O publicație germană a scos la iveală un document din arhivele britanice care, chipurile, i-ar da dreptate dictatorului Vladimir Putin în conflictul deschis cu NATO pe tema extinderii în Europa de Est. Potrivit ”Der Spiegel”, documentul demonstrează că, prin extinderea NATO spre Est, Occidentul și-ar fi încălcat promisiunea făcută Moscovei după căderea Zidului Berlinului din 1989. Deși fără relevanță juridică, materialul de presă servește, fără îndoială, propagandei Kremlinului.
Documentul clasificat ca secret ar fi fost găsit în Arhivele Naționale Britanice de politologul american Joshua Shifrinson, potrivit săptămânalului „Der Spiegel”. Nota se referă la întâlnirea directorilor politici ai ministerelor de externe ale SUA, Marea Britanie, Franța și Germania, care a avut loc la 6 martie 1991 la Bonn. Un director politic conduce departamentul politic din ministerul de externe și este considerat cel mai apropiat consilier al ministrului de externe, dar nu atât și nimic mai mult.
Așadar, documentul poate fi folosit de propaganda Kremlinului pentru a justifica acțiunile criminale ale lui Vladimir Putin împotriva lumii libere, atât a statelor membre NATO, cât și a celor desprinse din vechea URSS.
Ce spune ”Der Spiegel”
Întâlnirea directorilor cabinetelor de Externe ale SUA, Marii Britanii, Franței și Germaniei, din 1991, ar fi vizat securitatea țărilor din Europa de Est. Potrivit documentului, la acea dată autoritățile din Varșovia și Budapesta și-au exprimat disponibilitatea de a se alătura alianțelor occidentale. Potrivit „Der Spiegel”, citată de DW, documentul arată că britanicii, americanii, germanii și francezii – la nivel de directori de externe – au considerat „inacceptabilă” apartenența est-europenilor la NATO.
Este de remarcat, scrie autorul textului din ”Der Speigel”, justificarea atitudinii negative privind extinderea Alianței.
Reprezentantul german Jürgen Chrobog a scris: „În timpul discuțiilor 2 + 4 am precizat clar că nu vom extinde NATO dincolo de Elba. Prin urmare, nu putem oferi Poloniei și altor (țări) apartenența la NATO”.
Nota arată că reprezentantul SUA, Raymond Seitz, a împărtășit poziția lui Chrobog. „Am spus clar URSS în timpul negocierilor 2+4 și în alte discuții că nu vom profita de pe urma retragerii trupelor sovietice din Europa de Est… NATO nu se va extinde nici formal, nici informal spre est”, ar fi scris diplomatul american.
”Der Spiegel” stipulează totuși că Occidentul nu a încheiat niciun acord legal și internațional obligatoriu cu Kremlinul în această chestiune. Politicienii și oficialii de ambele părți au acționat „cu bună-credință” în acel moment.
Redactorii atrag atenția și asupra greșelii făcute de Chrobog. Nota sa menționează că nu se extinde NATO dincolo de Elba, când de fapt trebuie să se fi referit la Oder. În acordul ”2 + 4” s-a convenit ca Germania unită să aparțină în totalitate Alianței Nord Atlantice, ceea ce înseamnă că se va întinde până la Oder – fluviul de graniță dintre Germania și Polonia.
”Die Welt” contestă interpretarea din ”Der Spiegel”: La acea vreme nu exista expresia ”extinderea NATO în Est”
Jurnalistul și istoricul Sven Felix Kellerhoff a întreprins în ”Die Welt” o polemică cu interpretarea documentului prezentat de „Spiegel”.
Evaluarea lui Chrobog este cu siguranță semnificativă, întrucât diplomatul era la acea vreme șeful biroului ministrului german de externe Hans Dietrich Genscher, scrie Kellerhoff. În opinia sa, atitudinea negativă a lui Genscher față de extinderea NATO la acea vreme era cunoscută de mult. A existat o dispută în guvernul german pe această problemă.
