Site icon Investigative Report

Florin Mitulețu Buică și-a dat demisia de la conducerea Autorității Electorale Permanente în urma scandalului legat de angajarea nelegală a cumnatei sale

Mitulețu.

Constantin-Florin Mituleţu-Buică a înaintat celor două Camere ale Parlamentului demisia sa din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) în urma scandalului legat de angajarea nelegală a cumnatei sale în cadrul instituției pe care o conduce discreționar de mai multă vreme.

„Autoritatea Electorală Permanentă informează că astăzi, 11 ianuarie 2023, domnul Constantin-Florin Mituleţu-Buică a înaintat celor două camere ale Parlamentului demisia de onoare din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente începând cu data de 13 februarie 2023, în condiţiile Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente şi ale Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar”, se precizează într-un comunicat al AEP transmis miercuri.

În 9 ianuarie, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul General în cazul preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, pe motiv că şi-ar fi angajat nelegal cumnata, sora soției sale, în funcţia de consilier la cabinetul vicepreşedintelui AEP.

De asemenea, în noiembrie 2021, Constantin Mituleţu-Buică a fost trimis în judecată pentru comiterea în concurs a trei infracţiuni de abuz în serviciu, într-un dosar în care este acuzat că a făcut presiuni ca doi directori din AEP să părăsească instituţia şi ar fi blocat mai multe posturi din cadrul AEP şi nu a organizat concursuri pentru ocuparea lor.

Constantin-Florin Mitulețu-Buică a mai fost acuzat în trecut de alte abuzuri grave și ilegalități comise, dar și de faptul că i-a făcut ”ochi dulci” ambasadorului Rusiei Teroriste la București, tovarășului (gradul) Valeri Kuzmin.

Exit mobile version