Site icon Investigative Report

Svetlana Ivanova, nababa de la Paris: Manifestaţie la Paris pentru impunerea de sancţiuni împotriva soţiei viceministrului rus al Apărării

Viceministrul rus al apărării, Timur Ivanov alături de Vladimir Putin (foto dr.) și de Dmitri Peskov (foto st.). În centru, soția sa Svetlana, ”nababa” surprinsă cu trabucu-n gură.

Zeci de manifestanţi au cerut duminică la Paris ca Uniunea Europeană să-şi extindă sancţiunile împotriva Rusiei asupra soţiei viceministrului rus al Apărării, acuzat de eludarea măsurilor coercitive europene, relatează Agerpres.

Timur Ivanov, aflat sub sancţiuni europene din octombrie, a divorţat de soţia sa Svetlana Maniovich în vara anului 2022 pentru a o proteja, afirmă susţinătorii opozantului închis în Rusia Aleksei Navalnîi, la originea unui miting în faţa presupusului domiciliu al acestei femei.

Înainte de divorţ, aceasta şi-a schimbat numele în cel de Ivanova, dar viceministrul Apărării rămâne singura ei sursă de sprijin financiar, au adăugat sursele citate.

Protestatarii, care purtau pancarte pe care scria „Furturi în Rusia. Crime în Ucraina. Femeie în Franţa”, au cerut ca soţia viceministrului să aibă interdicţie de şedere în Europa şi conturile îngheţate. „Aceasta este o familie de criminali de război”, a declarat militanta Maria Pevchikh.

Ea a precizat că autorităţile franceze au fost alertate cu privire la acest caz, dar fără răspuns până în prezent.

Soții Timur Ivanov și Svetlana Maniovich

În decembrie, susţinătorii lui Navalnîi au lansat o investigaţie bazată pe e-mailuri de la Svetlana Maniovich care descriu o viaţă de lux în Europa, cu vacanţe în Saint-Tropez, în sudul Franţei, şi maşini Rolls-Royce.

Soții Ivanov

„Aceasta este Svetlana Maniovich. Ea este ghidul tău în lumea rușilor extrem de bogați. Ea radiază bogăție. Diamante, blănuri, Rolls Royce – ea are totul și mai mult. Vara o poți găsi în St Tropez unde închiriază o vilă pentru 150.000 euro/lună sau pe un iaht în Napoli”, scrie jurnalista rusă de investigații Maria Pevchikh, într-o anchetă publicată de Fundația Anti-Corupție, fondată de Alexei Navalnîi, potrivit digi.24.

Investigația integrală privind viața de nababi a bandiților ruși Timur Ivanov și Svetlana Maniovich poate fi citită AICI.

 

Exit mobile version