Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a publicat, marţi, pe pagina de internet a instituţiei, rechizitoriul din dosarul „Revoluţiei”, prin care au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni contra umanității inculpații Ion Iliescu- fost președinte al României, Gelu Voican Voiculescu- fost viceprim-ministru și Gl (rtr) Iosif Rus – fost comandant al Aviației Militare. În rechizitoriu sunt demontate mai multe dezinformări lansate de camarila filosovietică a lui Iliescu, începând din 22 decembrie 1989, printre care și pe aceea a ”emanaților revoluției”, cum s-au autointitulat membrii grupului GRU condus de Iliescu.
„Revoluţia română din decembrie 1989 reprezintă un moment de maximă importanţă pentru istoria naţională. Având în vedere interesul major al miilor de persoane vătămate şi părţi civile din dosarul 11/P/2014, pentru a fi informate corect cu privire la conţinutul rechizitoriului, precum şi interesul public faţă de împrejurările stabilite prin probe pentru trimiterea în judecată, vol. I al rechizitoriului se publică pe site-ul Ministerului Public”, a informat Parchetul General pe pagina sa de Facebook.
”Cercetările efectuate în prezentul dosar penal (11/P/2014) s-au desfășurat într-un nou cadru procedural. Obiectul prezentei cauze este limitat la conduitele care se subscriu infracțiunilor contra umanității, așa cum sunt acestea definite prin articolul 439 din Codul Penal, întrucât în ceea ce privește infracțiunile de drept comun săvârșite în intervalul supus analizei există autoritate de lucru judecat sau a intervenit prescripția răspunderii penale – se afirmă în Rechizitoriu.
Prin urmare, în acest Rechizitoriu ”sunt avute în vedere şi reţinute doar responsabilităţile penale pentru persoanele situate la vârful piramidei decizionale politico-militare ale României, pentru întregul interval menţionat (17-30 decembrie 1989 – n.red.)”.
Rechizitoriul reia teza complotului grupului politico-militar filosovietic Iliescu, controlat și dirijat de GRU, care a preluat total puterea în statul român imediat după 22 decembrie 1989, demontând astfel teza ”emanaților revoluției” lansată atunci de camarila lui Ion Iliescu, care avea să fie președintre al României pentru o perioadă de 10 ani.
rechizitoriu_revolutie
Reproducem mai jos subcapitolul din Rechizitoriu privindu-i pe ”emanații” filosovietici ai ”revoluției” lui Iliescu-GRU
Constituirea grupului ”Iliescu”
Probatoriul administrat a relevat că pe fondul degenerării relaţiilor bilaterale dintre RSR şi URSS (degradare survenită ulterior momentului „Praga 1968”), urmare, inclusiv, a gravelor erori de politică internă (ce au produs o stare de nemulţumire profundă şi generală) s-a format şi a evoluat în timp o grupare dizidentă care a avut drept scop 23 înlăturarea fostului preşedinte Ceauşescu Nicolae, dar menţinerea României în sfera de influenţă a URSS.
Această grupare a fost formată atât din civili (latura politică), cât şi din militari (latura militară), cu toţii marginalizaţi într-un fel sau altul prin deciziile fostului preşedinte. Componenţii grupului au aparţinut principalelor două filoane militare (MApN şi DSS), de la nivel mediu până la vârf, dar şi structurilor civile ale statului român.
Desigur, nu doar membrii acestui grup au manifestat atitudini ostile regimului Ceauşescu, însă prin funcţiile deţinute (implicit, influenţele exercitate), dar mai ales prin raportare la evoluţia istorică (începând cu 22 decembrie 1989), se poate afirma, fără echivoc, faptul că acest grup s-a dovedit eficient în demersul său.
Elocvente pentru afirmaţiile din paragrafele precedente sunt următoarele declaraţii:
- O.C, fost ministru al apărării, sediul SPM, 13.02.2018, declaraţie de martor (vol.III – Declaraţii, f.229-232) – „În 1988 am purtat o discuţie cu generalul Iulian Vlad, şeful DSS, în urma căreia am aflat de la acesta faptul că în mod periodic Ion Iliescu, gl. Nicolae Militaru, gl. Ioniţă Ion şi alţii se întâlneau şi purtau discuţii despre formarea unui nou guvern, în eventualitatea pierderii puterii de către Nicolae Ceauşescu. Existau date informative mai vechi cu privire la preocuparea generalului Militaru pentru accederea la o funcţie chiar acea de ministru al apărării, într-un viitor presupus guvern. În perioada cât am fost ministru al apărării, cadrele Serviciului de Contrainformaţii mi-au adus la cunoştinţă faptul că Emil Cico Dumitrescu era colaborator al unui serviciu secret străin, mai precis GRU. Nu am aflat mai multe în acest sens, însă ulterior, în timpul mandatului de primar al capitalei, Emil Cico Dumitrescu m-a vizitat solicitându-mi să-l ajut într-o problemă. Cu această ocazie mi-a spus că se întâlneşte cu Ion Iliescu pe care îl cunoaşte relativ bine, având în vedere faptul că taţii celor doi au fost mecanici de locomotivă pe ruta Olteniţa-Bucureşti.”
- L.V, fost locţiitor al şefului UM 0110 (protecţie contrainformativă cu privire la ţările socialiste), sediul SPM, 19.06.2017, declaraţie de martor (vol.II – Declaraţii, f. 141- 148) – „Cel mai activ serviciu pe teritoriul României ce aparţinea fostei URSS era GRU (….) După 22 decembrie 1989 primul care a preluat conducerea unităţilor DSS a fost generalul Logofătu. Din datele pe care le ştiam, gl. Logofătu s-a aflat în atenţia Serviciului de Contrainformaţii Militare, în legătură cu o anumită apropiere de GRU (….) Am fost surprinşi şi de numirea generalului Mlitaru ca ministru al apărării. Ştiam că trecerea sa în rezervă, cu câţiva ani în urmă, se datorase şi faptului că, inclusiv serviciul nostru demonstrase un anumit ataşament al acestuia faţă de GRU. Atât el cât şi generalul Kostyal au format obiectul acţiunii „Corbii”, materializat într-un documentar complex. Generalul Militaru a numit la scurt timp ca şef al Statului Major General pe generalul Vasile Ionel.”
- C.G, ofiţer de cercetare penală în cadrul Direcţiei a VI-a din fostul DSS, sediul SPM, 02.04.2018, declaraţie de martor (vol.V – Declaraţii, f.97-109) – „În toamna anului 1987 mi s-a ordonat să intru în anchetă cu un pensionar militar, respectiv cpt. rang I Radu Nicolae (….) La un moment dat Radu Nicolae a declarat că a redactat aceste înscrisuri (300 de înscrisuri semnate CSN cu conţinut îndreptat împotriva lui Nicoale Ceauşescu) la sugestia unui profesor de la Academia Ştefan Gheorghiu – Virgil Măgureanu. Din acel moment Radu Nicolae a declarat că, fiind în relaţii apropiate cu Virgil Măgureanu acesta i-a destăinuit că face parte dintr-o organizaţie clandestină denumită Comitetul sau Consiliul Salvării Naţionale care avea ca scop desfăşurarea de acţiuni împotriva regimului Nicolae Ceauşescu (….) În continuare, Radu Nicolae a declarat că această grupare era formată din două componente, una militară din care făceau parte generalii Ion Ioniţă şi Nicolae Militaru, precum şi una politică în componenţa căreia erau Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu (….) Ion Ioniţă, Nicolae Militaru şi Ion Iliescu făceau parte din aşa numitul nomenclator al CC al PCR de care Securitatea nu avea voie să se atingă (….) Radu Nicolae a mai declarat că se întâlnea cu Virgil Măgureanu şi Nicolae Militaru în Parcul Herăstrău şi în două case pe care el le-a numit conspirative (….) A mai declarat că, într-o împrejurare a mers la sediul Comandamentului Trupelor de Securitate din Băneasa unde a discutat cu comandantul acestuia, pe care Virgil Măgureanu i-ar fi spus că l-a atras în grupare. De asemenea, Radu Nicolae a declarat că în grupare a fost atras şi un ofiţer cu funcţie de răspundere de la Academia Militară”.
