- Afacerea Doicești: între 5 și 7 miliarde de euro pentru doar 462 MW. În scenariul de vârf, fiecare megawatt costă de trei ori mai mult decât la extinderea Cernavodă 3 și 4, pe un teren cu traseu dubios, preț ținut sub cheie și suspiciuni de supraevaluare.
- Minireactoarele fără curent sunt o afacere în care se facturează nimicul: peste 240 de milioane de dolari cheltuiți și încă aproape 600 de milioane cerute înaintea șantierului nuclear propriu-zis.
- Schema americanilor e românească până în măduvă: Nuclearelectrica plătește, grupul din Cluj intră cu terenul, politicienii apără afacerea, iar NuScale își caută în România prima validare comercială.
- Taxa de protecție stă sub umbrela strategică: filiera americană de lobby și cozile de topor de la București și Cluj transformă întrebarea despre bani în atac la relația cu Washingtonul.
- Curentul promis românilor este arvunit, înainte să existe, pentru Black Sea AI Gigafactory, mastodontul digital regional cu un consum de până la 1.500 MW, de peste trei ori capacitatea promisă a Doiceștiului.
Când Ilie Bolojan a spus că a aprins lumina în cămările statului, una dintre hrubele cele mai întunecate s-a dovedit a fi proiectul minireactoarelor de la Doicești. În numele parteneriatului strategic cu Statele Unite, România a menținut și protejat ani la rând o afacere nucleară fără reactor: bani publici consumați, teren privat valorificat șmecherește, consultanță scumpă și protecție politică la cel mai înalt nivel. Nuclearelectrica a cheltuit deja peste 240 de milioane de dolari, iar etapa premergătoare construcției poate cere încă aproximativ 600 de milioane de dolari. Energia rămâne promisiune, dar factura pe nimicul colorat și gonflat de americani a început deja să fie achitată din banii companiei nucleare a statului român.
Minireactoarele de la Doicești sunt tichia de mărgăritar pusă pe un buget public chelit de grindenii și ciolacii ciucificați ai ultimului cincinal, în vreme ce prioritatea nucleară reală rămâne la Cernavodă: retehnologizarea Unității 1 și construirea Unităților 3 și 4. La malul Dunării funcționează o platformă nucleară matură, cu infrastructură, specialiști și producție reală. Pariul SMR se sprijină pe tehnologia NuScale, fără centrală în exploatare comercială, și pe o etapă rămasă înaintea construcției propriu-zise.
Cernavodă 3 și 4 sunt estimate la aproximativ 7 miliarde de euro pentru 1.400 MW, adică aproximativ 5 milioane de euro pe MW instalat. Doicești promite 462 MW, dar costul total estimat al proiectului se duce spre 5-7 miliarde de euro. La o investiție de 5 miliarde de euro, costul Doiceștiului trece de 10,8 milioane de euro pe MW, iar la 7 miliarde de euro ajunge peste 15 milioane de euro pe MW. Minireactorul american poate ajunge, în funcție de investiția finală, la un cost pe megawatt de două-trei ori mai mare decât extinderea nucleară majoră de la Cernavodă, pentru o capacitate de trei ori mai mică și pentru o tehnologie care încă își caută validarea comercială.
În spatele ceremonialului strategic, schema rămâne șocant de simplă: compania de stat pune banii și prestigiul câștigat prin exploatarea Cernavodă, partenerul privat vine cu terenul, compania americană caută prima validare comercială a nimicului frumos ambalat în poleială geopolitică, iar pierderea se înregistrează în partea românească a afacerii.
Peste această schemă vine și beneficiarul privilegiat al curentului care încă nu există: Black Sea AI Gigafactory, proiect futurist prezentat ca mare fabrică regională de inteligență artificială, legat energetic de Cernavodă și Doicești. Adică un alt nimic gonflat, cu altă formă comercială: peste 100.000 de acceleratoare AI și până la 1.500 MW consum. Dacă Doicești devine priză pentru această industrie regională, utilitatea invocată pentru alimentarea populației se anulează din start: românul plătește infrastructura pentru un beneficiar care nu este el.
Gaura neagră descoperită de Bolojan
În intervenția sa publică din 20 mai, Bolojan a spus că responsabilitatea pentru felul în care s-au dus banii la Doicești revine conducerii Nuclearelectrica, care trebuia să verifice dacă sumele alocate, contractele semnate și documentațiile cumpărate duc spre un proiect viabil. Premierul interimar a indicat și concluzia cea mai incomodă a studiului de fezabilitate: investiția finală ar cere câteva miliarde de euro, iar curentul viitoarei centrale ar ieși peste nivelul pieței.
Guvernul a confirmat problemele, deși a evitat formula opririi proiectului. Purtătoarea de cuvânt Ioana Dogioiu a precizat că proiectul nu a fost oprit, dar partea americană a fost informată că sunt necesare verificări serioase. Au fost menționate și solvabilitatea NuScale, amplasamentul ales și existența unei pungi de gaze în vecinătatea terenului, detalii care ating direct costul, siguranța și fezabilitatea.
