Site icon Investigative Report

Pe transportul public, se trece din nou, la cartela unică

angajat metrorex Metrorex golește metroul Conducerea Metrorex Câştigul mediu brut lunar per salariat al Metrorex, în anul 2020, era de 9.901 lei, iar în propunerea de buget de venituri Venitul mediu lunar la Metrorex este în jur de 10.000 de lei, o dublare faţă de acum 3-4 ani, în condiţiile în care anul trecut, Lucrările de modernizare a sistemului de taxare s-au terminat la final de an, astfel încât am început imprimarea cartelelor contactless Deschiderea Magistralei M5 metrou drumul taberei

Lucrările de modernizare a sistemului de taxare s-au terminat la final de an, astfel încât am început imprimarea cartelelor contactless creând premisele unei integrări depline cu STB şi alţi operatori de transport, după ce în prima parte a anului a fost implementată plata cu cardul bancar, a anunțat directorul general al Metrorex, Gabriel Daniel Mocanu.

„Tot pe final de an s-a semnat contractul pentru achiziţia a 13 trenuri noi de metrou dedicate Magistralei 5, cu posibilitatea de extensie cu încă 17 trenuri. Nu a fost uşor şi avem încă multe lucruri de pus la punct, atât în interior, noi, toţi salariaţii, cât şi cu partenerii din serviciile de pază, curăţenie şi mentenanţă”, a mai spus oficialul Metrorex.

Totodată, şeful Metrorex a afirmat că se doreşte implementarea cât mai rapid a proiectelor de realizare a Magistralei 6 (pentru care s-au depus 4 oferte la lotul 1- lucrări de structură şi pentru care s-a finalizat şi încărcat în SICAP documentaţia de achiziţie pentru lotul 2-lucrări de structură), precum şi pentru continuarea Magistralei 5 până la Piaţa Iancului, a Magistralei 4 între Gara de Nord 2 şi Gara Progresul, achiziţia de noi trenuri, modernizarea Magistralelor 1, 2, 3 şi realizarea de extensii spre Mogoşoaia, Berceni, Pantelimon, Tunari etc.

Împreună cu specialiştii din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi consultanţi ai UE, se urmăreşte realizarea proiectelor pentru Bragadiru – Voluntari (Magistrala 7) şi a semiinelului Crângaşi – Dristor 2 (Magistrala 8).

Acesta a amintit că, în acest an, a fost finalizată Magistrala 5 de metrou: Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv staţia, galeria de legătură şi depoul Valea Ialomiţei. De asemenea, s-au finalizat şi lucrările la extensia sistemului de control trafic al Magistralei 4 – Laminorului – Depou Străuleşti, astfel încât s-a putut reduce timpul de succedare între trenuri, cu circa 40%.

Exit mobile version