- M.V, fost director SRI, sediul SPM, 24.05.2017, declaraţie de martor (vol.II – Declaraţii, f.88-105) – „În anul 1980 eram lector la catedra de Socialism Ştiinţific şi Ştiinţe Politice (….) Aveam posibilitatea să cunosc multă lume cu funcţii dintre cele mai înalte, aşa am reuşit să cunosc înalţi ofiţeri din cadrul MApN, inclusiv pe Ion Ioniţă care avusese demnitatea de ministru al apărării. Am cunoscut şi alte perosonalităţi, de exemplu pe Ion Iliescu care în acea vreme era preşedintele Consiliului Naţional al Apelor Române şi avea rang de ministru (….) L-am cunoscut pe generalul Militaru Nicolae (….) Relaţia cu generalul Militaru a fost doar conjuncturală, eu având, însă, afinităţi cu Ion Iliescu şi profesorul Ovidiu Trăznea (….) Ceauşescu a intrat într-un declin şi astfel situaţia economică şi socială a avut de suferit (….) Pe acest fond s-a creat şi grupul nostru de rezistenţă şi s-au amplificat încercările noastre de a găsi o soluţie viabilă (….) Îl cunoşteam pe Ion Iliescu de mai multă vreme şi acesta făcând parte din cercul nostru de persoane care încercau să constituie un nucleu de opoziţie faţă de Nicolae Ceauşescu (….) În ziua de 30.12.1989 am fost convocat la Palatul Victoria unde domnul Ion Iliescu, preşedinte al CFSN mi-a propus să-i devin consilier pe probleme de securitate naţională, sarcină pe care am acceptat-o. La 26.03.1990, în timp ce efectuam o vizită în SUA, am fost însărcinat să creez noua structură de securitate internă a României, care s-a numit SRI, iar eu am fost numit primul director al acestei instituţii. Am rămas în această funcţie până în anul 1997, luna mai (….) Nu cunosc motivele pentru care generalul Militaru a fost readus din rezervă după o lungă perioadă de timp în care nu a mai avut contact cu actul de comandă şi a fost numit ministru al apărării naţionale de către domnul Ion Iliescu (….) Cred că numirea sa a avut legătură şi cu participarea acestuia încă din anii 1981-1984 la anumite forme de rezistenţă împotriva regimului Ceauşescu. Cunosc că se afla în legătură cu alte cadre militare active sau în rezervă, într-o activitate ce poate fi numită un complot împotriva regimului Ceauşescu în interiorul căruia Militaru dorea răsturnarea sa pe o cale violentă. Aşadar este posibil ca numirea sa în funcţia de ministru al apărării de către Ion Iliescu să fie o acţiune de recunoaştere a unor merite anterioare. De altfel, Ion Iliescu era la curent cu acţiunile unor grupuri, însă a manifestat tot timpul o prudenţă deosebită.”
- I.N, DSS – Contrainformaţii militare, audiat ca martor, sediul SPM, 21.10.2017 (vol.II– Declaraţii, f.274-283)– „În anul 1989 aveam gradul de maior şi activam în cadrul Departamentului Securităţii Statului – Contrainformaţii Militare (….) În anul 1983 după absolvirea Academiei Militare şi repartizarea mea la DSS , Direcţia a IV a, în Biroul de Contraspionaj Est, am primit în lucru dosarul privind pe gl. Kostyal Ştefan. Eu am preluat 25 dosarul de la un coleg care plecase în altă structură şi am constatat că existau suspiciuni cu privire la recrutarea acestui general de către un serviciu de informaţii străin, în speţă aparţinând URSS, posibil GRU. Recrutarea s-ar fi făcut în perioada în care ofiţerul şi-ar fi efectuat studiile în URSS…Din supravegherea informativă a acestuia cât şi în urma materialelor prezentate de departamentul tehnic în urma ascultării unor conversaţii a rezultat că gl. Kostyal avea legături cu fostul ministru al apărării Ion Ioniţă, cu căpitanul de rangul I Radu Nicolae şi prin acesta din urmă cu profesorul Virgil Măgureanu, gl. Nicolae Militaru, poate chiar ca element principal. Practic cercetările noastre au pus în evidenţă existenţa unei aşa zise „reţele” mai vaste decât se bănuia, astfel încât au fost intensificate cercetările. Rezulta că gl. Kostyal vizita destul de des Ambasada URSS la Bucureşti şi că deţinea chiar un card care îi permitea accesul la magazinul alimentar al Corpului diplomatic (ODCD – Oficiul de Deservire al Corpului Diplomatic)…Iniţial dosarul care îl privea pe general a avut denumirea „Kastorul”. În anul 1985 la conducerea Direcţiei a IV-a a venit generalul lt. Vasile Gheorghe şi evident că s-a informat cu privire la lucrările aflate în derulare. Am