Prefectul Capitalei a declarat, vineri, starea de alertă în Sectorul 1 la solicitarea primarului Clotilde Armand, din cauza crizei gunoaielor generate de refuzul operatorului de salubrizare Romprest Service, care a refuzat să-și mai îndeplinească atribuțiile.
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a explicat de ce a fost aprobată declararea stării de alertă și cum vor funcționa lucrurile în următoarele 30 de zile.
Starea de alertă intră în vigoare în această noapte, de la ora 00.00.
”Am fost de acord cu măsurile pe care Sectorul 1 le-a clarificat: creşterea capacităţii de răspuns pentru îndepărarea riscului – acumularea de deşeuri necontrolate; crearea unei strategii pe termen scurt pentru a preveni reapariţia acestui fenomen, schimbarea mentalităţii agenţilor economici şi a populaţiei pentru a împiedica abandonarea de deşeuri pe raza Sectorului 1 necontrolat”, a declarat prefectul Alin Stoica.
El a mai spus că în Sectorul 1 vor fi aduși provizoriu alți operatori de salubrizare care să sprijine operațiunea de ridicare a gunoiului acumulat în acest sector, dar a precizat că nu va fi reziliat contractul cu Romprest, firma căreia i-a fost încredințat contractul din sectorul 1, discreționar și prin încălcarea legii, de către primarul liberal din 2008, Andrei Chiliman.
„Vom monitoriza zilnic, aflăm ce cantitate e ridicată zilnic de fiecare operator, care e cantitatea dusă spre depozitare. În nicun caz nu va fi reziliat contractul cu Romprest, din contră. Cred că Romprest e parte din soluţie, trebuie să presteze serviciile care merg bine, ridicarea gunoiului din gospodării. Pentru ridicarea gunoiului de pe străzi trebuie aduse capacităţi suplimentare. Concret, să existe capacităţi suplimentare, fie proprii, fie o altă firmă care să poate alături de Romprest să rezolve situaţia”, a spus el.
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, afată în război deschis cu mafia Romprest, firmă protejată de PNL și PSD și care a adus prejudicii uriașe bugetului Sectorului 1, a cerut miercuri, pentru a doua oară, instituirea stării de alertă în sector.
Argumentele lui Clotilde Armand pentru instituirea stării de alertă
”Firma de salubrizare continuă să nu-și facă treaba și continuă șantajul lăsând gunoiul în tot Sectorul 1 neridicat chiar dacă facturile sunt plătite și serviciul public delegat nu poate fi întrerupt – așa cum foarte clar spune legea salubrizării și regulamentul de salubrizare. (…) Astfel, Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Sectorului 1 cere Prefecturii Municipiului București să analizeze posibilitatea declarării stării de alertă pe o perioadă de 30 de zile, din cauza situației sanitare cauzată de necolectarea gunoiului de către Compania Romprest Service SA.” – a anunțat primarul Clotilde Armand, miercuri, pe pagina sa de Facebook.
Decizia a fost luată în baza unei analize de risc a stării actuale a Sectorului 1, fundamentată pe un raport al Compartimentului Protecția Mediului din cadrul Poliției Locale Sector 1 și a unei note privind deficiențele activităților de curățenie stradală realizată de Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului Sector 1. Conform analizei, deșeurile municipale din Sectorul 1 nu sunt colectate de peste 20 zile, creând acumulări pe străzi, în special în zona centrală și din zonele cu tranzit intens.
Potrivit primarului Sector 1, începând cu data de 27 iunie 2021, s-a constatat, în urma acțiunilor desfășurate de Poliția Locală Sector 1 și a numeroaselor sesizări primite de la cetățeni, că serviciul de salubrizare asigurat de compania Romprest Service SA nu mai funcționează pe raza Sectorului 1, aducându-se astfel atingere principiilor care reglementează acest serviciu public:
- protecția sănătății populației;
- responsabilitatea față de cetățeni;
- conservarea și protecția mediului înconjurător;
- asigurarea calității și continuității serviciului.
Potrivit raportului de gestiune a deșeurilor din luna iunie 2020, cantitatea totală de deșeuri colectată din Sectorul 1 în luna respectivă a fost de 11,24 mii de tone, adică, în medie, 374 tone/zi. În consecință, putem estima că astăzi, 21 iulie 2021, la nivelul Sectorului 1 s-au acumulat aproximativ 2.691 tone de deșeuri generate de populație, instituții publice și agenți economici. Depozitarea necontrolată a unei astfel de cantități de deșeuri, în creștere continuă, reprezintă o criză cu riscuri multiple:
- Risc epidemiologic;
- Risc pentru mediu înconjurător;
- Risc de perturbare a fluxurilor de circulație;
- Risc de încetinire a activității unor agenți economici;
- Risc ambiental pentru desfășurarea evenimentelor culturale și sportive din Capitală;
- Risc de tulburări sociale, cu manifestații cauzate de nemulțumire și panică.
Referitor la relația cu operatorul de salubritate Romprest, după ce acesta a întrerupt prestarea serviciilor de colectare și transport a deșeurilor municipale și a întrerupt frecvența măturatului stradal, Raportul precizează că refuzul Primăriei Sectorului 1 de a plăti unele facturi emise de către Romprest Service se referă strict la unele activitati de salubrizare stradală, bazate pe tarife nejustificat de mari și ilegale, după cum de altfel au constatat și controalele efectuate de Curtea de Conturi și de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC).
În ceea ce privește prestarea de servicii de gestionare a deșeurilor municipale, cu o pondere valorică de 25% din totalul facturilor emise, Primăria Sectorului 1 a validat și a achitat până în prezent integral serviciile privind colectarea, transportul, sortarea/tratarea deșeurilor menajere și similare, inclusiv Contribuția pentru Economie Circulară pentru fracția depozitată, ce rezultă în urma tratării deșeurilor municipale, onorându-și astfel obligațiile contractuale pe acest segment de servicii prestate, evitând în același timp afectarea continuității prestării serviciului de colectare a deșeurilor menajere.
Referitor la facturile pentru serviciile de salubritate, se afirmă că acestea au fost achitate.
Prin plata acestor facturi, Primăria Sectorului 1 a achitat indirect, dar integral, și prestările de servicii de sortare/ tratare deșeuri, asigurate pentru Romprest Service de către furnizorii acestor servicii, Rom Waste Solutions SA, 3R Green SRL, furnizori contractați direct de către operatorul de salubrizare pentru sortarea/tratarea deșeurilor municipale provenite de pe raza administrativă a Sectorului 1 București.
Compania Romprest Service SA a fost notificată de Primăria Sectorului 1 prin adresa cu nr. A241/16.07.2021 ca în termen de maxim 72 de ore de la primirea adresei să își onoreze și să execute obligațiile contractului de delegare de salubrizare. Acest lucru nu s-a întâmplat.
În ciuda acestei situații, Romprest Service SA continuă să nu își îndeplinească obligația de a ridica deșeurile provenite de pe raza administrativă a Sectorului 1 București – a precizat Clotilde Armand.

