Fostul director general al companiei naţionale Unifarm Adrian Ionel a fost condamnat definitiv miercuri de Curtea de Apel București la un an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, în dosarul în care a fost judecat după ce ar fi cerut mită de 760.000 de euro de la reprezentanţii unei firme, în schimbul atribuirii unui contract de achiziţie de echipamente de protecţie în timpul pandemiei. În prima instanță, el fusese condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, abuz în serviciu, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.
Faptele penale ale celui supranumit ”stăpânul măștilor”, identificate ca atare de Tribunalul București în iulie 2022, au dispărut între timp, sau s-au prescris, după caz, potrivit specialilor de la Curtea de Apel București, așa încât inculpatul Adrian Ionel a primit un an de inchisoare amânată, ceea ce inseamnă că după expirarea termenului de supraveghere (2 ani), aferent amânării scapă de executare dacă nu mai face ”combinații” penale ca până acum.
Astfel, specialii de la Curtea de Apel au desființat, în parte, sentinţa şi au decis să descontopească pedeapsa principală de 6 ani şi 8 luni închisoare în pedepsele componente (4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, 3 ani de închisoare pentru luare de mită, 3 ani de închisoare pentru complicitate la trafic de influenţă, un an de închisoare pentru instigare la fals intelectual, un an de închisoare pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, sporul de 2 ani şi 8 luni închisoare fiind înlăturat), iar apoi le-au anulat, practic, pe rând.
Ionel a fost achitat pentru abuz în serviciu, pentru luare de mită și pentru complicitate la trafic de influență, motivând că faptele nu există.
De asemenea, a decis încetarea procesului pentru infracțiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, pe motiv că a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Înainte de a vedea minuta instanței de judecată, reamintim ce s-a decis în prima instanță.
Potrivit Deciziei Tribunalului București din iulie 2022,
Adrian Ionel a primit
- 4 ani închisoare pentru abuz în serviciu,
- 3 ani pentru luare de mită,
- 3 ani pentru complicitate la trafic de influenţă,
- 1 an pentru instigare la fals intelectual şi
- 1 an pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.
Cele cinci pedepse au fost contopite şi, prin aplicarea unui spor, a rezultat o condamnare de 6 ani şi 8 luni închisoare cu executare.
În acelaşi dosar Daniela Lizica Maria Radu, fost şef serviciu comercial al CN Unifarm SA, a fost condamnată la 4 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru abuz în serviciu şi fals intelectual.
Instanţa a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de compania Unifarm şi a dispus ca Adrian Ionel şi Daniela Lizica Maria Radu să plătească în solidar suma de 17.136 lei, reprezentând contravaloarea cantităţii de 7.200 măşti care au fost înlocuite.
În contextul declarării de către Organizația Mondială a Sănătății, în data de 30 ianuarie 2020, a stării de urgență pentru sănătatea publică la nivel internațional din cauza infecțiilor cu noul Coronavirus, Guvernul României a emis O.U.G. nr. 11/2020 privind stocurile de urgență medicală (printre echipamentele respective fiind incluse combinezoanele și măștile de protecție) precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei. CN Unifarm SA a fost desemnată, alături de alte instituții publice, să efectueze achiziții de astfel de echipamente de protecție.
- În calitate de director general al C.N. Unifarm SA, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale).
- Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achizițiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cat și a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.
- În plus, cele 1 milion de măști livrate și recepționate în prima tranșă Companiei Naționale Unifarm SA nu erau măști chirurgicale (produse încadrate în categoria dispozitivelor medicale), ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite în contract.
- Totodată, din funcția pe care o ocupa, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi determinat un funcționar din cadrul CN Unifarm SA să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei private care a livrat echipamentele. În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian și intermediar, la un restaurant din municipiul București, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului și a prețului echipamentelor de protecție.
- Pentru acest „serviciu”, persoana intermediară a pretins de la reprezentanții societății comerciale, pentru sine și pentru funcționari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului încheiat cu Unifarm. Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească suma de 760.000 euro convenită cu intermediarul.
- Din cauză că societatea comercială furnizoare nu a achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18 % convenit , inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al C.N. Unifarm S.A a decis rezilierea unilaterală a contractului.
- Din totalul echipamentelor conținute în contract a fost livrată și plătită doar o parte, respectiv 1 milion de măști (care de altfel nu corespundeau specificațiilor tehnice) și 26.000 de combinezoane.
- Prin modalitatea descrisă s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul CN Unifarm SA, reprezentând contravaloarea celor 1 milion de măști de protecție neconforme cu cele care au constituit obiectul contractului.
De asemenea, mai spun procurorii,
Separat de cele anterior menționate, în cauză s-a mai reținut că, la data de 06 iunie 2016, Ionel Eugen Adrian ar fi dobândit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA cu încălcarea dispozițiilor legale.
Concret, în calitate de membru și președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Unifarm SA, acesta ar fi votat, la ședința din aceeași dată, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA.
Or, dispozițiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice interzic în mod expres ca președintele Consiliului de Administrație să fie numit și director general, aspect ignorat de membrii acestuia, printre care și Ionel Eugen Adrian.
