luni, septembrie 9, 2024
AcasăAgenda ZileiLegea Taximetriei a scos „din joc” 25% dintre șoferii cu aplicație de...

Legea Taximetriei a scos „din joc” 25% dintre șoferii cu aplicație de ridesharing

Numărul şoferilor activi pe aplicaţiile companiilor de ridesharing a fost mai mic cu 25% decât media zilnică, ceea ce a făcut ca timpul de aşteptare să crească la peste 10 minute, potrivit asociaţiei Coaliţia Pentru Economie Digitală. 

„Acesta este rezultatul incertitudinii creată de întârzierea adoptării unor reglementări specifice şi de intrarea în vigoare a modificărilor la Legea taximetriei. Acestea din urmă pot da naştere unor abuzuri împotriva şoferilor care sunt înscrişi pe aceste platforme, cu amenzi de zeci de mii de lei şi chiar confiscarea plăcuţelor de înmatriculare pentru 6 luni”, au mai spus oficialii CPED.  

Starea de incertitudine va continua până când noua reglementare va fi adoptată de guvern. 

„Am avut şi ieri o întâlnire cu miniştrii Dezvoltării Regionale şi Transporturilor în care am discutat din nou de necesitatea reglementării serviciilor de ridesharing. Noi am avut toată deschiderea şi am oferit toate informaţiile solicitate. Cei doi miniştri ne-au asigurat, din nou, că textul va fi finalizat şi va fi pus în dezbatere publică în cel mai scurt timp posibil. Din păcate, până când noua reglementare va fi adoptată de guvern, va continua starea de incertitudine şi va rămâne riscul unor abuzuri care să afecteze în mod serios activitatea noastră şi pe cei 2,5 milioane de utilizatori ai aplicaţiilor noastre”, a declarat Codreanu. 

Clever, neafectați de legea taximetriei

Activitatea aplicaţiei Clever în România nu este afectată de intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii taximetriei, întrucât toţi şoferii cu care colaborează sunt autorizaţi. Aplicaţia Clever, care asigură servicii de mobilitate pentru peste 1,5 milioane de pasageri prin intermediul a peste 30.000 de şoferi autorizaţi, anunţă că îşi continuă activitatea pe plan local, fără nicio modificare. 

„Noile reglementări nu influenţează modul în care operăm şi ne desfăşurăm activitatea pe piaţa din România. Aplicaţia mobilă Clever funcţionează exclusiv în colaborare cu şoferi autorizaţi, fie că sunt şoferi de taxi sau şoferi în regim rent a car, oferind pasagerilor acces simplu şi rapid la cele mai bune variante de transport disponibile, respectând parametrii legislaţiei în vigoare. Suntem în discuţii constante cu Guvernul despre necesitatea reglementării transportului alternativ, ca soluţie complementară de transport şi care are nevoie de reglementare specifică”, spun reprezentanţii Clever. 

Ordonanţa de Urgenţă care modifică legea taximetriei, adoptată de Guvern la sfârşitul lunii martie, a intrat în vigoare azi. 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate