Site icon Investigative Report

Jens Stoltenberg exprimă solidaritatea NATO cu România, în contextul descoperirii unor bucăţi de dronă pe teritoriul ţării

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a exprimat solidaritatea Alianţei cu România, într-o convorbire la telefon cu preşedintele României, Klaus Johannis, după ce bucăţi dintr-o dronă au fost găsite pe teritoriul ţării.

Într-un mesaj postat sâmbătă pe reţeaua socială X, oficialul NATO a spus că nu există niciun indiciu al intenţiei de a lovi NATO, dar atacurile sunt destabilizatoare.

Premierul Ciolacu răspunde la salut: Salut solidaritatea aliaţilor noştri din NATO

„Salut solidaritatea aliaţilor noştri din NATO în urma evenimentelor recente de-a lungul frontierei româno-ucrainene. Monitorizăm cu cea mai mare atenţie evoluţia şi acţionăm pentru creşterea securităţii aeriene a României, în vecinătatea zonei de război, în strânsă colaborare cu aliaţii noştri”, a scris prim-ministrul pe Twitter.

Potrivit unui comunicat al MApN, în cursul zilei de sâmbătă militari din Forþele Navale Române, dislocaţi pentru misiuni de cercetare în zona localităţii Plauru, judeţul Tulcea, au executat activitãţi de căutare în aria de responsabilitate, ca urmare a primirii unor informaţii de la autorităţile locale, transmise prin comenduirea Garnizoanei Tulcea, cu privire la posibila existenţă a unor elemente de dronă la aproximativ 2,5 kilometri sud-est de localitatea Plauru.

(sursa: Agerpres)

Exit mobile version