Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care permite completarea stagiului de cotizare în sistemul public de pensii cu până la 6 ani anteriori împlinirii vârstei standard de pensionare. Legea prelungește, de fapt, până la 31 august 2023 inclusiv, termenul până la care poate fi achiziționată perioada de vechime în muncă, în limita a maxim 6 ani.
Este vorba, concret, despre promugarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 163/2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii.
Potrivit legii, ”până la data de 1 septembrie 2023, persoanele prevăzute la art. I (din OUG 163 – n.red) pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1. Modelul actului adiţional la contractul de asigurare socială este prevăzut în anexa nr. 2.”
Art I din OUG 163/2020 face referire la ”persoanele care nu au calitatea de pensionari” și care ”pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale”.
De asemenea, în art I se mai prevede că ”perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială şi efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare”, iar ”vârsta standard de pensionare este prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare”.
Legea promulgată de președintele Iohannis mai prevede ca ”plata contribuției de asiguirări sociale se efectuează într-o singură tranșă sau eșalonat, în tranșe lunare, până la data de 31 august 2023” și că, ”în situaţia în care la data de 31 august 2023 contribuţia de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plăţii efectuate”.
Mai multe lămuriri cu privire la modul și condițiile în care cei interesați își pot completa vechimea în muncă pot fi găsite AICI, cu menținea că termenul limită de aplicabilitate a legii este 31 august 2023.