Nuclearelectrica a răspuns prin apărarea standard a marilor proiecte de stat: proiect robust, specialiști, cooperare româno-americană, investitori interesați și rol important pentru viitorul industriei nucleare românești. Propriile documente arată însă că pasul următor cere un buget de aproximativ 600 de milioane de dolari înaintea construcției propriu-zise, pentru încă o rundă de proiectare, finanțare, contracte și avize.
Reacția politică a fost aproape automată: Sorin Grindeanu a invocat parteneriatul strategic cu Statele Unite, Bogdan Ivan a apărat proiectul ca investiție strategică, Virgil Popescu a cerut continuarea lui, iar Rareș Bogdan a mutat tema spre cooperarea nucleară civilă cu Washingtonul. Costul energiei, banii deja cheltuiți, terenul intrat în schema RoPower și riscul comercial al Nuclearelectrica au rămas în plan secund.
Cernavodă, prioritatea nucleară reală a României
Prioritatea nucleară reală se află la Cernavodă: două unități CANDU produc deja energie, iar investițiile decisive țin de retehnologizarea Unității 1 și construirea Unităților 3 și 4. Banii merg acolo în capacități conectate la sistem și verificate prin producție efectivă; Doicești cere fonduri înainte să aibă reactor, șantier nuclear propriu-zis și energie livrată în rețea.
Retehnologizarea Unității 1 are deja propriile probleme de finanțare și reglementare. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată privind ajutorul de stat pentru Cernavodă 1, după ce România a notificat sprijinul pentru prelungirea vieții reactorului. Proiectul menține capacitatea de 706 MW pentru încă 30 de ani de funcționare, dar Comisia a indicat dubii privind proporționalitatea sprijinului, riscul transferului excesiv către stat și structura contractului pentru diferență. Când un reactor funcțional trece prin asemenea verificări, Doiceștiul devine și mai greu de apărat: cere bani mari pentru o tehnologie care nu produce încă nimic în exploatare comercială.
Presiunea crește la Unitățile 3 și 4, care ar urma să aducă 1.400 MW noi, de aproape trei ori capacitatea promisă de minireactoarele NuScale de la Doicești. Costul estimat, aproximativ 7 miliarde de euro, este uriaș, dar raportul dintre bani și capacitate rămâne mult mai coerent decât în afacerea SMR: Cernavodă extinde o platformă existentă, Doicești pornește un pariu separat, cu tehnologie încă nevalidată comercial și teren adus de un partener privat.
Nici Cernavodă 3 și 4 nu vin cu bani americani puși pe masă ca într-un cont deschis pentru România. Nuclearelectrica vorbește despre interes EXIM de 7 miliarde de dolari, iar documentele sectorului nuclear arată scrisori de interes pentru servicii tehnice și contracte de inginerie, plus un împrumut aprobat de 57,27 milioane de dolari pentru servicii americane de proiectare și inginerie. Sunt finanțări, garanții, credite și condiții, nu bani cadou.
Doicești apasă peste un program nuclear care are deja nevoie de bani, contracte, aprobări europene și decizie finală de investiție. România are nevoie de energie nucleară nouă, iar prioritatea logică rămâne consolidarea Cernavodă, nu finanțarea grăbită a unei vitrine tehnologice pentru NuScale prin comunicate despre premiere europene.
100.000 de acceleratoare AI peste reactoare neterminate
După reactorul care nu există, statul a mai pus pe hartă și consumatorul uriaș care ar urma să-i înghită producția: Black Sea AI Gigafactory, proiect regional de inteligență artificială anunțat pentru Cernavodă, în prima fază, și Doicești, în a doua. Vorbim despre peste 100.000 de acceleratoare pentru inteligență artificială și un necesar de până la 1.500 MW, aproape cât capacitatea nouă promisă de Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și de minireactoarele de la Doicești luate împreună.
Promisiunea digitală se așază peste un program nuclear încă neterminat: Unitățile 3 și 4 sunt în pregătirea investiției, Unitatea 1 are nevoie de retehnologizare, iar Doicești nu are reactor, șantier nuclear propriu-zis sau curent livrat în rețea. Dacă minireactoarele ajung priză pentru această industrie regională, utilitatea invocată pentru alimentarea populației se anulează din start: românul plătește prin compania nucleară a statului, iar producția promisă este rezervată înainte să existe.
Proiectul oficial: RoPower, NuScale și promisiunea americană
Afacerea Doicești a primit formă instituțională în septembrie 2022, când Nuclearelectrica și Nova Power & Gas au lansat RoPower Nuclear, compania de proiect pentru reactoarele modulare mici. Evenimentul a avut loc la Ministerul Energiei, în prezența lui Virgil Popescu și a lui Jose W. Fernandez, subsecretar de stat american pentru creștere economică, energie și mediu. Din primul moment, proiectul a fost prezentat ca piesă a relației strategice România-SUA, cu decor diplomatic și promisiunea primei centrale NuScale VOYGR-6 din Europa.
Structura RoPower a fost simplă și importantă: 50% Nuclearelectrica, 50% Nova Power & Gas. Compania de stat aducea experiența nucleară, poziția instituțională și accesul la finanțări, iar Nova, firma din grupul E-INFRA al fraților Mureșan și al lui Marian Pantazescu, venea cu amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești. Proiectul oficial prevede șase module NuScale de câte 77 MW, cu o capacitate totală de 462 MW. Așa a fost așezat raportul esențial al afacerii: statul cu banii, privatul cu terenul.
Primul contract major de proiectare a venit la finalul lui 2022, când NuScale și RoPower au semnat contractul pentru faza 1 FEED. Etapa trebuia să definească datele tehnice ale amplasamentului, evaluarea de impact, investigațiile geotehnice, adaptarea proiectului NuScale la Doicești și estimarea de cost. România începea să plătească trecerea de la promisiunea tehnologică la proiectarea unei centrale existente încă doar în documente.
În vara lui 2023, proiectul a fost extins prin memorandumul semnat de Nuclearelectrica, NuScale, E-INFRA, Nova Power & Gas, Fluor și Samsung C&T. Numele mari sugerau soliditate globală, dar proiectul rămânea în aceeași zonă preliminară: studii, inginerie, contracte, etape și promisiunea unei decizii finale mai târziu.
Statul și privatul special, tovarăși egali pe hârtie: unul cu banii, celălalt cu terenul
Tranzacția a fost apărată de Nova printr-o versiune convenabilă companiei: situl energetic ar fi fost vândut cu aproximativ 24 de milioane de euro, sumă care ar include 50 de hectare de teren, stație de transformare, linii electrice, clădiri, drumuri interioare și alte dotări. Compania a susținut și că evaluarea post-tranzacție ar indica o valoare de aproape trei ori mai mare. Întrebarea publică rămâne: de ce proiectul nuclear al statului a fost legat structural de un teren controlat de partenerul privat?
Mecanismul financiar face lucrurile și mai sensibile. În forma relatată inițial, vânzarea terenului către RoPower urma să fie finanțată printr-un împrumut acordat de Nova companiei de proiect, cu dobândă de 12% pe an. Ulterior, condițiile au fost reașezate, iar banii pentru cumpărarea terenului urmau să vină de la Nuclearelectrica, cu ipotecă în favoarea companiei de stat. În ambele formule, terenul privat rămâne poarta prin care RoPower avansează.
Doicești capătă astfel forma unei afaceri în care statul plătește drumul, iar partenerul privat așază bariera la intrare. Nuclearelectrica finanțează studiile, proiectarea, consultanța și fazele preliminare. Nova valorifică amplasamentul și rămâne coacționar egal, iar NuScale își aduce tehnologia. Costurile certe apar înaintea reactorului, în timp ce beneficiul public depinde de finanțare, autorizare, prețul final al energiei și prima validare comercială a unei tehnologii încă netestate în exploatare.
Terenul Nova: din ruină pe cărbune în poartă de intrare la reactorul american
Afacerea Doicești începe înainte de NuScale, RoPower și fotografiile oficiale cu mini-reactoare americane. Piesa decisivă era o fostă termocentrală pe cărbune, scoasă din uz, trecută prin vânzări ratate, insolvențe și intermediari imobiliari, până când a ajuns în zona grupului E-INFRA. Activele fuseseră scoase la vânzare după oprirea producției, iar un prim cumpărător, European Energy Communications, nu a mai plătit prețul de adjudecare. Procedura a fost reluată, iar fosta termocentrală a trecut prin Geco Garden Pub, înainte să ajungă la grupul controlat de Teofil și Simion Mureșan.
Nova Power & Gas a explicat public că primele discuții cu Geco Garden Pub au început la începutul lui 2019, pentru un proiect energetic mixt, cu centrală pe gaz și fotovoltaic. Primul document angajant ar fi fost semnat în mai 2021, iar Nova a devenit proprietar unic al sitului în decembrie 2022. În aceeași perioadă, proiectul SMR intrase deja în logica parteneriatului Nuclearelectrica – Nova – NuScale, iar terenul cumpărat pentru gaz și solar devenea amplasamentul primului reactor modular american promis României.
Transformarea este prea convenabilă pentru a fi tratată ca simplă coincidență imobiliară. O companie privată cumpără un sit energetic dezafectat pentru centrală pe gaz, fotovoltaic și stocare, iar același amplasament devine rapid condiția practică pentru o afacere nucleară de miliarde. Prin RoPower Nuclear, Nova intră în compania comună cu Nuclearelectrica la paritate de acțiuni. Terenul devine biletul de acces al grupului privat în proiectul nuclear al statului.
În varianta Nova, situl de la Doicești ar avea valoare strategică prin conexiunea la sistemul energetic, sursa de apă, infrastructura rutieră și feroviară, stația de transformare, liniile electrice, clădirile și lucrările de pregătire. Compania a susținut că tranzacția s-a făcut la aproximativ 24 de milioane de euro, pe baza celei mai mici valori rezultate din trei evaluări independente, iar lucrările realizate pe amplasament ar însuma încă aproximativ 19 milioane de euro. Chiar și în această versiune, RoPower cumpără un activ de la propriul acționar privat, într-un proiect în care Nuclearelectrica finanțează fazele grele.
