Site icon Investigative Report

Joe Biden a anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei: blocarea accesului la finanțare occidentală, blocarea a două bănci și sancționarea elitei ruse

Presedintele Statelor Unite, Joe Biden - Washington DC, 22 februarie 2022 (sursa foto: Getty Images/CNN)

Într-un discurs la Casa Albă, Biden a anunțat, marți, primele sancțiuni luate de Statele Unite împotriva Rusiei, precizând că sancţiunile vizează două mari instituţii financiare ruseşti, băncile  VEB și Banca Militară Rusă, accesul Moscovei la finanţare occidentală, precum şi elitele din Rusia.

El a adăugat că SUA sunt ”pregătite să meargă mai departe cu sancţiunile” în cazul în care Rusia îşi extinde agresiunea împotriva ţării vecine.

„Ce îi dă lui Putin dreptul de a declara noi așa-zise țări pe un teritoriu care aparține vecinilor săi?”, a afirmat Biden în timpul declarației de presă.

Sancţiunile vin la scurt timp după ce Rusia a recunoscut independenţa republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei şi a autorizat trimiterea de trupe ruseşti în Donbas.

”Acesta este începutul unei invazii ruseşti în Ucraina”, a spus Biden, pentru a justifica această acţiune.

”Credem în continuare că Rusia este pregătită să meargă mult mai departe în lansarea unui atac militar masiv împotriva Ucrainei”, a mai spus preşedintele american.

Principalele afirmații ale președintelui Joe Biden:

Anunțul președintelui american vine la puțin timp după ce șeful diplomației europene, Josep Borrell, a anunțat primele sancțiuni luate de Uniunea Europeană împotriva Rusiei care vizează:

„Acest pachet de sancțiuni care a fost aprobat în unanimitate de statele membre UE va răni Rusia și o va răni rău”, a declarat Borrell într-o conferință de presă alături de ministrul de Externe al Franței, Jean-Yves Le Drian, la o întâlnire la Paris.

Tot marți, primul ministru al Marii Britanii a anunțat  sancționarea a 5 bănci ruse și a trei oligarhi apropiați de dictarorul rus.

Anterior, cancelarul german Scholz a suspendat autorizarea gazoductului Nord Stream 2, ca o primă sancțiune pentru agresiunea rusă din estul Ucrainei.

Exit mobile version