Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat miercuri arestarea a două persoane pe care le acuză că ar fi agenți ai Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS), într-un incident care are loc pe fondul agravării tensiunilor între cele două țări, relatează AFP.
“A fost stabilit că cei doi cetățeni moldoveni, dotați cu acte false, au sosit la Moscova pentru îndeplinirea unor misiuni (stabilite de SIS) destinate să submineze securitatea Federației Ruse”, susține FSB într-un comunicat.
Un dosar penal pentru “cooperare confidențială cu un stat străin” a fost deschis împotriva celor două persoane, plasate în arest preventiv, care riscă “până la opt ani de închisoare”, adaugă FSB, fără alte precizări.
Într-o înregistrare video difuzată de FSB și reluată de canalul televiziunii publice Rossia-24, cei doi bărbați afirmă în limba rusă că au fost instruiți să “culeagă informații și să intre în contact” cu potențiale surse de către serviciile de informații moldovene.
Cei doi au stabilit în special contacte cu “activiști ai unor mișcări politice și organizații neguvernamentale” din Rusia, afirmă un reprezentant al FSB în aceeași înregistrare.
Republica Moldova și Rusia mențin relații tensionate, care s-au agravat și mai mult după începutul ofensivei ruse împotriva Ucrainei în februarie 2022, amintește AFP.
Tensiunile au escaladat la sfârșitul lunii martie odată cu expulzarea de către Republica Moldova a trei diplomați ruși acuzați că ar fi ajutat un deputat favorabil Kremlinului să fugă de justiția de la Chișinău.
Rusia, la rândul său, a expulzat la începutul lunii aprilie trei angajați ai ambasadei Republicii Moldova la Moscova, ca represalii.
Republica Moldova, care aspiră să adere la Uniunea Europeană, acuză periodic Rusia de interferențe și manevre de destabilizare, acuzații respinse de Moscova.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Republicii Moldova a respins acuzațiile FSB și a emis miercuri o nouă alertă de călătorie în Federația Rusă, explicând că mai mulți cetățeni moldoveni au fost vizați de acțiuni de hărțuire, intimidare sau tratamente abuzive pe teritoriul acestei țări, relatează Radio Moldova și Deschide.md.
“Acest comportament (al Moscovei) reflectă o politică sistematică a autorităților ruse împotriva cetățenilor Republicii Moldova, iar informații similare au apărut în spațiul public și anterior. Declarațiile autorităților ruse, potrivit cărora cetățeni moldoveni ar fi afiliați unor servicii speciale, sunt nefondate și speculative”, declară MAE moldovean într-un comunicat, subliniind că analizează cu atenție mai multe cazuri de acest tip.
“Ambasada Republicii Moldova la Moscova a solicitat accesul consulului la mai mulți cetățeni moldoveni reținuți, însă partea rusă a refuzat. În prezent, sunt întreprinse toate demersurile diplomatice care se impun în vederea oferirii asistenței consulare necesare cetățenilor Republicii Moldova”, informează diplomația de la Chișinău.
La mijlocul lunii aprilie, FSB a anunțat reținerea altor doi cetățeni moldoveni, acuzați că ar fi pregătit atacuri teroriste. Informația a fost preluată rapid și mediatizată de agențiile ruse de presă loiale Kremlinului. Totuși, în aceeași zi, secțiunea rusă a portalului internațional de investigații “The Insider” a relatat că persoanele respective ar fi fost, de fapt, arestate între 2023 și 2024, conform Radio Moldova.

