miercuri, martie 26, 2025
AcasăAgenda ZileiJustiție de plastilină: Tribunalul Bucureşti a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul infractorului...

Justiție de plastilină: Tribunalul Bucureşti a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul infractorului condamnat Dan Voiculescu – ICA

Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care infractorul Dan Voiculescu, comandantul (directorul general) al Crescent și unul dintre cei mai prolifici colaboratori ai regimului comunist din anii 80, a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.

În temeiul dispoziţiilor art. 460 alin.1 C. proc. pen. dispune suspendarea executării sentinţei penale nr. 701/26.09.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr.888/08.08.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia II Penală, în dosarul nr.25497/3/2012„, se arată în decizia Tribunalului Bucureştiului din 24 mai.

Potrivit art. 460, alin 1 din Codul de Procedură Penală, ”odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire sau ulterior acesteia, instanţa poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii şi poate dispune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2) (măsuri referitoare la controlul judiciar – n.red)”.

Decizia a fost pronunțată ca urmare a cererii de revizuire a verdictului final de condamnare formulată în 2019 de fostul director al AVAS, SANDU JEAN CĂTĂLIN, condamnat în același dosar cu turnătorul prolific Dan Voiculescu la 6 ani de închisoare. Infractorul Jean Cătălin Sandu a fost secretar executiv al Partidului Conservator (anterior PUR) și fost vicepreședinte al Autorității de Valorificare a Activelor Statului (AVAS).

sursa: portal.just.ro

El a fost gasit vinovat pentru complicitate la stabilirea, cu intentie, a unei valori diminuate, fata de valoarea comerciala reala, a bunurilor apartinand operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar, comisa in cadrul actiunii de privatizare ori de executare silita, de reorganizare sau lichidare judiciara ori cu ocazia unei operatiuni comerciale, potrivit ziare.com.

În același dosar, pe 8 august 2014, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare cu executare, dar până la urmă infractorul a executat mai puțin de 3 ani. 

Dan Voiculescu a fost găsit vinovat pentru privatizarea frauduloasă a fostului Institut de Cercetări Alimentare (ICA), după ce a cumpărat terenuri şi clădiri în valoare de 60 de milioane de euro cu doar 100.000 de euro.

Până în vara lui 2021, după 7 ani de la pronunțarea sentinței împotriva lui Voiculescu, statul român (prin ANAF) nu recuperase decât puțin peste 18 milioane de euro dintr-un prejudiciu total de 80 de milioane de euro, constituit din prejudiciul de 60 milioane de euro din dosarul ICA, stabilit de instanță, plus produsul infracțiunii (bunurile pe care Voiculescu le-a dobândit cu banii furați de la stat) de peste 20 milioane de euro.

Cererea de revizuire a verdictului final de condamnare a grupului infracțional organizat al lui Dan Voiculescu din dosarul ICA (”împotriva sentinţei penale nr.701/26.09.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr.888/08.08.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia II Penală, în dosarul nr.25497/3/2012*”) a fost admisă în principiu de judecătorul Sterică Toma, în februarie 2024, potrivit G4Media.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate