Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut retragerea completă și necondiționată a trupelor rusești din regiunea transnistreană, în discursul susținut, miercuri, în fața celei de a 76-a Adunări Generale a ONU, informează Europa Liberă.
„În spiritul neutralității constituționale a Republicii Moldova și al dreptului internațional, aș dori să reiterez că poziția noastră cu privire la retragerea completă și necondiționată a forțelor ruse rămâne neschimbată. Aceasta include îndepărtarea sau distrugerea munițiilor din depozitele de la Cobasna, care reprezintă o amenințare pentru securitatea și mediul din regiune în ansamblu. Mizăm pe sprijinul comunității internaționale în acest demers.”
La scurt timp de la alegerea sa ca președinte în noiembrie trecut, Maia Sandu a spus că Rusia trebuie să-şi retragă Grupul Operativ de Trupe Ruse (GOTR) din regiunea transnistreană, iar misiunea de pace rusească să fie înlocuită cu una civilă, cu mandat internaţional, sub auspiciile OSCE şi ONU.
Președintele Maia Sandu a amintit atunci că nu există niciun acord semnat de Republica Moldova prin care să fie permisă staţionarea GOTR – creată pe rămăşiţele fostei Armatei a 14-a a URSS – în regiunea transnistreană, precum şi a muniţiei militare.
Declarațiile sale au atras atacuri în cascadă din partea Kremlinului dar și susținerea secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, care a spus că Rusia încalcă integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova.
Așa-zisele trupe de menținere a păcii – terminologie folosită de Kremlin pentru a justifica intervenția rusească armată de partea separatiștilor transnistreni între 1991 și 1992 – sunt, de fapt, trupe de ocupație și au luptat împotriva Republicii Moldova în războiul ruso-moldovenesc de pe Nistru, remarcă Gazeta de Chișinău într-un efort de „derusificare a terminologiei” referitoare la trupele de ocupație rusești.
”Dacă recunoaştem adevărul că trupele ruse, dislocate ilegal pe teritoriul Moldovei sunt trupe de ocupație, într-o cu totul altă lumină apare şi teritoriul pe care sunt dislocate aceste trupe – Transnistria. Dacă trupele ruse de acolo au statut de trupe de ocupaţie, este incorect să continuăm să numim Transnistria drept „regiune separatistă”. Termenul corect ar fi regiune ocupată sau teritoriu ocupat de Rusia. Cu atât mai mult cu cât, pe lângă pretinsele trupe ruse de pacificare, în regiune se mai află, fără acordul expres al statului gazdă (Republica Moldova), aşa cum prevede practica internţională, şi trupele Grupului Operativ de Trupe Ruse, care pretind a apăra depozitele fostei Armate a 14-a” – se mai afirmă în Gazeta de Chișinău.

