Însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat din nou la sediul Ministerului Afacerilor Externe, la nivel de secretar de stat pentru afaceri strategice, ca urmare a identificării în judeţul Tulcea a unor noi fragmente de dronă similară celor folosite de armata rusă în Ucraina.
„Secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a transmis protestul ferm faţă de violarea din nou a spaţiului aerian al României şi a cerut părţii ruse să înceteze imediat atacurile împotriva populaţiei şi infrastructurii civile ucrainene inclusiv cele de la frontiera cu România. De asemenea, a solicitat respectarea normelor de drept internaţional, inclusiv a inviolabilităţii spaţiului aerian al României”, informează Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, secretarul de stat a condamnat cu fermitate aceste atacuri, care generează inclusiv riscuri de securitate pentru cetăţenii români şi care afectează siguranţa transporturilor pe Dunăre şi prin Marea Neagră.
„Aceste atacuri asupra civililor şi infrastructurii civile sunt ilegale şi considerate crime de război”, subliniază MAE.
Şi sâmbăta trecută însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe. În acea zi, Ministerul Apărării Naţionale anunţa că fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă au fost descoperite de militari ai Forţelor Navale Române, în zona localităţii Plauru din judeţul Tulcea.
Echipajul unui elicopter IAR 330 Puma al Forţelor Aeriene Române, din Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, a identificat miercuri, în jurul orei 11,30, în zona localităţilor Nufărul şi Victoria din judeţul Tulcea, fragmente care ar fi putut proveni de la o dronă, dispersate pe o suprafaţă de câteva zeci de metri, anunţă Ministerul Apărării Naţionale.
Conform procedurilor, un alt elicopter al Forţelor Aeriene Române, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, a fost trimis în zonă cu o echipă specializată la bord, pentru a efectua cercetări preliminare în teren şi ridicarea de probe pentru efectuarea expertizărilor.

