Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a dispus, din 1 septembrie, un control privind modul în care au fost obţinute veniturile Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) şi legalitatea cheltuielilor efectuate de această formaţiune politică, a anunţat, vineri, preşedintele instituţiei, Toni Greblă, potrivit Agerpres.
El a declarat că decizia controlului a fost luată în urma unor sesizări primite de AEP şi a unor articole în presă despre activităţi ale AUR, iar verificarea va dura aproximativ două săptămâni.
„Urmare a numeroaselor sesizări primite din teritoriu şi a multiplelor informaţii apărute în mass-media, în legătură cu diverse activităţi organizate de formaţiunea respectivă, ne-am sesizat din oficiu şi am dispus un control care a început pe 1 septembrie şi se va finaliza peste două săptămâni”, a declarat preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă.
„Dacă cheltuieile efectuate sunt în conformitate cu prevederile legii, este în regulă (…). Toate veniturile obţinute pe căi nepermise de lege, toate cheltuielile efectuate în afara cadrului legal, pe de-o parte se confiscă şi se aplică o amendă contravenţională pentru fiecare încălcare a legii”, a spus Toni Greblă.
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente a menţionat că amenda poate ajunge până la 50.000 de lei.
George Simion, preşedintele AUR, a declarat că ”lucrurile sunt cumva şi normale şi forţate”, potrivit News.ro.