Jurnalistul face referire la declarația ambasadorului Rusiei la Bonn, Władysław Terekhov, care a spus într-un interviu televizat că termenul de „extindere NATO la Est” nu a existat în 1990/1991, ci a apărut ulterior.
Mareșalul URSS Dmitri Yazov confirmă – „(Mikhail) Gorbaciov nu mi-a vorbit niciodată despre extinderea NATO la est”.
Potrivit lui Kellerhoff, Gorbaciov însuși a descris presupusele promisiuni că NATO nu va fi extinsă spre est drept un „mit”. În timpul discuțiilor din 1990, era în joc – după cum a confirmat Gorbaciov – doar extinderea Alianței pe teritoriul fostei RDG, și nu spre Europa de Est.
Conferința 2+4 este o serie de întâlniri între două state germane (Germania de Vest și Germania de Est) și cele patru puteri ale fostei coaliții antinaziste – SUA, URSS, Marea Britanie și Franța. Punctul culminant al acestora a fost Tratatul de reglementare finală cu privire la Germania, semnat la 12 septembrie 1990, care a permis Germaniei să recâștige deplina suveranitate și să unifice țara.
Ce spune NATO
Recent, într-un material prin care au fost demontate mai multe minciuni sau mituri lansate de Kremlin pentru a-și justifica agresiunea împotriva unora dintre fostele state din Uniunea Sovietică, precum Georgia, Republica Moldova și Ucraina, dar și amenințările la adresa Europei de Est și a Occidentului, a fost clarificată și chestiunea extinderii NATO în Europa de Est.
Potrivit Alianței Nord Atlantice, afirmația potrivit căreia NATO ar fi promis Rusiei că nu se va extinde după terminarea Războiului Rece este o minciună.
Aliații NATO iau decizii în baza consensului și acestea sunt corespunzător înregistrate. Nu există nicio consemnare cu privire la o astfel de decizie. Asigurările personale făcute de lideri individuali nu pot înlocui un consens al Alianței și nu pot fi considerate un acord formal al NATO.
Politica NATO a Ușilor Deschise se bazează pe Articolul 10 al Actului Fondator al Alianței, Tratatul Nord Atlantic (1949). Tratatul stipulează principiul potrivit căruia calitatea de membru NATO este deschisă oricărui „stat european care este în poziția de a respecta principiile acestui Tratat și contribui la securitatea în zona Nord Atlantică”. De asemenea, acesta mai stipulează că orice decizie cu privire la aderarea unui nou membru trebuie luată „în baza unui acord unanim”. NATO nu a revocat niciodată Articolul 10, nici nu a limitat potențialul de extindere. În ultimii 72 de ani, 30 de țări au ales în mod liber și în acord cu procesele lor democratice naționale să se alăture NATO. Aceasta este alegerea lor suverană.
În plus, pe timpul când s-a făcut pretinsa promisiune, Pactul de la Varșovia încă exista. Membrii acestuia nu au fost de acord cu desființarea acestuia până în anul 1991. Ideea de a adera la NATO nu exista pe lista agendei din 1989. Acest lucru a fost confirmat chiar de Mihail Gorbaciov însuși într-un interviu cu Rusia difuzat de podcastul Beyond the Headlines:
„Subiectul extinderii NATO nu fusese luat deloc în discuție și nu a fost abordat în acei ani. Spun asta în deplină responsabilitate. Nicio țară din estul Europei nu a ridicat această chestiune, nici măcar după dizolvarea Pactului de la Varșovia, în 1991. Nici liderii occidentali nu au adus acest subiect în discuție.”
Transcript-urile declasificate ale Casei Albe dezvăluie faptul că, în 1997, Bill Clinton a refuzat, în mod constant, oferta lui Boris Elțîn „a unei convenții tacite” potrivit căreia nicio fostă Republică Sovietică nu va intra în NATO: „Nu-mi pot lua angajamente în numele NATO și nu voi fi în poziția de a vota eu însumi extinderea NATO cu privire la orice altă țară, cu atât mai puțin să vă las pe dumneavoastră sau altcineva să o facă…NATO funcționează în baza consensului.”
About The Author
