sâmbătă, decembrie 7, 2024
AcasăAgenda ZileiRomânii au pierdut compensații de peste 34 mil. euro pentru cursele pierdute

Românii au pierdut compensații de peste 34 mil. euro pentru cursele pierdute

Românii au pierdut compensații de peste 34 milioane de euro pentru cursele pierdute pentru care nu au cerut despăgubiri companiilor aeriene.

De la începutul anului și până pe 10 decembrie, 1.348 de curse aeriene au înregistrat incidente pe principalele patru aeroporturi din România – București, Cluj, Timișoara și Iași.

Pasagerii care nu au cerut compensațiile la care au dreptul pe baza legislației europene au pierdut în total circa 34.374.000 milioane de euro. 

Călătoriile cu avionul devin tot mai populare în România. Atât zborurile către destinațiile externe, cât și cele locale au înregistrat creșteri cu două cifre în ultimii ani. Anul acesta, traficul de pasageri de pe toate aeroporturile din țară va depăși 25 milioane de pasageri, aceasta însemnând că vor fi cu aproximativ 25% mai mulți față de anul anterior, potrivit AIAS – Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile. 

Potrivit Flight Refund, companie dedicată rezolvării cererilor îndreptățite ale călătorilor privind serviciile companiilor aeriene, în 2018, până pe data de 10 decembrie, s-au înregistrat 1.348 de zboruri cu probleme – întârziate sau chiar anulate. Potrivit Regulamentului European 261/2004, pasagerii sunt îndreptățiți să primească din partea companiei aeriene o compensație de până la 600 de euro pentru zborurile efectuate în ultimii 3 ani. 

“Observăm o dublare a incidentelor pe aeroporturile din România față de anul 2017. Dacă anul trecut am monitorizat 500 de incidente, în 2018 cifra a crescut până la peste 1300 de incidente, 700 dintre acestea fiind eligibile pentru compensații (incidente care nu au fost cauzate de forța majoră, cum sunt, spre exemplu, condițiile meteo excepționale sau greva). Acest lucru nu este o noutate pentru noi. Infrastructura nu poate ține pasul cu evoluția rapidă a traficului aerian, ceea ce înseamnă că, în multe cazuri, avioanele nu mai ajung la destinație la timp sau nu mai decolează la ora programată. Din nefericire, numai 1% dintre pasageri cunosc faptul că pot primi astfel de compensații. De asemenea, călătorii nu știu că pot apela gratuit la ajutor de specialitate și că pot primi banii într-un termen rezonabil. Dacă cei 99% din pasagerii care nu știu că au dreptul la compensații și-ar fi apărat drepturile, până la sfârșitul anului, aceștia ar fi primit compensații de aproximativ 34.374.000 milioane de euro”, a declarat Anikó Bolyó, General Manager Flight Refund. 

Românii au pierdut compensații, dar doar 1% din pasagerii afectați își apără drepturile 

Compensația pentru călătorii cărora li s-a refuzat îmbarcarea, dar și pentru cursele întârziate sau anulate se ridică la 250 euro pentru zborurile de până la 1.500 km și ajunge la 600 de euro pentru zborurile de peste 3.500 km, chiar dacă se încheie în afara Uniunii Europene sau pleacă din afara UE, dar sunt operate de o companie aeriană din Uniune. Despăgubirea medie acordată de Flight Refund în 2018 a fost de 340 de euro.

Completarea cererii pentru despăgubire se face în câteva minute pe adresa https://www.flight-refund.eu/ro. Călătorii primesc răspuns prompt dacă se califică pentru a primi despăgubiri din partea companiei aeriene și detalii despre procedura ce trebuie urmată. Flight Refund nu are costuri ascunse sau taxe suplimentare. Compania percepe doar fee-ul  de succes încasat din compensația plătită de operatorul aerian, indiferent de calea prin care a fost obținută compensația, fie ca răspuns la cererea de compensare sau în urma unui proces.

Alternativele pentru solicitarea despăgubirilor sunt fie mai costisitoare (angajarea unui avocat), fie mai anevoioase (demers personal). Potrivit lui Anikó Bolyó, chiar dacă pasagerii își cunosc drepturile, solicitarea compensației este un proces legal lung și anevoios, care necesită o cunoaștere amănunțită a dreptului internațional, devenind, astfel, o rută descurajantă pentru majoritatea călătorilor. 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate