Site icon Investigative Report

Medvedev pune la îndoială existența Ucrainei pe harta lumii, în doi ani. Replica lui Podoliak a venit imediat

Foto: Kremlin/Președinția Ucraineană

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei și unul dintre oamenii de bază ai lui Vladimir Putin, pune la îndoială existența Ucrainei ca stat în următorii doi ani, iar de la Kiev replica a venit imediat, prin vocea consilierului prezidențial Mihailo Podoliak.

Amenințarea voalată la adresa Ucrainei a apărut într-o postare pe Telegram:

”Am văzut un raport în care se spune că Ucraina vrea să obțină LNG (gaz natural lichefiat) de la stăpânii de peste mări, cu plata în doi ani. Altfel vor muri de frig la iarnă. Am o întrebare: Cine spune că peste doi ani Ucraina va mai exista pe harta lumii? Nu americanii, care au investit atât de mult în proiectele lor anti-rusești încât orice altceva li se pare trivial”, a declarat Medvedev, ironic.

Retorica acestuia este importantă pentru că, indirect, Dmitri Medvedev recunoaște că obiectivul Rusiei este de a anihila Ucraina. Acesta este scopul războiului, nu oamenii din Donbas, nu amenințările NATO și nicidecum biolaboratoarele imaginare sau dezvoltările de armament nuclear, se arată într-un articol publicat de Ukainska Pravda.

La scurt timp a venit și replica de la Kiev.

Într-o postare pe Twitter, consilierul prezidențial Mihailo Podoliak i-a transmis următorul mesaj lui Dmitri Medvedev personal:

”Dacă imperialismul rusesc ar avea o față, ar fi a lui Medvedev. Un mititel cu uriașe insecurități, care împrăștie otravă asupra Ucrainei și care amenință lumea doar pentru că asta e singura cale de a se evidenția. Ucraina a existat, există și va exista. Întrebarea este: Unde va fi Dmitri Medvedev peste doi ani?”.

De 8 ani, Rusia poartă un război hibrid cu Ucraina. A început în 2014 prin ocuparea ilegală a Crimeei și a unor teritorii din estul Ucrainei, și a continuat cu invazia pe scară largă declanșată anul acesta, la data de 24 februarie.

Vladimir Putin și propaganda Kremlinului numesc războiul ”operațiune militară specială”, dar Kremlinul minte când spune că nu a plănuit acest război și nu a urmărit schimbarea regimului de la Kiev, scrie Ukainska Pravda.

Kremlinul a pretins că obiectivele sale țin de protejarea sau așa-numita ”eliberare” a Donbasului de autoritățile legitime, însă, în realitate, își doreste să preia Ucraina cu totul, lucru dovedit și prin întrebarea pusă de Dmitri Medvedev, mai arată autorul articolului citat.

Exit mobile version