Există și o variantă mult mai incomodă pentru Nova, publicată pe baza unor surse din Nuclearelectrica: amplasamentul ar fi fost cumpărat inițial cu aproximativ 5 milioane de euro și vândut către compania de proiect cu peste 40 de milioane de euro. Nuclearelectrica a confirmat achiziția terenului de către RoPower, dar a invocat confidențialitatea comercială pentru preț. Refuzul de a pune public cifra exactă într-o afacere cu bani ai companiei de stat nu protejează interesul public. Îl lasă să ghicească.
Tranzacția terenului a fost suficient de sensibilă încât Ministerul Energiei s-a abținut, la un moment dat, de la votul privind vânzarea amplasamentului către RoPower. Ulterior, condițiile au fost reașezate, iar finanțarea achiziției urma să vină prin împrumut de la Nuclearelectrica, garantat cu ipotecă asupra terenului. Formula spune raportul real din proiect: terenul a fost al partenerului privat, iar banii pentru consolidarea proiectului curg dinspre compania statului.
E-INFRA: teren nuclear, baterii, gaz, stocare, fibră optică și infrastructură critică
Frații Mureșan nu intră în afacerea Doicești ca proprietari întâmplători ai unui teren norocos. Grupul E-INFRA a crescut exact în zonele în care statul român are dependențe tehnice și nevoi urgente: energie, gaze, stocare, echilibrare, fibră optică, infrastructură urbană și proiecte strategice cu companii publice. Nova Power & Gas face parte dintr-un ansamblu care include Electrogrup, Direct One, Netcity, Wesee și alte vehicule active în infrastructură energetică și telecomunicații.
Această poziționare s-a consolidat rapid prin stocarea energiei. Nova Power & Gas a inaugurat la Florești, în județul Cluj, cea mai mare instalație de stocare în baterii din România, cu o putere de 200 MW și o capacitate de 400 MWh. Dincolo de limbajul tehnic, bateria de la Florești îi așază pe frații Mureșan într-un punct profitabil al pieței: cumpărarea energiei când prețul este jos, stocarea ei și revânzarea în orele de vârf.
În aceeași mișcare, Nova a anunțat lucrările la centrala pe gaz de la Câmpia Turzii, proiect de 160 MW în ciclu combinat, cu termen la finalul lui 2026. Valoarea cumulată a bateriei de la Florești și a centralei pe gaz depășește 350 de milioane de euro, iar planurile includ noi capacități de stocare de 600 MW/1.200 MWh și încă o centrală pe gaz de 200 MW. Grupul ajunge să controleze producție, stocare, flexibilitate și echilibrare, zone în care prețul se formează dureros pentru consumator.
Cifrele financiare confirmă forța acestui grup. Nova Power & Gas a livrat în 2024 peste 4,6 TWh de energie și gaze și a raportat o cifră de afaceri de aproape 3 miliarde de lei. La nivel de grup, E-INFRA a fost prezentată cu afaceri cumulate de peste 3,8 miliarde de lei și profituri nete de peste 600 de milioane de lei pentru 2023. Banii vin dintr-o arhitectură care traversează sectoare sensibile: energie, gaze, lucrări de infrastructură, fibră optică și servicii pentru parcuri eoliene.
În același portofoliu apare și cablul HVDC de 5.000 MW, proiect de transport al energiei în curent continuu, în care E-INFRA se află alături de Transelectrica, TAQA, Meridiam și Fluor. Acest cablu ar urma să traverseze România de la Marea Neagră spre vest, folosind coridoare de infrastructură deja existente. Pentru stat, prezența aceluiași grup privat în SMR Doicești, HVDC, stocare, gaz și fibră optică ridică o întrebare concretă: câte puncte vitale ale infrastructurii pot ajunge dependente de aceeași rețea privată de interese?
Acumularea acestor poziții explică miza reală a intrării în Doicești. Același grup privat apare în energie nucleară, stocare, gaz, echilibrare, fibră optică și proiecte strategice cu companii de stat. Termenul „partener privat” devine prea mic pentru un actor instalat în nervurile sistemului energetic și digital.
Filiera Cluj: frații Mureșan, vechile rețele și apropierea de putere
În Cluj, numele Mureșan a apărut de ani buni lângă cercuri locale de putere. Simion Mureșan a fost audiat în cazul fostului primar Sorin Apostu, într-un moment în care administrația locală era zguduită de anchete privind relația dintre decizie publică și afaceri private. În același caz au apărut informații despre vacanțe plătite pentru familia Apostu, semn al unei lumi locale în care prietenia, banii și administrația se mișcau prea aproape una de alta.
Istoria Nova Power & Gas adaugă alt strat. Compania a purtat anterior numele AMGAZ Furnizare și Ten Gaz, iar presa locală a legat vechile structuri de oameni din zona afacerilor cu energie și de nume cu acces la instituții de forță, inclusiv Alin Ardelean, fiul fostului șef DGIPI Virgil Ardelean. În aceeași zonă au fost descrise legături cu Ten Transilvania Energy, contracte cu producători de energie și episoade din vechea industrie a comerțului cu electricitate.
