Site icon Investigative Report

Salariul minim va crește cel puțin cu rata inflației

Salariile de bază 2021 salariul minim 60% din salariul mediu Salariul minim va crește salariul minim urmează să înghețe Proiectul legat de pensiile speciale a trecut de Comisia de buget-finanţe a Senatului care a acordat raport favorabil pentru propunerea de legislativă bani pentru pensii speciale impozitarea pensiilor speciale oug 114 pensii private Fondurile de pensii facultative cumulau active în valoare de peste 2,1 miliarde de lei, la 31 martie 2019, conform datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). anularea pensiilor speciale

Salariul minim va crește cel puţin raportat la rata inflaţiei, după ce metoda de calcul pentru stabilirea majorării acestuia pentru anul viitor se modifică, a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.

„Am avut o discuţie extrem de intensă cu doamna Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale şi de asemenea cu reprezentanţii instituţiilor din subordinea ministerului, pentru a ne stabili un set de priorităţi pe termen scurt, urgenţe. La capitolul urgenţe, am discutat câteva chestiuni care ţin de răspunsul pe care trebuie să-l oferim în legătură cu salariul minim. În privinţa salariului minim, şi discuţia din cadrul ministerului, dar şi discuţia cu domnul prim-ministru Florin Cîţu a subliniat faptul că acesta trebuie să crească cel puţin raportat la rata inflaţiei”, a afirmat Raluca Turcan.

Salariul minim va crește, doar dacă vrea premierul

Decizia finală privind modul de calcul a salariului minim va aparţine conducerii Guvernului.

„Aşadar este un lucru pe care deja îl vom lansa în transparenţă, în dezbatere publică, astfel încât să putem să legiferăm această decizie. Decizia va aparţine într-un final Guvernului, cert este că propunerea este ca această majorare să se facă cel puţin cu rata inflaţiei. V-am spus doar principiul, urmând ca în şedinţa de Guvern să fie anunţate toate detaliile. Această modificare în calculul salariului minim evident că va duce la o majorare a salariului minim brut”, a afirmat Raluca Turcan.

Potrivit programului de guvernare, metoda de calcul pentru stabilirea creşterii nivelului salariului minim să se bazeze pe trei indicatori: productivitatea muncii, indicele inflaţiei şi creşterea economică.

„Elaborarea unui proiect de lege cu privire la principiile de stabilire a salariului minim brut pe ţară garantat în plată, luând în calcul: productivitatea muncii, indicele inflaţiei şi un coeficient de corecţie în funcţie de dinamica creşterii economice, negociat cu partenerii sociali”, se menţionează în document, la capitolul Măsuri pentru salariaţii din România.

Mai mult, coşul minim de consum pentru un trai decent constituie elementul principal de fundamentare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plata şi a politicii salariale.

Exit mobile version