Liderul formaţiunii de extremă dreapta Partidul Libertăţii din Austria (FPÖ/FPOe) estimează că rezultatul alegerilor legislative de duminică, la care partidul său a revendicat o victorie istorică, semnalează o schimbare pentru această ţară, relatează dpa.
„Astăzi alegătorii au pus piciorul în prag”, a declarat Herbert Kickl, calificând victoria indicată de rezultatele preliminare drept „o afirmaţie clară că lucrurile nu mai pot merge aşa în această ţară”.
„Întindem mâna în toate direcţiile”, a adăugat Kickl, a cărui formaţiune, eurosceptică şi pro-rusă, urmăreşte construirea unei „fortăreţe austriece” a politicii anti-migraţie.
Totuşi, deocamdată niciun alt partid austriac nu este dispus să formeze un guvern cu FPÖ, notează dpa.
Kickl a mai spus că celelalte partide trebuie întrebate acum „ce părere au despre democraţie”.
Fondat în anii 1950 de foști membri ai SS și alți veterani naziști, FPÖ a desfășurat o amplă campanie împotriva străinilor, promițând să ridice o „fortăreață Austria”, pentru a ține departe migranții.
Liderul conservatorilor recunoaşte înfrângerea în faţa extremei drepte
Cancelarul austriac Karl Nehammer, un alt extremist pro-rus, a recunoscut că formaţiunea sa, Partidul Popular Austriac (OeVP) nu a reuşit să ajungă din urmă Partidul Libertăţii (FPÖ), de extremă dreapta, în alegerile legislative de duminică, în urma estimărilor indicând victoria acestuia din urmă, relatează Reuters.
Nehammer a declarat, adresându-se susţinătorilor săi, că OeVP trebuie să-şi respecte angajamentele preelectorale, fără a explica dacă se referă şi la frecventa sa afirmaţie că nu se va alătura unui guvern din care face parte şi liderul FPÖ, Herbert Kickl.
În ce-l priveşte, acesta din urmă a asigurat pe postul public de televiziune ORF că formaţiunea sa este „gata să conducă un guvern”.
Extrema dreaptă pare să se îndrepte spre un succes istoric
Extrema dreaptă pare să se îndrepte spre un succes istoric în alegerile legislative de duminică din Austria, potrivit primelor estimări publicate de postul public de televiziune ORF după închiderea urnelor, relatează AFP şi Reuters.
Primele estimări bazate pe numărarea unei părţi din voturile prin corespondenţă şi din buletinele din birourile închise mai devreme arată că Partidul Libertăţii (FPÖ) al lui Herbert Kickl obţine 29,1% din voturi, faţă de 26,2% conservatorii din Partidul Popular (OeVP) al cancelarului Karl Nehammer.
Comparativ, la scrutinul precedent, din 2019, FPOe a obţinut cu 13 puncte mai puţin.
Social-democraţii, de centru stânga, ar avea conform aceloraşi proiecţii 20,4%.
Şi o altă estimare realizată de institutul Arge Wahlen a pus FPÖ pe primul loc, cu un avans de circa 4 puncte procentuale.
Cancelarul poporului cu apucături naziste
În fruntea unui partid fondat de foști naziști, Herbert Kickl, liderul FPÖ, este cunoscut și pentru folosirea unor fraze care amintește de aceste rădăcini. El vrea să fie „Volkskanzler”, „cancelarul poporului”, un concept social-democrat german recuperat de Adolf Hitler, notează AFP. Desigur, Kickl neagă orice referire nazistă.
Potrivit jurnalistei Nina Horaczek, aceasta „este o provocare foarte țintită, cu două scopuri: să stârnească dezbatere și să trimită semnale foarte clare” către extremele radicale ale electoratului.
În 2010, Kickl a declarat că se opune ca Waffen-SS-ul lui Hitler să fie considerat „vinovat colectiv” pentru crime de război. Nu ar fi ceva complet neobișnuit pentru acest partid. Primul lider al FPÖ în 1955 a fost un ofițer SS de rang înalt și un ministru nazist.
Herbert Kickl nu a făcut niciodată un secret din apropierea sa de anumite grupuri radicale, împărtășind ostilitatea lor față de Islam și refugiați.
El a adoptat termenul de „remigrație”, plănuind să le ia austriecilor de origine străină naționalitatea și să-i deporteze. Încă din 2016, el s-a apropiat de identitari, care sunt clasificați drept extremiști în țara alpină.
Potrivit acestuia, „politica primează în fața legii”. În 2018, pe când era ministru de interne, a ordonat un raid al poliției la serviciul de informații, în timpul căruia au fost confiscate documente privind legăturile dintre FPÖ și cercurile extremiste.
În 2023, el a pozat pe afișe în regiunea sa natală, Carintia (sud), în ținută paramilitară. Sloganul: „Cetatea Austria – frontiere închise, securitate garantată”.
Pentru alegerile parlamentare, el a îmbrăcat un costum, dar nu a schimbat sloganul, scrie AFP.