Relația cu piața de energie a produs și un episod care arată cât de slab reacționează statul în fața jucătorilor mari. Nova Power & Gas a primit de la ANRE o amendă de 100 de milioane de lei pentru presupusă manipulare a pieței. Litigiul a fost pierdut definitiv de autoritate, iar propriul departament juridic al ANRE a sesizat DNA, acuzând o strategie procesuală contrară interesului instituției. Un trader important scapă de o sancțiune uriașă, iar instituția care trebuia să apere piața ajunge să fie acuzată din interior că și-a sabotat apărarea.
Acest trecut contează în afacerea Doicești. Nova Power & Gas intră în proiectul nuclear după ani de acumulare în energie, gaze, trading, stocare și infrastructură, iar grupul Mureșan ajunge în RoPower cu terenul și cu o poziție construită în rețele economice unde statul are nevoie de operatori, furnizori, lucrări și capacități de echilibrare. Asocierea 50%-50% cu Nuclearelectrica depășește o alianță tehnică: marchează intrarea unui grup privat cu istoric greu într-un proiect nuclear susținut de banii și instituția companiei de stat.
Interesul american: NuScale, foști diplomați, consultanți Trump și presiune diplomatică
Mai întâi a fost interesul comercial american. NuScale avea nevoie de un proiect capabil să transforme tehnologia SMR din promisiune în centrală funcțională, iar România a fost aleasă ca vitrină europeană. Tehnologia era prezentată ca avansată, sigură și potrivită pentru reconversia fostei termocentrale de la Doicești, deși compania americană nu avea nicio centrală comercială funcțională și pierduse propriul proiect din Statele Unite.
Culoarul american fusese deschis înainte de Doicești. În 2020, România a rupt traseul chinez pentru Cernavodă 3 și 4, după anii în care China General Nuclear fusese văzută ca investitor strategic pentru cele două reactoare. În octombrie 2020, Bucureștiul și Washingtonul au agreat acordul nuclear româno-american, pentru Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă, retehnologizarea Unității 1 și cooperarea în sectorul nuclear civil. După scoaterea Chinei din joc, parteneriatul nuclear cu Statele Unite a devenit suport politic pentru proiecte mult mai largi, inclusiv pentru NuScale.
Intrarea României pe această linie a fost pregătită prin bani, diplomație și influență. În ianuarie 2021, Adrian Zuckerman, aflat pe final de mandat ca ambasador al Statelor Unite la București, a participat la semnarea grantului USTDA pentru Nuclearelectrica. După plecarea din funcția oficială, Zuckerman a rămas în zona de influență româno-americană și a continuat să promoveze energia nucleară americană. Din sursele publice nu rezultă cine îl plătește sau ce mandate private are în jurul proiectelor energetice, dar poziția sa îl scoate din categoria observatorilor neutri.
Pe filiera Trump apare Jason Miller. Potrivit unor relatări publice despre vizita lui la București, consultantul politic ar fi susținut continuarea investiției de la Doicești, alături de alte proiecte energetice de interes american. Informația cere prudență, deoarece nu există o confirmare directă din partea lui, iar Nuclearelectrica a negat contacte cu reprezentanții companiei. Prezența numelui său în jurul subiectului arată însă cât de repede a ieșit proiectul din zona tehnică și a ajuns pe piața influenței politice.
Jeff Miller reprezintă partea documentată a lobby-ului american. NuScale a lucrat cu Miller Strategies, firmă asociată cu Jeffrey Miller și Jonathan Hiler, pe teme de energie nucleară, iar cheltuielile raportate pentru NuScale au ajuns la 500.000 de dolari în 2025. Activitatea nu privește exclusiv România, dar arată presiunea companiei americane de a-și ține tehnologia pe agenda politică și financiară.
Diplomația americană a dat afacerii greutate politică. Doicești a fost prezentat prin securitate energetică, reducerea dependenței de Rusia, tehnologie curată și parteneriat strategic. În jurul proiectului au fost vehiculate posibile finanțări de 3 miliarde de dolari prin EXIM și 1 miliard de dolari prin DFC, iar vizitele oficiale au construit imaginea unei investiții inevitabile. Pentru NuScale, România oferea mai mult decât un contract: șansa primei validări comerciale europene, cu banii, reputația și instituțiile unei companii nucleare de stat.
Cozile de topor de la București și Cluj: premieri, miniștri, șefi de companie, afaceriști și televiziuni de serviciu
Pentru ca afacerea Doicești să fie ridicată la rang de proiect de stat, a fost nevoie de o rețea locală de execuție: premieri care au menținut traseul, miniștri care au semnat și au apărat, șefi de companie care au trecut banii prin Nuclearelectrica, grupul privat care a adus terenul și propagandiști media care au mascat factura sub loialitate strategică.
Sub Florin Cîțu, proiectul a intrat pe traseul oficial: grantul USTDA pentru reactoare modulare mici, acordul NuScale-Nuclearelectrica de la COP26, Virgil Popescu ca prim garant politic român al liniei NuScale și Cosmin Ghiță ca director general al Nuclearelectrica, compania nucleară a statului legată de proiect.
Guvernarea Nicolae Ciucă a fixat piesele decisive. În mai 2022, Doiceștiul a fost anunțat ca amplasament pentru prima centrală SMR din România, pe situl fostei termocentrale ajunse la Nova Power & Gas. În septembrie 2022, RoPower Nuclear a fost lansată ca societate comună între Nuclearelectrica și Nova, cu acționariat 50%-50%: forma locală a afacerii prin care terenul controlat de Nova deschidea accesul la un proiect de miliarde.
Virgil Popescu a fost omul politic al fazei fondatoare: COP26, alegerea amplasamentului de la Doicești și lansarea RoPower. Cosmin Ghiță a fost piesa centrală din Nuclearelectrica, Teodor Chirica a oferit acoperirea administrativă pentru asocierea cu Nova Power & Gas, iar Melania Amuza a apărut în zona executivă de dezvoltare. Teofil Mureșan a adus terenul prin Nova, în timp ce Simion Mureșan și Marian Pantazescu au stat în spatele grupului E-INFRA.
Sub Marcel Ciolacu, Sebastian Burduja a dus mai departe linia politică a proiectului. În 2024, ministrul Energiei a participat la semnarea contractului FEED 2 cu Fluor și a prezentat etapa ca pas decisiv spre dezvoltare. Burduja a vorbit despre tehnologia cu cel mai avansat grad de maturitate și despre șansa României de a deveni lider european în SMR. În realitate, compania promovată drept vârf tehnologic nu avea o centrală comercială funcțională, iar proiectul american din Utah fusese anulat.
Interimatul Cătălin Predoiu a păstrat inerția administrativă. Proiectul nu a fost scos de pe traseu în criza guvernamentală, iar aparatul construit anterior a mers mai departe. Sub Ilie Bolojan, acționarii Nuclearelectrica au aprobat decizia finală de investiție și intrarea în etapa a treia de dezvoltare. Formula suna triumfal, dar documentele către acționari arătau partea grea: încă aproximativ 600 de milioane de dolari și circa 15 luni de lucru înaintea șantierului nuclear propriu-zis.
După ce Ilie Bolojan a expus public factura Doicești și lipsa de rezultat energetic, aparatul de protecție s-a activat rapid. Bogdan Ivan a legat proiectul de parteneriatul cu Statele Unite, Sorin Grindeanu a transformat critica într-un atac la proiectele strategice ale României, iar Rareș Bogdan a dus aceeași linie spre filiera Cluj și vechea conducere PNL care a ținut proiectul în picioare.
Rareș Bogdan fusese prim-vicepreședinte al PNL, numărul doi în partidul care a trecut proiectul prin guvernele Cîțu și Ciucă, prin Ministerul Energiei condus de Virgil Popescu și apoi prin etapa Burduja. Intervenția lui a venit din vârful partidului care a dat acoperirea politică inițială afacerii Nuclearelectrica – Nova Power & Gas – NuScale.
După criticile lui Bolojan, Rareș Bogdan a reacționat aproape de miezul nopții și a atacat linia premierului fără să-i rostească numele. A numit Doiceștiul „nava-amiral” a parteneriatului civil-nuclear româno-american, a vorbit despre o „mișcare geopolitică de o duritate rară” și a pus costurile în plan secund prin formula „blindarea noastră strategică are costuri”. A mers până la avertismentul că oprirea sau blocarea proiectului ar putea aduce o „răcire” strategică din partea Washingtonului, inclusiv rigiditate sau sprijin mai redus pentru miliardele necesare Unităților 3 și 4 de la Cernavodă.
Rareș Bogdan a formulat, practic, logica taxei de protecție: România trebuie să înghită factura Doicești ca partenerul „strategic” să rămână binevoitor în celelalte dosare nucleare. Argumentele sale de serviciu au fost frica de „răcire strategică”, rigidizarea Washingtonului și pierderea sprijinului pentru Cernavodă. Costul real al proiectului, randamentul, capacitatea instalată, prețul energiei și riscul Nuclearelectrica au dispărut sub amenințarea geopolitică.
Clujul contează prin mediul din care vine Rareș Bogdan și prin mediul din care vine partenerul privat al Nuclearelectrica. Rareș Bogdan s-a format în vechiul ecosistem PDL/PNL-Cluj, unde administrația, firmele de imagine, presa locală, contractele publice și cercurile de afaceri au mers ani la rând în aceeași direcție. Traseul său local a fost documentat prin contracte de monitorizare cu Primăria Cluj-Napoca, iar alte investigații au descris rolul său de broker de imagine în cercurile de putere locale. În același ecosistem apare și grupul Mureșan/E-INFRA, partenerul privat din Doicești prin Nova Power & Gas, cu episoadele vechi din zona Sorin Apostu.
Rareș Bogdan acoperă cu geopolitică un proiect în care partenerul privat vine din același mediu clujean al contractelor, influenței și infrastructurii critice. Când fostul număr doi din PNL transformă întrebarea despre bani în risc de „răcire” strategică, apărarea protejează și arhitectura locală a afacerii: Nova Power & Gas, terenul de la Doicești, poziția E-INFRA în RoPower și banii Nuclearelectrica puși în joc.
Din politică, linia de apărare a trecut în televiziunea de partid și de execuții publice. La Antena 3, afacerea Doicești a fost prezentată ca „umbrelă de securitate”, de parcă un proiect nuclear scump, neterminat și dependent de o tehnologie fără centrală comercială funcțională ar putea fi prezentat drept garanție strategică pentru România. În dialogul cu Bogdan Ivan, gâdele mediatic suprem Mihai Gâdea a vorbit despre un proiect energetic „extrem de important” făcut cu americanii, a numit intervenția lui Bolojan „șocantă” și a întrebat ce „jocuri” face premierul când lovește un parteneriat nuclear cu Washingtonul. Așa funcționează lobby-ul mediatic: factura dispare, iar întrebarea despre bani devine acuzație politică.
Formula „umbrelă strategică” ascunde adevărul brutal al afacerii: Doicești arată mai degrabă ca o taxă de protecție plătită partenerului mai puternic, printr-un contract nuclear care cere miliarde înainte să dovedească utilitate economică. Când 462 MW ajung să coste cât un proiect nuclear major, când compania americană nu are centrală comercială funcțională, când terenul aparține partenerului privat local, iar compania de stat achită fazele grele, comparația cu Bechtel devine inevitabilă. Doicești riscă să fie noul tun cu repetiție: alt domeniu, altă tehnologie, aceeași rețetă în care interesul public intră ultimul la masă.
NuScale: tehnologie aprobată tehnic, afacere netestată comercial
NuScale este prezentată în România ca vârful de lance al noii industrii nucleare, dar realitatea comercială arată mult mai prost decât broșurile. Compania are aprobare tehnică pentru proiectul de 77 MW pe modul, iar configurația relevantă pentru Doicești este cea de șase module, cu 462 MW instalați. Această aprobare spune doar că proiectul a trecut o evaluare de design în Statele Unite. Nu dovedește că o centrală NuScale poate fi construită la costul promis, finanțată fără subvenții mascate și exploatată cu energie competitivă.
Lovitura majoră pentru NuScale a venit chiar din Statele Unite. Proiectul Carbon Free Power Project, dezvoltat împreună cu UAMPS în Idaho, a fost oprit în noiembrie 2023, după ce nu a strâns suficienți cumpărători pentru energia viitoarei centrale. Prețul estimat crescuse de la 58 la 89 de dolari/MWh, iar partenerii americani au închis proiectul înainte de construcție. Tehnologia pe care România o finanțează acum nu a reușit să treacă proba propriei piețe.
Acest eșec schimbă complet lectura afacerii Doicești. România intră în rolul de cobai bine finanțat al unei companii care are nevoie disperată de prima centrală funcțională. Dacă Doicești merge mai departe, NuScale primește vitrina europeană pe care a pierdut-o acasă. Dacă proiectul se blochează, Nuclearelectrica rămâne cu terenul, studiile, consultanța și factura.
Chiar raportările financiare ale companiei americane arată dependența de proiectul românesc. În 2025, NuScale a raportat venituri legate de acordul de licență RoPower și de serviciile FEED 2, iar în primul trimestru din 2026 a precizat că scăderea veniturilor a venit după finalizarea activităților asociate RoPower și Fluor. Pentru publicul român, detaliul este esențial: banii cheltuiți de Nuclearelectrica și RoPower acoperă pregătirea unei centrale românești și hrănesc, în același timp, traseul comercial al entității NuScale.
Aprobarea tehnică din Statele Unite a fost folosită ca argument principal pentru alegerea NuScale. În mai 2025, proiectul US460, cu șase module de 77 MW, a primit aprobarea de design. Această piesă ajută compania americană în zona de reglementare, dar nu răspunde întrebării decisive pentru România: cât costă energia produsă și cine plătește dacă piața nu suportă prețul final. Licențierea unui design nu transformă automat un proiect scump într-o investiție bună.
Între timp, alte tehnologii SMR avansează pe trasee industriale mai solide. GE Hitachi BWRX-300 are un modul de circa 300 MW și este legat de proiecte avansate în Canada, Polonia și Marea Britanie, iar Rolls-Royce SMR se află în etapa a treia a evaluării britanice. NuScale păstrează avantajul aprobării americane pentru design, dar competiția arată că alegerea de la Doicești nu a fost rezultatul unei comparații publice transparente între tehnologii, costuri, riscuri și capacități.
Suspiciunea majoră a proiectului ține de criteriul real al alegerii: eficiența pentru sistemul energetic sau arhitectura politico-diplomatică a momentului. NuScale avea nevoie de client, diplomația americană de succes tehnologic exportat, Nova de valorificarea terenului, iar politicienii români de fotografia strategică. Publicul a primit nota de plată înainte să i se înmâneze oficial praful de pe tobă.
Diavolul de la Doicești se ascunde în anexe
Decizia finală de investiție din februarie 2026 a fost prezentată ca salt înainte. În documentele companiei, însă, decizia vine încărcată de condiții, anexe, etape intermediare și obligații care indică mai degrabă un proiect neterminat comercial decât o investiție pregătită de șantier. Studiul de fezabilitate, condițiile de fezabilitate, raportul privind împrumuturile, raportul privind activitățile următoare și alte documente esențiale nu au fost puse în dezbatere publică. Pentru public au rămas comunicatul triumfal și cifra uriașă.
