luni, ianuarie 13, 2025
AcasăAgenda ZileiJustițieRecursul compensatoriu a crescut numărul furturilor

Recursul compensatoriu a crescut numărul furturilor

În Baia Mare a crescut numărul furturilor după aplicarea legii privind recursul compensatoriu, a declarat vicepreşedintele PNL Maramureş, consilierul local băimărean Cristian Niculescu Ţâgârlaş,

Potrivit lui, în Baia Mare a crescut numărul furturilor după aplicarea legii privind recursul compensatoriu, el acuzând majoritatea PSD-ALDE-UDMR de creşterea infracţionalităţii din ultima perioadă. 

„Deci cine a votat pentru a fost PSD-ALDE-UDMR şi se poate observa şi analiza exact situaţia votului la această dispoziţie legală şi mă refer la legea 169. Acestea au fost elementele pe care am vrut să le aduc la cunoştinţă pentru că efectul este unul care ne afectează pe toţi. Şi în Baia Mare a crescut numărul furturilor, se ştie foarte bine acest lucru, poliţia cunoaşte aceste aspecte şi sper să nu avem cazuri de violuri şi tâlhării şi în Baia Mare aşa cum au fost în alte judeţe şi localităţi din România”, mai spus el.

Acesta amai spus că că efectul eliberării din penitenciare a 14.000 de deţinuţi a dus la creşterea agresivităţii, acţiunilor de violenţă şi a infracţiunilor de patrimoniu. 

„14.000 de deţinuţi au fost eliberaţi din penitenciarele din România, în condiţiile în care dacă proiectul rămânea în varianta iniţiată de către Ministerul Justiţiei erau 1.300. Efectul este creşterea agresivităţii, acţiunilor de violenţă, a infracţiunilor de patrimoniu. Eu cred că această consecinţă trebuie să fie asumată de către majoritatea PSD-ALDE. Minciuna prin care domnul ministru al Justiţiei a specificat că au votat şi liberalii este o manoperă dolosivă pentru că un singur liberal a votat aceste amendamente şi legea cu modificările aduse de către majoritate, în rest USR a votat împotrivă, PMP s-a abţinut, iar liberalii au votat împotrivă”, a spus Cristian Niculescu Ţâgârlaş. 

Potrivit acestuia, în baza legii recursului compensatoriu, din Penitenciarul Baia Mare au fost eliberate în ultima perioadă 334 de persoane. Ba mai mult, la nivel național, au fost eliberați mai bine de 14.400 de infractori dintre aceștia, peste 700 revenind în pușcării. 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate