Premierul Florin Cîțu a declarat miercuri, la finalul BPN al PNL, că va sesiza Curtea Constituțională pentru conflict între Guvern și Parlament pe tema moțiunii de cenzură care ar fi fost depusă nelegal. Aceasta este o nouă tentativă disperată a grupării care a preluat controlul PNL de a împiedica Parlamentul să-și îndeplinească atribuțiile după depunerea ultimei moțiuni de cenzură împotriva guvernului Cîțu.
„Vă anunţ că Guvernul va sesiza Curtea Constituţională pentru conflict juridic între Guvern şi Parlamentul României. Există dubii şi în modul la care au fost depuse aceste semnături. (…) Vom sesiza Curtea Constituţională, trebuie să se pronunţe dacă Parlamentul respectă Constituţia, până la urmă este singura instituţie care se pronunţă asupra respectării Constituţiei”, a declarat Florin Cîţu.
Premierul a mai declarat că PNL nu se opune dreptului constituţional al unui partid parlamentar, care are semnături legale, să depună o moţiune de cenzură, deși face exact contrariul celor declarate.
„Ceea ce noi vrem este să ne asigurăm, şi ăsta era rolul Parlamentului, să se asigure că toate procedurile sunt respectate din punctul de vedere al legalităţii. Noi ce am văzut şi informaţiile pe care le-am primit şi acele tipuri de semnături mai multe, pe unele scrie, le-am redepus pentru că au fost în fotocopie. Dacă omiţi că ai depus nelegal nişte semnături, din punctul meu de vedere este inadmisibil, sesizăm Curtea Constituţională, singura care poate să ne spună dacă a fost respectată Constituţia de către Parlamentul României. Avem opinii, avem păreri, dar decizia Curţii Constituţionale este singura”, a spus Cîţu.
El a precizat că sesizarea urmează să fie depusă miercuri.
„Cred că astăzi este depusă, aşteptăm decizia Curţii. Dacă Curtea spune că a fost legal depusă, procedurile curg şi mergem mai departe”, a adăugat Cîţu.
Marți, după a patra încercare eșuată a Birourilor Pertmanente Reunite de a pune în discuție moțiunea de cenzură, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a declarat că nederularea procedurii moţiunii de cenzură, conform unor pasaje dintr-o decizie a Curţii Constituţionale, înseamnă încălcarea principiului constituţional al statului de drept și a anunțat că va comunica Guvernului documentul semnat și depus de parlamentarii USR PLUS și AUR.
”Eu sunt preşedintele Camerei Deputaţilor, eu am obligaţia să respect Constituţia şi legile ţării şi de asemenea deciziile CCR (…) Ca atare, derularea calendarului moţiunii de cenzură este obligatorie, pentru că nerespectarea procedurii înseamnă încălcarea Constituţiei şi a principiului constituiţional al statului de drept. Astăzi, voi comunica Guvernului moţiunea de cenzură. De asemenea, am primit la cabinetul parlamentar toate semnăturile în original ale iniţiatorilor moţiunii de cenzură ale căror semnături fuseseră transmise online, care reprezintă o confirmare a autenticităţii acestor semnături. De asemenea, nu există nicio cerere de retragere a niciunei semnături”, a declarat Orban.

