Site icon Investigative Report

Piticul criminal de la Kremlin a început epurarea: Adjunctul șefului Gărzii Naţionale ruse, generalul Roman Gavrilov, arestat de FSB

Roman Vladimirovici Gavrilov

Adjunctul șefului Gărzii Naţionale ruse, generalul Roman Gavrilov, a fost arestat de Serviciile ruse de securitate (FSB), potrivit jurnalistului de investigaţie Christo Grozev de la Bellingcat, care citează trei surse independente.

„Trei surse independente raportează că generalul Roman Gavrilov, șeful adjunct al Gărzii Ruse (o divizie a trupelor interne ale Rusiei, care a suferit pierderi colosale în Ucraina), a fost reținut de FSB. Gavrilov a lucrat anterior și pentru FSO, Serviciul de securitate al lui Putin”, scrie jurnalistul pe Twitter.

Una dintre sursele citate a declarat pentru Christo Gavrilov, director executiv al Bellingcat că generalul a fost reținut de contrainformațiile din FSB pentru „scurgeri de informații militare care au dus la pierderi de vieți omenești”. Celelalte două surse invocă „risipă de combustibil”.

”Deși este greu de ghicit ce anume va rezulta din epurarea/rocada de la vârful siloviki-lor (elita regimului), un lucru este clar: fără îndoială că Putin recunoaște în ce r***t adânc se află această operațiune. Adică este atât de rău încât schimbă caii la mijlocul drumului – o mare greșeală în timpul războiului”, adaugă jurnalistul Bellingcat.

Pe de altă parte, potrivit publicației ura.ru, acesta ar fi fost concediat personal de directorul Gărzii Naționale, Viktor Zolotov.

Reținerea sa de către FSB a fost negată de deputatul Dumei de Stat Alexander Khinshtein, membru în partidul putinist Rusia Unită. „Fake absolut. Tocmai am vorbit chiar eu cu generalul Gavrilov”, a spus Khinshtein pe canalul său de Telegram.

Gavrilov a făcut parte din gărzile personale ale lui Boris Elțin, Vladimir Putin și Dmitri Medvedev.

Exit mobile version