sunt “pe drumul cel bun”.
Secretarul de stat american Marco Rubio, aflat săptămâna trecută la Bruxelles pentru o reuniune a miniștrilor de externe din cadrul NATO, a calificat drept “isterie” îngrijorările legate de angajamentul Americii față de Alianță, notează Politico.
În cadrul aceleiași reuniuni, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că “nu există surprize” în cadrul alianței și că orice pivotare a SUA către Asia ar fi făcută “într-un mod foarte coordonat”.

