Șeful ISCIR, Viorel Părpăneață (foto dreapta), este acuzat de luare de mită și a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, timp în care nu își mai poate exercita funcția.
Conform procurorilor anticorupție, Părpăneață ar fi cerut mită câte 1.000 de euro lunar de la șefii inspecțiilor teritoriale din cadrul Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (I.S.C.I.R.), amenințându-i că altfel îi dă afară.
”Pe data de 20 mai 2022, în cadrul unei ședințe de management organizată la un hotel din Sinaia, jud. Prahova, inculpatul Viorel Părpăneață, ar fi pretins de la fiecare dintre șefii inspecțiilor teritoriale din cadrul I.S.C.I.R. câte 1.000 de euro lunar pentru menținerea lor în funcție și ar fi lăsat totodată să se înțeleagă că, dacă inspectorii șefi nu sunt de acord cu această solicitare, vor fi demiși (revocați) și vor fi numiți alți inspectori șefi.
Ulterior, la data de 08 iunie 2022, inculpatul Părpăneață Viorel ar fi primit de la unul dintre inspectorii șefi din teritoriu suma de 5.000 de lei”, se arată în ordonanța procurorilor, conform unui comunicat al DNA.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații și nu mai are voie să exercite funcția de inspector de stat șef al I.S.C.I.R., funcție în exercitarea căreia a săvârșit fapta.
În cazul în care se constată încălcarea cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive, mai precizează procurorii DNA.

