Guvernul monocolor PNL, cea mai probabilă opțiune de tranziție, asta dacă USR nu ridică vreo preenție în viitoarele discuții.
Premierul desemnat, Ludovic Orban, este în sentimentul celor de la ALDE și spune că nu există niciun fel de punct de vedere exprimat de formaţiunea condusă de Călin Popescu-Tăriceanu care să reclame vreo problemă, afirmând că un guvern monocolor PNL este şi opţiunea liberalilor.
„În urma discuţiei cu delegaţia care a reprezentat ALDE, am luat act de punctele de vedere şi de solicitările exprimate şi pot să vă spun că cea mai mare parte a punctelor care au fost puse în discuţie, din punctul meu de vedere, sunt rezolvate. Cota unică de impozitare – se ştie foarte clar că Partidul Naţional Liberal este cel care a introdus această reformă fiscală privind cota unică de impozitare şi este un apărător hotărât al cotei unice de impozitare. În ceea ce priveşte accentul pe investiţii în proiectul bugetului pe 2020, este clar că acesta este şi obiectivul nostru de a creşte alocările bugetare pentru investiţii”, a declarat Orban.
În ceea ce priveşte deblocarea şi chiar un sistem de monitorizare a evoluţiei marilor proiecte de infrastructură, de asemenea este, PNL este de acord cu ALDE.
„În privinţa listării la bursă a Hidroelectrica, normal că am spus ‘da’. Noi susţinem acest lucru de foarte mult timp şi probabil, dacă am fi fost la guvernare, deja de mult Hidroelectrica ar fi fost listată pe bursă. Mai mult decât atât, noi vrem să listăm şi alte companii ale statului, cum sunt aeroportul, CEC Bank, care poate fi capitalizat printr-o listare la bursă, chiar o emisie de acţiuni la bursă”, a precizat Ludovic Orban.
El a adăugat că, în privinţa condiţiilor legate de Justiţie, PNL respectă voinţa cetăţenilor exprimată la referendum prin care guvernul nu are dreptul să emită ordonanţe de urgenţă în domeniul Justiţiei.
„Sigur, asta nu înseamnă că nu ne menţinem punctul nostru de vedere care deja este exprimat prin proiecte de lege care sunt depuse la Parlament – de la proiectul de lege referitor la abrogarea recursului compensatoriu sau măcar abrogarea recursului compensatoriu pentru faptele grave comise cu violenţă, omoruri, violuri şi alte fapte grave. De asemenea, în ceea ce priveşte desfiinţarea Secţiei Speciale, Partidul Naţional Liberal a înaintat un proiect de lege în sensul acesta. În ceea ce priveşte alte chestiuni legate de alegerile în două tururi, normal, Partidul Naţional Liberal a înaintat un proiect de lege care se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor şi pe care îl susţinem. Ca atare, nu avem niciun fel de problemă şi cu această solicitare”, a spus premierul desemnat.
Guvernul monocolor PNL, cea mai probabilă opțiune de tranziție
După discuțiile dintre ALDE și PNL, Tăriceanu a declarat că parlamentarii partidului pe care îl conduce nu vor susţine decât un executiv monocolor.
„Am cerut în mod explicit PNL să formeze un guvern monocolor, aceasta fiind într-adevăr o condiţie foarte serioasă în baza căreia vom putea da sau nu votul nostru. (…) Unele dintre condiţii nu fac decât să reprezinte un element de profilare clară pentru noi, dar sunt o serie de chestiuni pe care le-am discutat, sigur civilizat, dar asupra cărora nu negociem, cum ar fi chestiunea guvernului monocolor. Mi se pare uşor nefiresc dacă PNL intenţionează să formeze un guvern multicolor, alcătuit din mai multe partide. Riscul este ca PNL să devină minoritar în propriul guvern, pentru că PNL are până într-o sută de parlamentari, iar majoritatea parlamentară are nevoie de minim 233, deci ceilalţi vor deveni majoritari în geometria guvernului”, a afirmat Tăriceanu, după consultările avute cu premierul desemnat Ludovic Orban.