expus şi eu activitatea în cauza pe care o lucram. Încă anterior eu am constatat că cercul relaţional al generalului Kostyal de interes operativ se extinsese şi asupra lui Ion Iliescu şi altor persoane, astfel încât am schimbat denumirea codificată a lucrării în „Corbii” (….) Din cadrul grupului supravegheat am remarcat activitatea deosebită a generalului Militaru Nicolae şi Radu Nicolae a cărui soţie era verişoară cu ambasadorul României în Turcia, Vasile Patilineţ. Am remarcat că Radu Nicolae era un om de legătură cu profesorul Virgil Măgureanu, alipit şi el grupului. Ca o paranteză vreau să menţionez că gl. Militaru Nicolae fusese atras la colaborare de către Serviciul de Informaţii al Armatei Sovietice într-o perioadă în care se afla în Dobrogea, unde se desfăşura o aplicaţie pe hartă cu statele majore ale armatelor ţărilor din cadrul Tratatului de la Varşovia (….) Personajele din dosarul pe care îl aveam în lucru au primit şi anumite nume de cod, astfel: Nicolae Militaru apărea ca „Milică”, Ion Ioniţă – „Iorgu”, gl. Kostyal – „Corbul”, Radu Nicolae – „Rodion”. Am remarcat faptul că gl. Militaru vizita din ce în ce mai des Ambasada Sovietică de la Bucureşti folosind ca acoperire motivaţia solicitării unor duplicate a unor acte de absolvire a unor cursuri în URSS pe care le-ar fi pierdut în original. Spun că acest lucru era o stratagemă, deoarece ulterior la o percheziţie făcută la domiciliul său au fost găsite atât originalele cât şi duplicatele pentru documentele solicitate la ambasadă (….) Doresc să menţionez tot ca o paranteză, deşi nu menţin cursul cronologic al discuţiei, că am avut date privind întâlnirea sau întâlnirile repetate între Nicolae Militaru şi gl. Costică Popa, locţiitor al şefului Marelui Statului Major care şi coordona Direcţia de Informaţii Militare. Prin intermediul gl. Popa am aflat că Militaru i-a prezentat un aşa zis plan de înlăturare a şefului statului şi că dorea să îl atragă în această acţiune. Recompensa ar fi constat în promovarea acestuia în funcţia de şef al MSTM. Din păcate, raportarea situaţiei operative din dosar către ministrul Postelnicu, iar de către acesta din urmă către Nicolae Ceauşescu, a condus la întreruperea investigaţiilor întrucât Ceauşescu a dispus luarea măsurilor preventive, practic demascând întreaga activitate de supraveghere. Cunosc faptul că atât Militaru cât şi Ion Ioniţă au fost convocaţi la Colegiul Central de Partid unde au fost interpelaţi şi bineînţeles au fost puşi în temă cu faptul că erau supravegheaţi informatic (….) În această grupare mai făcea parte şi gl. Pletos cu nume de cod „Petre”, care era locţiitor al comandantului Armatei a I a. În cadrul măsurilor de influenţare pe linie de partid, după deconspirarea grupului, acesta a 26 primit o funcţie inferioară din care practic nu mai putea acţiona pe linie militară. Mai mult, a fost îndepărtat din Bucureşti şi trimis să activeze la construcţia Canalului Dunăre Marea Neagră (….) Eu precizez că mă ocupam cu prioritate sau mai degrabă de personajele cu calitate militară, iar de cele civile se ocupa unitatea specială UM 0110. Aşadar, deşi cunosc că din grup făcea parte şi Ion Iliescu acesta era supravegheat informativ de unitatea menţionată mai sus.”
- M.M, membru CFSN, sediul SPM, 07.02.2017, declaraţie de martor (vol.I – Declaraţii, f.36-47)– „Din câte cunosc, începând cu anul 1985 au existat întâlniri frecvente între Ion Iliescu, Gogu Rădulescu, Ion Rusu, Ion Ioniţă, generalul Militaru, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Silviu Brucan, Dan Iosif, Cazemir Ionescu, Virgil Măgureanu, generalul Şarpe, Mircea Dinescu care au început să organizeze nucleul de reflexie şi organizare a unei structuri politice, în perspectiva unor schimbări ce aveau să survină în România. Totul trebuie privit în contextul general european, inclusiv perestroica gorbaciovistă. Aşa se explică faptul că la 22.12.1989, Ion Iliescu, Petre Roman şi alţi componenţi ai nucleului dur civil au fost imediat primiţi la sediul MApN şi recunoscuţi ca lideri politici. Sosirea grupului Iliescu la MApN s-a făcut pe un teren fertil, dacă e să mă explic în mod plastic. Aş spune că s-a făcut inserţia între partidul comunist şi partidul comunist.”
