Procurorii DIICOT au reținut miercuri, 5 martie, șase inculpați pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trădare, fiind acuzați că au format o organizație de tip militar și au negociat cu agenți ai Rusiei ieșirea României din NATO, înlăturarea actualei ordini constituționale, desființarea partidelor politice, instalarea unui nou Guvern format din membrii organizației ce vor ocupa funcții de miniștri, înlăturarea tuturor angajaților din instituțiile statului, adoptarea unei noi Constituții, schimbarea numelui țării, a drapelului și imnului.
Agenții Kremlinului, în demența lor conspiraționistă, dar și în lipsă de inspirație, voiau ca România să se numească Geția, iar noi, probabil, să ne numim georGeți.
Cele șase persoane reținute joi de DIICOT pentru trădare și legături cu agenți ai Rusiei sunt membri ai organizației Comandamentul “Vlad Țepeș”.
Numele celor șase inculpați pentru trădare sunt, potrivit presei, următoarele:
-
- Adrian-Robertin Dinu, fondatorul Comandamentului „Vlad Țepeș”
- Ștefan Mateescu,
- Radu-Pompiliu Șofran, fost jurnalist la Radio București FM și redactor la Televiziunea online Obiectiv TV
- Raul-Mihail Lupu,
- Georgică-Cristian Atitiene
- Marius Semeniuc, profesor de limbi slave la Liceul Tehnologic „Marmația” și la Liceul Tehnologic Poienile de Sub Munte, absolvent al Institutului de Stat al Limbii Ruse Pușkin din Moscova; director al Uniunii Rutenilor Subcarpatici din România.
De asemenea, un membru în “conducerea” organizației, Radu Theodoru, un general în retragere cu vârsta de 101 ani, are calitatea de suspect în dosar.
Pe pagina de internet a organizației, matusalemicul Radu Theodoru, purtat de căpăstru pe la Ambasada Rusiei și pe oriunde era nevoie de susținere ”armată” pentru proiectul trădătorilor fesebiști, apare la conducerea “Statului Major al Comandamentului Vlad Țepeș”.
Prin diverse “comunicate”, “memorandumuri” și “notificări”, organizația trădătoare solicită ieșirea României din NATO, reluarea relațiile economice și culturale cu Rusia, China și Iran, dar și o nouă structură de conducere a României prin proiectul “Geția”, condusă de “Sfatul înțelepților”.
“Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, începând cu anul 2023, cinci dintre inculpați, împreună cu un suspect, au constituit un grup infracțional organizat în scopul de a știrbi suveranitatea și independența statului român prin subminarea politică și a capacității de apărare a țării. Începând cu anul 2024, la gruparea de criminalitate organizată a aderat un alt inculpat, toți membrii desfășurând acțiuni continue, conștiente, publice sau conspirate în vederea îndeplinirii scopului propus. De asemenea, membrii grupului infracțional au intrat, în mod repetat, în legătură cu agenți ai unei puteri străine, aflați atât pe teritoriul României, cât și al Federației Ruse”, spune DIICOT într-un comunicat de presă.
Conform DIICOT, gruparea de criminalitate organizată s-a constituit sub paravanul unei organizații și s-a dezvoltat pe tipul unei structuri de tip militar, cu eșaloane de conducere (stat major) și personal de execuție, reprezentată prin imaginea suspectului cercetat în cauză, general maior în retragere.
Cercetările efectuate au relevat că membrii grupării, prin intermediul unor platforme online, au recrutat adepți și au publicat materiale video (notificări adresate autorităților statului român, organizațiilor naționale și internaționale).
De asemenea, inculpații au întreprins demersuri pentru realizarea unor negocieri cu factorii politico-militari externi privind retragerea României din NATO, înlăturarea actualei ordini constituționale, desființarea partidelor politice, instalarea unui nou Guvern format din membrii organizației ce vor ocupa funcții de miniștri, înlăturarea tuturor angajaților din instituțiile statului, adoptarea unei noi Constituții, schimbarea numelui țării, a drapelului și imnului.
Totodată, pe parcursul lunii ianuarie, doi dintre inculpați s-au deplasat la Moscova, unde au intrat în contact cu persoane dispuse să sprijine demersurile organizației cu privire la preluarea puterii de stat în România.
Miercuri, au fost puse în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Giurgiu și Maramureș, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace de probă, iar joi urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București cu propunerea de arestare preventivă a 4 din inculpați și arest la domiciliu pentru alți doi 2 inculpați.

