Site icon Investigative Report

Românii pot investi, începând din 2 mai, în titlurile de stat Tezaur la dobânzi de până la 6,15%

Românii pot investi, începând de luni, 2 mai, în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 5,5% şi 6,15%, potrivit unui comunicat al Ministerului de Finanţe.

Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.

Potrivit comunicatului, titlurile de stat pot fi cumpărate astfel:

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro, se mai precizează în comunicatul Ministerului Finanțelor.

 

Exit mobile version