Analiza declaraţiilor de mai sus, evidenţiază mai multe aspecte.
a. Este conturat filosovietismul componenţilor grupului dizident.
b. Componenţii acestui grup, prin funcţiile deţinute, puteau exercita influenţe majore, atât cu caracter militar, cât şi cu caracter civil. Se observă că latura militară era compusă din ofiţeri superiori cu funcţii la vârful ierarhiilor MApN şi DSS, dar şi din ofiţeri ce au deţinut funcţii la nivel mediu. Latura civilă era formată din persoane cu funcţii ce permiteau exercitarea de influenţă asupra tuturor mediilor civile, inclusiv asupra elitelor culturale.
c. Aripa politică, ce-şi subordona aripa militară, era condusă de Iliescu Ion.
d. Aripa militară a fost iniţial condusă de generalul Ioniţă Ion (fost ministru al apărării), iar după moartea acestuia, de generalul Militaru Nicolae care, urma ca începând cu 22 decembrie 1989 să aibă un rol foarte important în desfăşurarea evenimentelor, fiind impus de Iliescu Ion în funcţia de ministru al apărării.
Din perspectivă istorică se constată că membrii grupului, aflați în viaţă la data de 22 decembrie 1989, s-au organizat rapid şi eficient şi au avut un rol esențial în evoluţia ulterioară a evenimenteleor . Cu toţii s-au regăsit şi au conlucrat în locaţiile cheie ale zilei de 22 decmebrie 1989 şi intervalul următor de timp – TVR, fostul CC al PCR, MApN. La orele 14:25 ale zilei de 22 decembrie 1989, în direct la TVR, cpt. de rang I Dumitrescu (Cico) Emil, în uniformă militară, a transmis următorul mesaj: ”Dragi colegi ai promoţiei 1958 , vă vorbeşte cel care a fost pentru voi Cico, cel care a venit în marina română împreună cu voi (….) Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg să vină la televiziune. Trebuie tovarăşi să ne organizăm”.
Toţi componenţii „grupului Iliescu” au preluat puterea totală în stat.
Iliescu Ion a fost preşedintele României pentru o perioadă de 10 ani.
Generalii Stănculescu Victor Atanasie şi Militaru Nicolae au deţinut în mod succesiv funcţia de ministru al apărării.
Măgureanu Virgil a fost iniţial consilier al preşedintelui Iliescu Ion, iar apoi primul director al principalului serviciu de informaţii al României – SRI.
Vasile Ionel, a fost numit de Iliescu Ion în funcţia de şef al MStM al Armatei, iar apoi consilier prezidenţial.
Generalul Kostyal Ştefan şi-a reprimit gradul de general maior după ce a fost degradat în anul 1970 la gradul de soldat ca urmare a colaborării cu serviciile de spionaj sovietice.
Dumitrescu (Cico) Emil a fost numit în funcţia de secretar de stat în Ministerul de Interne şi apoi de consilier de stat la Administraţia Prezidenţială.
La scurt timp după preluarea puterii de către CFSN, condus de Iliescu Ion, a fost reactivat un număr important de generali şi ofiţeri superiori, cu toţii filosovietici.
În mod constant, până în prezent, Iliescu Ion a negat în public sau a bagatelizat existenţa acestui grup pe care, în realitate, aşa cum o arată probatoriul, l-a condus.
Prin apariţiile publice şi comunicatele de presă ale CFSN s-a dezinformat în sensul că Iliescu Ion şi noua conducere a ţării sunt „emanaţi ai Revoluţiei”. Probatoriul administrat contrazice această susţinere.
O astfel de negare nu a mai fost posibilă în faţa persoanelor bine informate în legătură cu trecutul şi angajamentele componenţilor „grupului Iliescu”. Acest aspect reiese inclusiv prin analiza Stenogramei „Întâlnirii preşedintelui Consiliului Frontului Salvării Naţionale, domnul Ion Iliescu, cu generali şi ofiţeri din organele centrale ale Ministerului Apărării Naţionale, din ziua de 07.01.1990”(vol.X–Documente, pag.129-136). Stenograma surprinde atmosfera tensionată în care s-a desfăşurat întălnirea, ministrul apărării fiind vehement contestat de ceilalţi militari prezenţi.
Ascunderea existenţei, filozofiei şi acţiunilor acestui grup a fost justificată de filosovietismul componenţilor grupului, începând cu Iliescu Ion. Aducerea la cunoştinţa opiniei publice a preexistenţei unui grup civilo-militar pro-sovietic şi care a apărut în primplanul politico-militar al zilelor Revoluţiei, ar fi fost în contrast evident cu dorinţa exprimată de noua putere de a fi percepută ca fiind o reală emanaţie a mişcării revoluţionare din decembrie 1989. Mai mult, o devoalare a adevărului ar fi putut însemna pentru „grupul Iliescu” o periclitare privind preluarea şi păstrarea puterii în stat, dar și legitimarea în fața opiniei publice, fiind cunoscută atitudinea anti-sovietică a majorității opiniei publice din România”.