Un nou raport BNR spune că România a pornit lupta contra Covid-19 cu un deficit bugetar structural mare și a intrat în procedura de deficit excesiv la începutul lui 2020. Deficitul bugetar în 2020 va fi peste 9% din PIB, în linie cu deficite în economii emergente din regiune, dar pornind de la handicapul menționat, care a redus considerabil spațiul de manevră, se arată în studiu România – Zona Euro Monitor, al BNR.
Declinul PIB în 2020 va fi, probabil, in jur de 5% având în vedere valul doi al pandemiei și subperformanța agriculturii din cauza secetei.
În 2021, cele mai multe state UE vor avea deficite bugetare în scădere considerabilă (vor fi reduse cheltuieli nepermanente, provocate de pandemie și criza economică); numai România ar rămane cu deficitul la un nivel peste 8% dacă nu s-ar efectua ajustări, în condițiile unei creșteri cu 14% a punctului de pensie).
Raport BNR: Vom avea acces tot mai greu la creditare
România ar ieși din tabloul general, ar dispărea efectul unui deficit comparabil cu cele din regiune. Iar piețele financiare nu ar finanța ani în șir deficite de peste 8% din PIB. Am ajunge în 2022 cu datoria publică la peste 55% din PIB și finanțarea ar fi tot mai
problematică.
Deși regulile fiscale în UE sunt suspendate în 2020 și 2021, corecția macroeconomică trebuie să înceapă în România. În economii emergente cu echilibre precare intervine pericolul „nonliniarităților”. După 2009 băncile centrale au căpătat un rol crescut în gestionarea consecințelor crizei financiare.
Pandemia a făcut misiunea și mai dificilă și găsim aici o explicație pentru care bancheri centrali nu contenesc în a evoca limite ale puterii instrumentelor cu care operează cerând totodata guvernelor să facă mai mult. În spate se află teza susținută de Olivier Blanchard și alți economiști, potrivit căreia rate naturale foarte scăzute (rate de politică monetară scăzute) ar permite o îndatorare mai mare în condițiile pandemiei.
Fiindcă, dacă dinamica economică ar revela rate de creștere economică superioare ratelor dobânzii, guvernele ar putea să practice inclusiv deficite bugetare primare atât timp cât are loc în timp stabilizarea nivelului datoriei publice ca pondere în PIB. Logica aceasta este validă dacă rata naturală scăzută persistă mult timp.
Dacă însă se modifica condiții structurale în economie, relația amintită s-ar putea să nu mai fie validă. Iar pentru economii emergente, fragile, există pericolul nonliniarităților: o rata de dobândă ce poate crește rapid și copleși rata de creștere economică – ceea ce privește sustenabilitatea datoriei publice și accesul pe piețe financiare.