Site icon Investigative Report

Guvernul de la Londra îi atrage pe absolvenții de top din toată lumea cu o ofertă specială de vize

Foto: Facebook / Imperial College London

Începând de luni, absolvenții celor mai bune universități din lume vor putea să vină în Marea Britanie cu ajutorul unei noi scheme, foarte avantajoase, de acordare a vizelor, relatează BBC.

Guvernul de la Londra este convins că această nouă procedură, lansată luni și destinată tinerilor cu un ”înalt potențial individual”, îi va atrage în Marea Britanie pe ”cei mai buni și mai străluciți” dintre ei, aflați la început de carieră.

De noua schema privind acordarea vizelor vor putea beneficia absolvenții universităților de top din afara Regatului Unit care au terminat cursurile în ultimii 5 ani, indiferent de țara în care s-au născut și fără să prezinte în aplicația pentru viză o ofertă de job, ca până acum.

Mai exact, în noul program se poate înscrie orice persoană care a absolvit o universitate care s-a aflat în anul respectiv în cel puțin două dintre top-urile 50 recunoscute la nivel mondial: Times Higher Education World University Rankings, Quacquarelli Symonds World University Rankings sau The Academic Ranking of World Universities.

Lista universităților eligibile pentru anul 2021, publicată online de guvern, include 20 de universități americane, printre care Harvard, Yale și MIT, dar și alte 17 instituții de învățământ superior mai puțin celebre, precum Universitatea din Hong Kong, Universitatea din Melbourne sau Universitatea de Științe și Litere din Paris.

Viza va costa 715 lire sterline, la care se adaugă asigurarea de sănătate cerută pentru imigranți, obligatorie pentru accesul la serviciul public de sănătate din Marea Britanie (NHS).

Aplicanții selectați vor primi o viză de lucru pentru doi ani, dacă dețin diplomă de licență sau de master, și chiar pentru trei ani dacă au obținut deja titlul de doctor într-un domeniu. Ulterior, aceștia își vor putea prelungi viza pe termen lung, cu anumite condiții.

În plus, absolvenții selectați în program își pot aduce și familiile, cu condiția să își poată asigura un venit de cel puțin 1.270 de lire sterline.

Cum e și firesc, doritorii vor trebui să treacă de verificările de securitate și privind cazierul, dar și să dovedească un nivel de cunoștere a limbii engleze superior nivelului B1 intermediar, definit ca ”nivelul de la care cineva poate comunica fluent fără efort cu nativii” din Marea Britanie.

”Acest nou traseu va face ca Marea Britanie să devină un hub internațional pentru inovare, creativitate și antreprenoriat. Vrem ca business-urile de mâine să se construiască la noi, de aceea îi invit pe tineri să beneficieze de avantajele aceste oportunități incredibile și să își lanseze carierele aici”, a declarat ministrul de Finanțe Rishi Sunak.

Exit mobile version