În aceeași zi, inculpatul ar fi emis și ar fi semnat o decizie, în urma căreia, în perioada 14 iulie 2016 – 25 mai 2020, ar fi obținut venituri nete în cuantum de 498.722 lei.
În cauză, CN Unifarm SA s-a constituit parte civilă pentru suma de 2.380.000 lei.
Desigur, când procurorii au cerut instituirea sechestrului pe bunurile lui Adrian Ionel, a rezultat ca nu aveau pe ce… acesta neavând pe numele său bunuri mobile sau imobile.
Anterior, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu trei inculpați (persoana intermediară și doi reprezentanți ai societății beneficiare a contractului), în sarcina acestora reținându-se săvârșirea unor infracțiuni de trafic și cumpărare de influență.
În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv
– 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a deține, purta și folosi orice categorie de arme și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
Iată, mai jos, minuta instanței specialilor de la Curtea de Apel București:
”În baza art. 421 alin.1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 770/F din data de 08.07.2022, pronuntată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală. În baza art. 421 alin.1 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelurile declarate de inculpaţii Ionel Eugen-Adrian şi Radu Maria-Lizica-Daniela împotriva sentinţei penale nr. 770/F din data de 08.07.2022, pronuntată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând: Cu privire la inculpatul Ionel Eugen-Adrian: Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare în pedepsele componente: – pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită pentru infracţiunea de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 309 Cod penal şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie; – pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000; – pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 291 alin. 1 Cod penal şi art. 6 din Legea nr. 78/2000; – pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de instigare la fals intelectual, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 321 Cod penal; – pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 301 alin.1 Cod penal; – sporul de 2 ani şi 8 luni închisoare, pe care îl înlătură. Descontopeşte pedepsele complementare şi accesorii, în pedepsele componente. În temeiul art.396 alin.1, 5 rap. la art.16 alin.1 lit.a Cod procedură penală achită pe inculpatul Ionel Eugen-Adrian pentru infracţiunea de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 309 Cod penal şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, întrucât fapta nu există. În temeiul art.396 alin.1, 5 rap. la art.16 alin.1 lit.a Cod procedură penală achită pe inculpatul Ionel Eugen-Adrian pentru infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu există. În temeiul art.396 alin.1, 5 rap. la art.16 alin.1 lit.a Cod procedură penală achită pe inculpatul Ionel Eugen-Adrian pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 291 alin. 1 Cod penal şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu există. În temeiul art.396 alin.1, 8 rap. la art.16 alin.1 lit.f teza a II-a Cod procedură penală încetează procesul penal faţă de inculpatul Ionel Eugen-Adrian pentru infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prev. de art.301 alin.1 Cod penal cu aplic. art.5 alin.1 Cod penal, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. Înlătură pedepsele complementare şi accesorii aplicate de prima instanţă. În baza art.396 alin.1, 4 Cod procedură penală raportat la art.83 Cod penal stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului Ionel Eugen-Adrian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals intelectual, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 321 alin.1 Cod penal. În baza art.83 alin.1 Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art.84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art.85 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.86 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.85 alin.1 lit.c-e se comunică serviciului de probaţiune. În baza art.404 alin.3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.88 Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere impuse precum şi a săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Cu privire la inculpata Radu Maria-Lizica-Daniela: Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare în pedepsele componente: – pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită pentru infracţiunea de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 309 Cod penal şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie; – pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 321 alin.1 Cod penal; – sporul de 4 luni închisoare, pe care îl înlătură. În temeiul art.396 alin.1, 5 rap. la art.16 alin.1 lit.a Cod procedură penală achită pe inculpata Radu Maria-Lizica-Daniela pentru infracţiunea de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 309 Cod penal şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, întrucât fapta nu există. Înlătură pedepsele complementare şi accesorii aplicate de prima instanţă. În baza art.396 alin.1, 4 Cod procedură penală raportat la art.83 Cod penal stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatei Radu Maria-Lizica-Daniela sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 alin.1 Cod penal. În baza art.83 alin.1 Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art.84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art.85 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.86 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.85 alin.1 lit.c-e se comunică serviciului de probaţiune. În baza art.404 alin.3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.88 Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere impuse precum şi a săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală respinge ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea civilă CN „Unifarm” – S.A. În baza art.397, art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală, ridică măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa nr. 71/P/2020 din data de 31.07.2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei asupra bunurilor inculpaţilor Ionel Eugen-Adrian şi Radu Maria-Lizica-Daniela. În baza art.274 alin.1, art.275 alin.1 pct.3 lit.b Cod procedură penală obligă pe inculpatul Ionel Eugen-Adrian la plata sumei de 3000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpata Radu Maria-Lizica-Daniela la plata sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Menţine dispoziţiile sentinţei penale apelate în ceea ce priveşte desfiinţarea înscrisurilor false. Constată că inculpatul Ionel Eugen-Adrian a depus suma de 17.136 lei în contul Companiei Naţionale „Unifarm” – S.A. la data de 07.02.2023. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 14 iunie 2023. Document: Hotarâre 1087/2023 14.06.2023”.

