Autoritățile sud-africane au reacționat dur după ce președintele american Donald Trump a difuzat la Casa Albă imagini și articole pe care le-a prezentat în mod eronat drept dovezi ale unui presupus genocid împotriva fermierilor albi din Africa de Sud, potrivit AP și Reuters. Evenimentul a avut loc în timpul unei întâlniri tensionate cu președintele sud-african Cyril Ramaphosa.
Videoclip cu cruci albe, folosit greșit în Biroul Oval
În cadrul întâlnirii, Trump a arătat un videoclip în care apăreau sute de cruci albe de-a lungul unui drum rural. „Acestea sunt morminte, peste o mie de fermieri albi îngropați aici”, a spus el, interpretând în mod fals imaginile.
Ministrul sud-african al Poliției, Senzo Mchunu, a clarificat că acele cruci nu marcau locuri de înmormântare, ci făceau parte dintr-un protest simbolic organizat în 2020 pentru a atrage atenția asupra violențelor împotriva tuturor fermierilor — albi și de culoare.
Crucile fuseseră amplasate temporar în timpul unei procesiuni funerare pentru un cuplu alb ucis într-un jaf, apoi demontate.
Imagine din Congo, prezentată drept dovadă a crimelor din Africa de Sud
Mai grav, Trump a prezentat și o captură de ecran a unui videoclip Reuters filmat în Goma, Republica Democrată Congo, susținând că este vorba despre o înmormântare în masă a fermierilor albi sud-africani.
În realitate, videoclipul — publicat de Reuters pe 3 februarie — arată lucrători umanitari care ridicau saci cu cadavre după luptele dintre armata congoleză și rebelii M23. Fotografia fusese preluată de pe un blog al publicației conservatoare American Thinker, care a recunoscut ulterior că Trump a interpretat greșit imaginea.
Jurnalistul video Djaffar Al Katanty, autorul filmării, a declarat: „A fost un șoc să-l văd pe Trump folosind imaginea mea ca dovadă a unui genocid care nu există. Ce am filmat este realitatea din Congo, nu din Africa de Sud.”
Fapte distorsionate pentru o narațiune falsă
„Nu sunt morminte. Nu reprezintă morminte”, a spus ministrul Mchunu, referindu-se la crucile din videoclipul inițial. El a criticat faptul că președintele SUA a „răstălmăcit faptele pentru a susține o poveste falsă despre crimele din Africa de Sud”.
Trump a întrerupt chiar întâlnirea televizată cu Ramaphosa pentru a difuza clipurile controversate și a răsfoit copii tipărite ale unor articole cu titluri alarmiste. „Moarte, moarte, moarte, moarte oribilă”, a rostit el, teatral, în fața camerelor.
Crime reale, dar fără componentă rasială sistematică
Potrivit datelor oficiale, Africa de Sud a înregistrat peste 5.700 de omucideri între ianuarie și martie 2025, dintre care doar șase în ferme, iar o singură victimă era albă, a precizat Mchunu. „De regulă, nu clasificăm victimele pe criterii rasiale, dar în contextul acuzațiilor de genocid, am prezentat cifrele.”
De altfel, atât fermierii albi, cât și cei de culoare sunt uneori victime ale infracțiunilor, în contextul unei rate extrem de ridicate a criminalității în țară. Guvernul sud-african a condamnat constant violențele împotriva ambelor grupuri.
Răzbunare geopolitică pentru Gaza?
Tensiunile diplomatice dintre cele două țări s-au amplificat în ultimele luni, după ce Africa de Sud a dat în judecată Israelul la Curtea Internațională de Justiție (CIJ), acuzând genocidul comis în Gaza împotriva populației palestiniene.
În replică, Trump a emis la începutul lunii februarie un ordin executiv prin care a suspendat ajutorul financiar acordat Africii de Sud, acuzând guvernul de la Pretoria de „politică antiamericană” și „discriminare împotriva fermierilor albi”.
Ordinul critică și poziționarea Africii de Sud împotriva Israelului la CIJ, acuzând-o de sprijin indirect pentru Hamas. Trump a folosit astfel narațiunea falsă a „genocidului alb” drept instrument politic pentru a sancționa Pretoria.
Africa de Sud: Respectăm SUA, dar nu și minciunile
„Avem respect pentru președintele Statelor Unite”, a spus Mchunu. „Dar nu avem niciun respect pentru această teorie a ”genocidului” alb. Este complet falsă.”
Casa Albă nu a răspuns solicitărilor de comentarii din partea Reuters și AP.

