Codul Administrativ „face dreptate” pentru primarii fideli PSD, aceasta fiind următoarea lovitură pe care partidele de guvernământ o pregătesc după amnistia fiscală.
„PSD nu renunță la nicio idee toxică. După amnistia fiscală pentru clientela politică din companiile de stat, revine și Codul Administrativ cu pensii speciale pentru primarii fideli”, spun oficialii USR.
De această dată prin OUG, pentru că dezbaterea din Parlament durează prea mult, vin alegerile și e nevoie de primari multumiți.
„Nu există absolut NICIO URGENȚĂ pentru adoptarea acestui Cod Administrativ! Un OUG pe acest subiect ar trebui declarat neconstituțional din start. Voi solicita Avocatului Poporului să sesizeze el Curtea Constituțională în acest caz. E singura pârghie pe care o avem în fața acestui nou abuz. Avocatul Poporului, dl Victor Ciorbea, trebuie să înțeleagă că arhitectura constituțională îl obligă să facă această sesizare. Cetățenii au nevoie ca el să acționeze în interesul lor și nu al unui grup de oameni care vor să acapareze statul” spune senatoarea USR Florina Presadă.
USR se va opune tuturor încercărilor PSD de politizare a adminstrației publice și de instituire de noi privilegii pentru cei aflați în funcții publice