Infractorul Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a fost dat în urmărire generală de Poliția Română, după ce în cursul zilei de vineri, după condamnarea sa definitivă la 6 ani și 8 luni de închisoare într-un dosar de corupție, a fost căutat de polițiști pentru punerea în executare a mandatului, însă nu a fost găsit, relatează Hotnews.
Pe site-ul Poliției Române, la secțiunea „Most Wanted”, a fost postată vineri seara fotografia lui Ionel Arsene, cu mențiunea că pe numele său există un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru trafic de influență și luare și dare de mită.
De asemenea, instanța a dispus măsura interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și a dreptului de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România, pe o perioadă de 5 ani. De asemenea, instanța a decis confiscarea de la Ionel Arsene a sumelor de 80.000 Euro şi 80.000 lei, se arată în hotărârea instanței.
Infractorul condamnat Ionel Arsene încă figurează ca președinte al Consiliului Județean Neamț, infracțiunea fiind valoarea supremă pentru PSD, la fel, desigur, ca și pentru PNL.

