vineri, mai 24, 2024
AcasăAgenda ZileiHarta de pe fularul revizionistului Viktor Orban provoacă nemulţumiri la Kiev și...

Harta de pe fularul revizionistului Viktor Orban provoacă nemulţumiri la Kiev și București, iar Viena îl ia peste picior pe ungurul dement

Ministerul ucrainean de Externe l-a convocat pe ambasadorul Ungariei la Kiev pentru a da explicaţii după ce premierul Viktor Orban a apărut în public la un meci de fotbal purtând un fular cu harta Ungariei Mari, din care făceau parte teritorii care în prezent sunt ucrainene, românești, slovace, croate și slovene.

„Promovarea ideilor revizioniste în Ungaria nu contribuie la dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi nu respectă principiile politicii europene”, a scris pe Facebook purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean, Oleg Nikolenko.

Ucraina doreşte scuze şi o respingere a oricăror pretenţii maghiare asupra teritoriului ucrainean, a precizat oficialul de la Kiev.

În presa ucraineană au apărut imagini cu Viktor Orban care, la întâlnirea cu un fotbalist maghiar, a purtat un fulgar cu harta „Ungariei Mari”, ce includea teritorii care acum fac parte din statele vecine – Austria, Slovacia, România, Croaţia, Serbia şi Ucraina.

Şi Ministerul român de Externe a reacţionat, luni, la gestul premierului Viktor Orban.

”Ca urmare a afișării Prim-ministrului Ungariei, domnul Viktor Orbán, cu un fular având imprimată harta Ungariei Mari la meciul de fotbal dintre naționalele Ungariei și Greciei, Ministerul Afacerilor Externe a transmis ambasadorului Ungariei la București dezaprobarea fermă față de gestul oficialului ungar, atitudinea fiind în contrast evident cu atmosfera de deschidere și relansare a dialogului bilateral manifestate cu ocazia recentelor consultări pe care ministrul român al afacerilor externe le-a avut la Budapesta, atât cu omologul ungar, cât și cu premierul ungar.

Orice manifestare de tip revizionist, indiferent de forma pe care o îmbracă, este inacceptabilă, contrară realităților actuale și angajamentelor asumate în comun de România și Ungaria de a construi o relație bilaterală în parametrii definitorii ai instrumentului de bază care guvernează relația bilaterală, anume Tratatul privind înțelegerea, cooperarea și buna vecinătate între România și Republica Ungaria, semnat la Timișoara, la 16 septembrie 1996 și respectiv ai Parteneriatului Strategic, de la care, în acest an, se împlinesc două decenii” – a transmis luni seara MAE, printr-un comunicat de presă.

Austriecii îl iau peste picior pe ungurul dement de la Budapesta

Pe de altă parte, potrivit Politico.eu, un purtător de cuvânt al Ministerului Austriac al Afacerilor Internaționale a declarat: „O privire rapidă asupra hărților istorice din Ministerul de Externe vienez a confirmat suspiciunile inițiale, potrivit cărora Translithania (Regatul Ungariei) a încetat să mai existe în urmă cu aproximativ 100 de ani”.

„Îi vom informa pe vecinii noștri unguri despre această situație cât mai curând posibil”, a adăugat ministerul.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate