Site icon Investigative Report

Ministrul Apărării: Vom acorda o atenție specială, în anul 2025, programelor de înzestrare destinate Forțelor Navale

Corveta 264 - Contraamiral Eustaţiu Sebastian

Ministerul Apărării va acorda o atenție specială, în anul 2025, programelor de înzestrare destinate Forțelor Navale, atât pe componenta maritimă, cât și pe cea fluvială, a declarat, marți, ministrul Angel Tîlvăr, transmite Agerpres.

Potrivit MApN, Tîlvăr a fost prezent la ședința de autoevaluare a activității Forțelor Navale ale Armatei României pentru anul care a trecut și la prezentarea obiectivelor din 2025.

Tîlvăr a apreciat aportul structurilor marinei militare la asigurarea contribuției României la operaționalizarea grupării navale MCM Black Sea, alături de Bulgaria și Turcia, prin diminuarea riscurilor prezentate de minele navale aflate în derivă în Marea Neagră.

“Mediul de securitate din regiunea Mării Negre va fi în continuare imprevizibil și va solicita un nivel ridicat de atenție din partea aliaților riverani. În cadrul eforturilor depuse de România, ca furnizor de securitate în această regiune, Forțele Navale Române reprezintă una dintre principalele structuri garante ale protejării flancului estic al NATO în zonă aflată în responsabilitatea noastră. Toate aceste eforturi sunt vizibile prin faptul că, astăzi, cu un conflict armat în partea de nord a Mării Negre, se poate naviga în siguranță, iar lupta împotriva minelor marine aflate în derivă este un succes euroatlantic la care România a avut și are o contribuție importantă”, a declarat ministrul Apărării.

Acesta a evidențiat execuția bugetară, de peste 99 %, cu care Forțele Navale au încheiat anul fiscal 2024, ceea ce arată capacitatea acestei categorii de forțe de a utiliza eficient și judicios fondurile alocate. În acest context, a arătat că echipa de conducere a Ministerului Apărării Naționale va continua să sprijine Forțele Navale Române pentru înzestrare și modernizare.

“Având în vedere provocările curente și viitoare din mediul de securitate regional și faptul că Forțele Navale au o contribuție esențială la consolidarea capacităților de apărare ale României, ca aliat riveran Mării Negre, vom acorda o atenție specială, în anul 2025, programelor de înzestrare destinate acestei categorii de forțe, atât pe componenta maritimă, cât și pe cea fluvială”, a concluzionat ministrul Angel Tîlvăr.

Viceamiralul Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale, a arătat, în intervenția să, că în anul de instrucție 2024 Forțele Navale Române au continuat misiunea permanentă de furnizare a securității în zona de responsabilitate și contribuția semnificativă la îndeplinirea angajamentelor țării noastre față de Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană.

“În contextul unui mediu de securitate marcat de războiul ruso-ucrainean, Forțele Navale Române își propun să demonstreze angajamentul ferm pentru consolidarea răspunsului internațional la numeroasele provocări, prin contribuția continuă și importantă la misiunile și operațiile conduse de NATO și UE sau sub mandat OSCE și ONU, precum și în cadrul exercițiilor multinaționale. Prin cooperarea cu structurile similare din țările aliate și partenere, Forțele Navale Române vor acționa și în perioada următoare în spiritul principiului coeziunii strategice, pentru a transmite un mesaj puternic în ceea ce privește soliditatea posturii de descurajare și apărare a Alianței Nord-Atlantice pe flancul estic”, a arătat șeful Statului Major al Forțelor Navale.

Prezent la activitate, șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a menționat că “din punct de vedere operațional anul de instrucție 2024 a fost unul foarte intens pentru Forțele Navale Române, fiind momente în care se aflau în misiune internațională, în Marea Neagră și Marea Mediterană, chiar și trei nave militare în același timp, cu peste 400 de militari la bord în total”.

La eveniment au mai participat șeful Statului Major al Forțelor Terestre, generalul-locotenent Ciprian Marin, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul-locotenent Leonard Baraboi, precum și șefi ai unor direcții și structuri centrale ale MApN.

Exit mobile version