România a devenit, după declanşarea războiului, al treilea partener comercial al Ucrainei, a declarat, miercuri, premierul Denys Shmihal, la finalul unei întrevederi cu omologul său român Marcel Ciolacu.
Acesta a afirmat că România a devenit un „partener fidel şi de încredere” pentru Ucraina, subliniind că peste 125.000 de cetăţeni ucraineni şi-au găsit adăpost pe teritoriul României, în urma invaziei ruse.
„Din primele zile ale agresiunii ruse pe scară largă, România a devenit partener fidel şi de încredere şi un aliat în lupta contra agresorului. România s-a transformat într-un hub în oferirea de ajutor umanitar, militar şi tehnic pentru Ucraina. De asemenea, ea a susţinut toate cele 11 pachete de sancţiuni ale Uniunii Europene impuse Rusiei. În România şi-au găsit adăpost peste 125.000 de cetăţeni ucraineni care au plecat de la noi din ţară din cauza războiului. La fel, este foarte important că România a devenit veriga esenţială în culoarele de tranzit pentru alimentele ucrainene. La momentul de faţă, România ocupă locul trei printre partenerii comerciali ai Ucrainei. Aceasta ne oferă oportunităţi extinse pentru colaborarea noastră bilaterală şi reciproc avantajoasă”, a subliniat Shmihal.
El a subliniat „deschiderea unei noi pagini” în relaţiile comune dintre România şi Ucraina.
Denys Shmihal şi Marcel Ciolacu au avut, miercuri, la Kiev, o întrevedere tete-a-tete, iar apoi au participat la şedinţa comună a guvernelor din Ucraina şi, respectiv, România.

