Prim-ministrul Rishi Sunak a discutat telefonic marţi cu omologul său israelian Benjamin Netanyahu şi a cerut „o anchetă independentă amănunţită şi transparentă” cu privire la moartea lucrătorilor umanitari ai World Central Kitchen din Fâşia Gaza, a declarat biroul premierului britanic, informează Reuters.
„El (Sunak) a spus că a fost îngrozit de uciderea lucrătorilor umanitari, inclusiv a trei cetăţeni britanici, într-un atac aerian în Gaza ieri şi a cerut o anchetă independentă amănunţită şi transparentă asupra a ceea ce s-a întâmplat”, a declarat un purtător de cuvânt din Downing Street.
„Prim-ministrul a spus că mult prea mulţi lucrători umanitari şi civili obişnuiţi şi-au pierdut viaţa în Gaza şi situaţia este din ce în ce mai intolerabilă”.
El a insistat, de asemenea, că „obiectivul legitim al Israelului de a învinge Hamas nu va fi atins tolerând o catastrofă umanitară în Gaza”, potrivit AFP.
Cu câteva ore mai devreme, prim-ministrul britanic ceruse deja Israelului să ia „măsuri imediate pentru a proteja lucrătorii umanitari şi pentru a facilita operaţiunile vitale în Gaza”, într-o postare pe X.
I spoke with Israeli FM @Israel_Katz to underline that the deaths of @WCKitchen aid workers in Gaza, including three British Nationals, are completely unacceptable.
Israel must urgently explain how this happened & make major changes to ensure safety of aid workers on the ground.
— David Cameron (@David_Cameron) April 2, 2024

