joi, septembrie 21, 2023
AcasăAgenda ZileiPoliticăRomânia vrea să cumpere 32 de avioane F-16 second-hand din Norvegia, cu...

România vrea să cumpere 32 de avioane F-16 second-hand din Norvegia, cu o vechime de circa 40 de ani (document)

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a trimis Parlamentului o adresă prin care cere aprobarea pentru achiziționarea a 32 de avioane de vânătoare F-16 de la guvernul Norvegiei, precum și echipamente specifice necesare modernizării lor, din SUA, potrivit G4Media. Este vorba despre aeronave utilizate deja de forțele aeriene din Norvegia, care au o vechime de până la 40 de ani, iar suma totală estimată de achiziție a lor este de aproximativ 454 de milioane de euro, fără TVA.

Potrivit guvernului norvegian, avioanele F16 se află în serviciul forțelor aeriene norvegiene de circa 40 de ani, iar 12 dintre aparate au fost deja vândute, în februarie, către compania americană Draken International. De asemenea, deoarece aceste aeronave se apropie de finalul perioadei de serviciu, Ministerul Apărării din Norvegia a fost însărcinat încă din septembrie 2019 să înceapă pregătirile pentru scoaterea lor din uz și eventuala vânzare către aliați din cadrul NATO.

Deși au o vechime considerabilă, norvegienii susțin că aparatele F-16 sunt printre cele mai bine întreținute avioane de luptă din lume și au o stare tehnică excelentă.

Suma totală de achiziție de 454 de milioane de euro fără TVA, este defalcată astfel: 354 milioane de euro pentru achiziția propriu-zisă a avioanelor norvegiene și 100 de milioane de euro pentru suport logistic și echipamente din SUA.

Potrivit adresei trimise Parlamentului de către ministrul Apărării, motivul pentru care MApN cere legislativului aprobarea formală pentru achiziționarea celor 32 de avioane F-16 din Norvegia este că aceasta a fost „singura soluţie identificată în prezent ca urmare a analizei răspunsurilor primite la cererile de informaţii”.

Ministerul Apărării a discutat cu mai multe state membre NATO despre posibila achiziție de avioane F-16, potrivit scrisorii citate: Belgia, Danemarca, Olanda, Norvegia, Portugalia și Grecia, iar singura țară dispusă să vândă aeronavele a fost Norvegia.

Configurația avioanelor F-16 norvegiene este M6.5.2, despre care MApN susține că este superioară celei a flotilei de F16 cumpărate deja din Portugalia.

„Prin achiziţia celor 32 de avioane F-16 se va asigura apărarea ţării prin misiuni de acoperire aeriană a teritoriului naţional, misiuni de lovire, misiuni de sprijin al acţiunilor celorlalte categorii de forţe armate, precum şi îndeplinirea obligaţiilor asumate faţă de NATO”, se mai arată în document.

”Având în vedere compatibilitățile tehnice cu avioanele din prima escadrilă, avantajele economice ale pachetului propus de Norvegia și posibilitatea modernizării în țară a avioanelor, Consiliul de Planificare a Apărării al Ministerului Apărării Nașionale, a hotărât inițierea demersurilor pentru achiziționarea pachetului de 32 de avioane F-16 din excedentul Forțelor Aeriene Regale Norvegiene și achiziția de la Guvernul Statelor Unite ale Americii a suportului logistic și echipamentelor specifice necesare modernizării avioanelor.

Modernizarea avioanelor F-16 va asigura compatibilitatea sistemelor din domeniul legăturilor de voce și date secretizate, cu cerințele operaționale stabilite la nivelul țărilor NATO partenere și se poate realiza numai pe baza suportului logistic și echipamentelor specifice incluse în pachetul de la Guvernul Staelor Unite ale Americii” – se mai afirmă în adresa trimisă Parlamentului pe 7 decembrie 2021.

Potrivit legislației româneşti, pentru achizițiile de tehnică militară de peste 100 de milioane de euro, cum este cazul avioanelor F-16 norvegiene, este necesară aprobarea Parlamentului României.

MApN

Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

1 COMENTARIU

  1. Dle. Badea am fost fascinat de stilul dvs incisiv din anii 90.

    Noi ne-am băgat în afacere pentru că în următoarele 20 de zile, Norvegia urmează să dea la fier vechi cele 32 de avioane F 16 A/B MLU.

    1. Platim 454 de milioane de euro, adică 14-15 milioane/bucata, ceea ce nu e rău. Operațonalizarea poate să tripleze prețul unui F-16.

    2. F-16 luat din Portugalia este un minunat trandafir cu 6-7.000 de ore zburate, față de junghiurile norvegiene.

    3. Asupra structurii interne a acestor avioane și-a pus amprenta factorul meteo specific Norvegiei, indiferent cât de bine au fost întreținute : temperaturi scăzute, coroziunea cu aerul sărat, datorită zborului deasupra mării.

    4. Apoi avionul F-16 are o resursă de 8.000 de ore de zbor, avioanele norvegiene urcă spre 10.000. Extinderea resursei la 12.000 de ore, ca să le mai folosești 5-7 ani, este permisă doar prin fabricile Lockheed din SUA care asigură SLEP (Service Life Extension Program). Care costă alți bani și nu intră în pachetul logistic plătit americanilor. Acesta fiind principalul motiv al retragerii lor din serviciu de către norvegieni. În plus, vom avea avioanele în țară cam prin 2025.

    5. Contractul nu prevede ca înarmarea avioanelor și piesele de schimb să fie incluse în acest preț. Așadar alți bani, altă distracție.

    6. Dacă piloții militari ar fi decis și nu politicienii, am fi selectat primii 12 F-16 cel mai puțin uzate, la prețul de 14 milioane și 3-4 pentru piese de schimb, la 7 milioane. Numai că din cele 44 de F-16, guvernul de la Oslo a vîndut cele mai bune 12 aeronave companiei private Draken International din Statele Unite ale Americii.

    Draken este principalul beneficiar al contractului de 6,4 miliarde USD de la Pentagon pentru a opera cîteva escadrile Red Air ”agresoare” cu 24 de avioane F-16, 22 Mirage F-1M, MiG-21Bis/MF/UM, L-39, L-159, A-4 Skyhawk și principii de întrebuințare în luptă rusești pentru instruirea piloților ”USAF Weapons School Instructors”, ”Fighter Weapons School Graduates”, ”TOP GUN Instructors”. Îi înțeleg pe ai noștrii sau pe croați, SUA vrea să vândă avioane noi, sub un anume pretext aduna cele mai bune F-16 olandeze, israeliene, belgiene, că să nu avem ce lua la Second-hand.

    7. În urma evaluării parcului de avioane de experții Draken, guvernul de la Oslo știa că multe F-16, din cele rămase, erau jafuri ce nu mai pot fi reparate și a stabilit ”ca aeronavele rămase care nu pot fi vândute, să fie expuse la un muzeu sau în alte locuri”. N-a mai fost nevoie, le-a luat România toate cele 32, adică și pe cele de la muzeu.😜

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate