La Centrala nucleară de la Cernavodă vom ajunge să depindem de chinezi, a declarat preşedintele de onoare al PMP, Traian Băsescu. Potrivit lui, semnarea acordului pentru construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă cu o companie chineză va duce la o dependenţă tehnologică de China.
„Oferte sau intenţii de a participa la acest proiect au existat şi de la mari companii din SUA şi de la canadieni, care au şi construit reactoarele 1 şi 2. Din păcate, se pare că guvernul României a optat pentru varianta chineză. Reactoarele nucleare de tip Candu implică o tehnologie de vârf, care este tot timpul într-un proces de modernizare, iar a introduce în sistemul energetic românesc tehnologia chineză înseamnă dependenţă de un stat care ne este prieten, dar nu aliat, înseamnă dependenţă tehnologică de China, care este încă departe de performanţele tehnologice ale SUA şi Canadei, care sunt şi ele interesate de acest proiect”, a declarat Băsescu.
Acesta a mai afirmat că legea redevenţelor pentru producţia de gaze şi ţiţei offshore şi care, prin condiţiile ei, ar fi alungat partenerii occidentali. Potrivit lui, compania Exxon, care dispune de toată tehnologia forării, a descoperirii zăcămintelor de la Marea Neagră şi de tehnologia exploatării în siguranţă, însă, pentru moment, a suspendat investiţia.
„Puse cap la cap, firme americane au manifestat intenţie pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, dar guvernul a optat pentru China, ceea ce este în neregulă, pentru că americanii ar fi avut capacitatea să upgradeze capacităţile pe care le-ar introduce la aceste reactoare şi, în al doilea rând, remarcăm faptul că aproximativ toată zona de energie este blocată de guvernul PSD-ALDE când vine vorba de parteneriate”, a mai spus Băsescu.
În data de 8 mai, SN Nuclearelectrica SA, compania de stat China General Nuclear Power Corporation şi CGN Central and Eastern Europe Investment au semnat Acordul Investitorilor în formă preliminară cu privire la continuarea Proiectului la Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă.