Site icon Investigative Report

Jen Psaki: Preşedintele Joe Biden nu are în plan să viziteze Ucraina, în cadrul deplasării în Europa

Casa Albă a dezminţit duminică speculaţiile privind o posibilă vizită a preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, în Ucraina, în cadrul turneului în Europa din următoarele zile, transmite dpa, potrivit Agerpres.

„Deplasarea se va concentra pe continuarea strângerii rândurilor întregii lumi în sprijinul poporului ucrainean şi împotriva invaziei lui Putin în Ucraina, dar nu există planuri de călătorie în Ucraina”, a scris pe Twitter secretara de presă a preşedinţiei americane, Jen Psaki.

Ambasadoarea americană la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a declarat televiziunii CNN că nu este la curent cu vreo discuţie despre o vizită a preşedintelui în Ucraina. Ea a reamintit că guvernul de la Washington i-a avertizat pe cetăţenii SUA să nu se deplaseze în Ucraina, deoarece ţara este în război.

Potrivit Casei Albe, Biden va participa joi, la Bruxelles, la summituri extraordinare ale NATO, Uniunii Europene şi G7. Va fi a treia vizită a preşedintelui în Europa de la preluarea mandatului, în ianuarie anul trecut.

Exit mobile version