Etapa aprobată nu înseamnă comandarea reactoarelor și nici începerea construcției nucleare propriu-zise. Nota către acționari vorbește despre o fază pre-EPC, cu durată estimată de aproximativ 15 luni și cost de circa 600 de milioane de dolari, pentru proiectare, contractare, finanțare, pregătire tehnică, activități de autorizare și structurarea condițiilor pentru construcția efectivă. După peste 240 de milioane de dolari deja consumați, proiectul mai cere încă o rundă uriașă de bani pentru a ajunge la poarta șantierului.
Licențierea este folosită în discursul oficial ca dovadă de maturitate, dar traseul de autorizare spune altceva. În 2023, CNCAN a aprobat Documentul Bază de Autorizare, care stabilește baza pentru amplasare, construcție, punere în funcțiune și exploatare. Acest document nu echivalează cu o centrală autorizată, finanțată și gata de construit. Este baza administrativă pentru pașii următori, iar fiecare pas mai cere verificări, acte și bani.
În paralel, au apărut semnale privind adaptarea normelor naționale la tehnologia americană. În 2025, România pregătea exceptarea, în anumite condiții, a minireactoarelor NuScale de la unele norme naționale de autorizare. Pentru un proiect nuclear aflat deja sub semnul costurilor mari și al lipsei de experiență comercială, o asemenea direcție cere explicații publice clare. România pare să-și ajusteze reglementarea pentru o tehnologie americană care încă nu a demonstrat funcționare comercială.
Traseul european adaugă un filtru suplimentar. Proiectele nucleare mari trebuie comunicate Comisiei Europene în baza articolului 41 din Tratatul Euratom, înaintea contractelor relevante pentru investiție. Această obligație contează mai ales într-un proiect precum Doicești, unde costul final, finanțarea, contractele comerciale și prețul energiei rămân neclare pentru public. Dacă decizia de investiție a fost tratată politic ca pas decisiv, proiectul are încă de trecut prin filtre grele înainte să devină centrală.
Fezabilitatea de la Doicești rămâne, deocamdată, o cutie neagră plătită de o companie de stat. Din ea ies comunicate despre strategie, maturitate tehnologică și parteneriat american; înăuntru rămân cifrele care contează: costul energiei, condițiile de finanțare, riscul comercial, obligațiile RoPower, expunerea Nuclearelectrica și scenariul în care proiectul se blochează după încă o rundă de sute de milioane. Statul cere încredere, dar ține calculul complet sub cheie.
Taxă de protecție pe centrala fără curent
Doicești arată ca o afacere în care beneficiile private și politice au apărut înaintea energiei. NuScale câștigă șansa de a-și valida tehnologia în Europa, după prăbușirea proiectului american din Idaho. Nova Power & Gas și grupul E-INFRA au transformat terenul fostei termocentrale într-o poziție de coacționar egal cu Nuclearelectrica. Consultanții, proiectanții și contractorii au prins fazele tehnice, FEED, studiile și documentațiile. Politicienii au primit fotografii strategice, comunicate despre viitor și ocazia de a se declara gardieni ai parteneriatului cu Statele Unite.
În partea cealaltă rămâne Nuclearelectrica, compania nucleară a statului. Ea duce greutatea financiară, expunerea instituțională și riscul reputațional. Compania are deja de finanțat retehnologizarea Unității 1 și pregătirea Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, proiecte nucleare reale, mari și prioritare. Doicești a fost așezat peste acest program ca o cheltuială paralelă, cu putere instalată mult mai mică, cost incert și tehnologie fără istoric comercial.
Riscul final ajunge, prin toate aceste verigi, la românul care plătește. Dacă proiectul se oprește, Nuclearelectrica rămâne cu teren, studii, contracte și pierderi greu de justificat. Dacă merge mai departe la costuri uriașe, energia produsă poate avea nevoie de contracte pe termen lung, garanții, finanțări preferențiale sau alte formule prin care diferența față de piață ajunge tot în zona statului. În ambele scenarii, cei care au încasat din fazele pregătitoare pleacă mai bine decât cetățeanul care plătește energia, taxele și datoriile companiilor publice.
Afacerea Doicești trebuie judecată după bani, capacitate, costul energiei și beneficiul public, nu după solemnitatea discursurilor despre Washington. Parteneriatul cu Statele Unite este vital pentru România în apărare, energie și securitate regională, tocmai de aceea nu poate deveni paravan pentru un proiect scump, neterminat și convenabil unor rețele private și politice. Când un contract cere miliarde înainte să livreze energie, iar orice întrebare despre factură este tratată ca atac geopolitic, afacerea seamănă mai mult cu o taxă de protecție decât cu o strategie energetică.
Kilowattul încă lipsește din această afacere. În schimb, factura se umflă de la o etapă la alta și este păzită de politicieni, companii și propagandiști care au tot interesul ca Doicești să rămână sub semnul uriașei taxe de protecție ascunse sub steagul parteneriatului strategic, nu sub lupa banului public.