Site icon Investigative Report

Guvernul american anunță că nu va mai cotrobăi prin corespondența privată a jurnaliștilor pentru a le afla sursele

Guvernul american a anunţat sâmbătă că va înceta să mai obţină în secret convorbirile telefonice şi mesajele electronice ale jurnaliştilor de investigaţie politică, mai ales în cazul unor scurgeri de informaţii în sfera politică, punând capăt unei practici adesea criticate sub motivul că aduce atingere libertăţii presei.

Administrația Biden a  declarat sâmbătă că nimeni de la Casa Albă nu a fost conștient de faptul că Departamentul de Justiție încearcă să pună mâna pe datele de e-mail ale celor patru reporteri din New York Times și a anunțat, de asemenea, că Departamentul de Justiție își schimbă oficial politica de investigare a scurgerilor de informații, pentru a interzice confiscarea înregistrărilor telefonice și de e-mail ale reporterilor, în efortul de a le descoperi sursele.

”Câtă vreme casa Casa Albă nu intervine în investigațiile penale, a-i cita pe jurnalişti în cadrul anchetelor privind scurgerile de informaţii politice nu este conform cu orientarea politică a preşedintelui, iar Departamentul Justiției a reconfirmat că această practică nu va continua” a anunţat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

Administrația Biden dezvăluise, miercuri, că Departamentul de Justiție controlat de Trump a confiscat în secret date despre convorbirile telefonice a patru jurnaliști de la The New York Times în cadrul unei investigații pentru aflarea sursei unei scurgeri de informații clasificate. Perioada vizată de anchetatorii lui Trump era ianuarie-aprilie 2017.

Luna trecută, Departamentul Justiției a anunțat că a descoperit documente din perioada vechii  administrații care se refereau la date despre istoricul conversațiilor telefonice ale unor reporteri de la The Washington Post și date despre conversațiile telefonice și accesarea e-mailului în cazul unui reporter de la CNN.

„A intra în posesia datelor telefonice ale unor jurnaliști subminează profund libertatea presei. Ne amenință sursele cu reducerea la tăcere, surse de care noi depindem pentru a furniza publicului informații esențiale despre ceea ce face guvernul. Așteptăm ca Departamentul Justiției să explice care a fost motivul acestei acțiuni și ce măsuri ia pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple pe viitor”, a reacționat Dean Baquet, reprezentant al conducerii The New York Times.

Potrivit NYT, datele respective referitoare la convorbirile telefonice se referă la inițierea de apeluri, primirea de apeluri, numerele apelate etc., dar nu la conținutul propriu-zis al convorbirilor.

Deși, oficial, Departamentul de Justiție nu a anunțat scopul final urmărit de anchetatorii lui Trump, jurnaliștii americani cred că erau vizați în legătură cu o scurgere de informații clasificate apărută în NYT din 22 aprilie 2017 despre modul în care șeful de atunci al FBI, James Comey s-a ocupat de ancheta privind implicarea rușilor în alegerile prezidențiale din 2016.

Reporterii făceau referire la un document obținut din Rusia, de hackeri olandezi, care l-a determinat pe șeful FBI să nu recomande punerea sub acuzare a lui Hilary Clinton pentru folosirea adresei personale de e-mail în corespondența oficială, ca secretar de stat, adresă care avea să fie sparta de hackeri ai SVR-ului rusesc.

Potrivit NYT, administrația Trump era interesată să știe dacă nu cumva șeful FBI fusese, de fapt, sursa acelei scurgeri de informații către presă.

Exit mobile version