Site icon Investigative Report

Românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, de la 1 martie, cu dobânzi între 7,2% și 8%

Începând de miercuri, 1 martie, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 2 și 3 ani și dobânzi anuale de 7,20%, 7,50%, respectiv 8%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată, informează Ministerul Finanțelor.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

Astfel, potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor, dobânda aferentă oricărui titlu de stat se plătește anual la data de plată a dobânzii, iar rambursarea valorii nominale se va efectua la data de plată a valorii nominale, conform următorului grafic:

De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secțiunea Datorie publicăwww.posta-romana.ro.

Exit mobile version