Președintele SUA, Donald Trump, își clarifică intențiile cu privire la un nou mandat și la soarta TikTok într-un interviu realizat vineri și difuzat duminică în cadrul emisiunii “Meet the Press with Kristen Welker” de la NBC News. El a fost întrebat și dacă în SUA este respectată Constituția, după cum relatează agențiile internaționale de presă.
Trump intenționează să predea ștafeta “unui mare republican”
Președintele Donald Trump, care a avut în vedere un al treilea mandat, în 2028, deși Constituția îl interzice, a exclus duminică această idee și i-a susținut pe vicepreședintele său, JD Vance, și pe secretarul de stat Marco Rubio, ca posibili candidați pentru a-l înlocui.
Deși a declarat că nu dorește să intre acum în această dezbatere pentru că se concentrează pe mandatul său de patru ani, el consideră că Vance este “un tip fantastic și strălucit”, iar Rubio “grozav” pentru a fi în fruntea mișcării “Make America Great Again”, care l-a dus de două ori la Casa Albă, transmite EFE.
Cu toate acestea, el crede că JD Vance ar putea avea un avantaj datorită poziției pe care o deține acum.
“Vreau să petrec patru ani foarte buni și să fac loc altcuiva, în mod ideal unui mare republican”, a adăugat el.
Termenul limită pentru TikTok, prelungit dacă nu se ajunge la un acord
Președintele american a declarat că va prelungi termenul limită de 19 iunie pentru ca ByteDance, cu sediul în China, să cedeze activele din SUA ale TikTok, aplicația de videoclipuri scurte utilizată de 170 de milioane de americani, dacă nu se va ajunge la o înțelegere până atunci.
Trump a declarat că are o “slăbiciune” pentru aplicație, după ce aceasta l-a ajutat să câștige votanții tineri în alegerile prezidențiale din 2024.
Președintele a acordat deja de două ori o amânare a aplicării interdicției impuse de Congres asupra TikTok, care trebuia inițial să intre în vigoare în ianuarie.
A fost pregătită o tranzacție care prevedea divizarea operațiunilor TikTok din SUA într-o nouă firmă cu sediul în Statele Unite, deținută majoritar și operată de investitori americani, dar aceasta a fost suspendată după ce China a indicat că nu o va aproba în urma anunțurilor lui Trump privind creșterea tarifelor vamale pentru produsele chinezești.
Senatori democrați susțin că Trump nu are autoritatea legală de a prelungi termenul limită și sugerează că acordul care a fost luat în considerare nu ar îndeplini cerințele legale.
O sursă apropiată investitorilor americani ai ByteDance a declarat luna trecută că se lucrează în continuare la o eventuală înțelegere înainte de termenul limită de 19 iunie, dar Casa Albă și Beijingul ar trebui să rezolve mai întâi disputa tarifară.
Donald Trump nu este sigur dacă în SUA oamenii au dreptul la un proces echitabil, garantat de Constituție
Președintele Trump a declarat că nu este sigur dacă în SUA oamenii au dreptul la un proces echitabil, garantat de Constituție. Întrebarea i-a fost pusă în contextul în care administrația sa face presiuni agresive pentru a expulza imigranții care se află ilegal în țară și alți non-cetățeni.
Welker l-a întrebat pe Trump dacă este de acord cu secretarul de stat Marco Rubio, care a declarat luna trecută că “desigur” toți oamenii din SUA au dreptul la un proces echitabil, care, în general, impune guvernului să ofere o notificare și o audiere înainte de a lua anumite măsuri juridice adverse.
“Nu știu. Nu sunt avocat. Nu știu”, a spus Trump, adăugând că o astfel de cerință ar însemna că “ar trebui să avem un milion, sau două milioane, sau trei milioane de procese”. El a adăugat că avocații săi “vor urma în mod evident ceea ce a spus Curtea Supremă”.
La 19 aprilie, judecătorii Curții Supreme au interzis temporar administrației Trump să deporteze un grup de migranți venezueleni pe care i-a acuzat că sunt membri ai unor bande.
Administrația Trump, care a invocat o lege rar utilizată în timp de război, i-a îndemnat pe judecători să ridice sau să restrângă ordinul pe care l-au dat, amintește Reuters. Procurorul general al SUA, D. John Sauer, a declarat într-un dosar depus la Curtea Supremă că deținuții sunt înștiințați în prealabil cu privire la îndepărtarea lor și au avut “timp suficient” pentru a depune cereri de revizuire judiciară.
La 10 aprilie, judecătorii au cerut, de asemenea, administrației lui Trump să faciliteze întoarcerea în Statele Unite a unui salvadorian care, după cum a recunoscut guvernul, a fost deportat din greșeală în El Salvador. Acest bărbat, Kilmar Abrego Garcia, se află în continuare într-un centru de detenție din El Salvador. Un judecător federal care prezidează cazul a ordonat administrației Trump să furnizeze informații suplimentare cu privire la măsurile pe care le-a luat pentru a asigura întoarcerea lui Abrego Garcia.
Trump dă asigurări că nu-l va demite pe șeful Fed înainte de încheierea mandatului, în 2026
Președintele Donald Trump a anunțat că nu-l va demite pe Jerome Powell din funcția de președinte Rezervei Federale a SUA (Fed) înainte de încheierea mandatului său, în mai 2026, în timp ce l-a descris pe șeful Fed ca fiind “total rigid” și a repetat solicitările de reducere a dobânzii.
În interviul acordat duminică NBC News, Trump a spus că Powell nu a fost un susținător al său dar se aștepta ca Fed să reducă dobânda la un moment dat.
“Ei bine, el ar fi trebuit să reducă dobânzile. Și, la un moment dat, o va face, chiar dacă nu este un susținător al meu. El chiar nu mă place deoarece eu cred că este total rigid”, a declarat Trump.
Întrebat dacă îl va demite pe Powell înaintea încheierii mandatului său, în 2026, Trump a răspuns: “Nu, nu, nu. De ce aș face asta? Ar trebui să înlocuiesc persoana într-o altă perioadă scurtă de timp”.
În zona euro, BCE a redus dobânda de referință pentru a șaptea oară începând din luna iunie a anului trecut, ca răspuns la o deteriorarea perspectivelor de creștere economică în urma tensiunilor comerciale provocate de decizia lui Trump de a majora taxele la importurile în SUA. În urma deciziei BCE, dobânda de referință se situează la 2,25%.
În cazul Fed, dobânda de politică monetară se situează în intervalul 4,25% – 4,50%, unde a rămas nemodificată din luna decembrie, după mai multe reduceri adoptate pe parcursul anului trecut.
Luna trecută, Bursa de pe Wall Street a scăzut semnificativ după ce Trump și-a intensificat atacurile contra lui Powell, amplificând temerile privind autonomia și independența băncii centrale și provocând turbulențe pe piețele financiare.
Declarațiile de duminică sunt cel mai clar indiciu că Trump îl va păstra în funcție pe Powell, care ar putea da asigurări piețelor financiare, profund afectate de deciziile lui Trump de a perturba comerțul mondial cu taxe vamale.
În timpul interviului acordat NBC News, Trump a refuzat să spună dacă unele taxe vamale vor rămâne permanente. El a recunoscut că “a fost foarte dur cu China”, blocând în mare măsură comerțul dintre primele economii mondiale, dar a declarat că Beijing vrea acum să ajungă la un acord.

