Emmanuel Macron se confruntă cu lupta vieţii sale politice, în timp ce „soarta Europei liberale depinde de el”, scrie analistul britanic Will Hutton pentru The Guardian, încercând să explice de ce foarte mulţi europeni continuă să voteze cu politicieni naţionalişti. Marine Le Pen, candidata partidului de extremă dreapta Adunarea Natională, îi este din nou adversar lui Macron în turul 2, la fel ca şi în anul 2017. Doar că Marine Le Pen a devenit de atunci un adversar mai de temut, iar Macron nu mai este politicianul promiţător după ce a avut momente dezamăgitoare pe parcursul primului mandat.
Analistul britanic crede că eventuala alegere a lui Marine Le Pen pentru funcţia prezidenţială va însemna pentru Franţa ce a însemnat Brexit pentru Marea Britanie.
Conservatorii din Brexit de astăzi vor urî comparația, dar există paralele incomode între agenda lor internă și proaspăt alesul apostol al iliberalismului Ungariei, Viktor Orbán, ubernaţionalistul francez și anti-imigrantul Marine Le Pen, dar şi neclarul partid polonez Lege și Justiție condus de Jarosław Kaczyński, mai scrie jurnalistul The Guardian .
Toţi trâmbiţează un naţionalism lăudăros şi nesocotesc dreptul internaţional, toţi urmăresc să creeze un climat ostil pentru imigranţi, toţi cred că sistemul electoral ar trebui manipulat în avantajul lor, toţi nu au încredere într-o mass-media pluralistă, toţi vor să limiteze disidenţa şi să extindă puterile forţelor de poliție, toţi înclină către viziuni tradiţionale despre sexualitate şi familie şi, în diferite grade, toţi neagă schimbările climatice.
Toţi în mod obişnuit disimulează şi chiar mint; critica este o ştire falsă. Poliţia, naţionalitatea şi frontierele şi proiectele electorale ale guvernului conservator condus de Boris Johnson provin din aceleaşi rădăcini iliberale de dreapta (…) Cu toate acestea, pentru centrul mainstream şi stânga liberală, ameninţarea reală sunt votanţii acestora care nu mai urmăresc presa oficială şi se refugiază către cea alternativă, conspiraţionistă, naţionalistă şi antidemocratică”.
Orbán a câştigat cu două treimi din voturi în Ungaria duminică trecută, în timp ce războiul a făcut ravagii în Ucraina, chiar dacă a fost ajutat şi încurajat de o mass-media trucată şi de un sistem de vot.
În mod similar, alegătorii francezi, după ce s-au adunat pentru scurt timp pentru a-l susţine pe preşedintele Emmanuel Macron în calitate de lider de război, sunt acum înclinaţi spre Le Pen, care se așteaptă să ocupe locul doi în primul tur al prezidențialelor de duminică.
În runda finală din 24 aprilie, sondajele spun că rezultatul este prea apropiat pentru a fi consemnat – chiar dacă se pare că Macron se află pe primul loc în această cursă.
„Ce se întâmplă?” – se întreabă analistul.
Un factor este impactul globalizării asupra structurilor economice şi sociale ale economiilor avansate, surprins de celebra ”curbă a elefantului”, ilustrând modul în care globalizarea a influenţat distribuţia globală a veniturilor de-a lungul deceniilor. Curba din mijloc este îmbunătăţirea relativă a veniturilor în multe ţări cu venituri medii, în special a clasei lor de mijloc, care au fost ajutate pe măsură ce ţările lor ajung din urmă cu vecinii mai bogaţi. Coada lungă şi căzută a elefantului este dezavantajul continuu cu care se confruntă săracii lumii, în timp ce ultima curbă ascendentă triumfătoare a trunchiului în formă de U descrie veniturile din ce în ce mai mari ale elitei – beneficiarii necontestaţi ai globalizării. Când alegătorii francezi obişnuiţi, aflaţi la capătul greşit al acestui fenomen global, îl acuză pe Macron că este preşedintele bogaţilor, la asta se referă, scrie The Guardian.
Dar ramificațiile politice nu se manifestă în mod tradițional, așa cum arată alegerile din Franța.
Alegătorii ar putea dori să-şi dezvăluie furia asupra nedreptăţii, dar, în loc să voteze o stângă fragmentată pentru reformă şi afirmarea solidarităţilor sociale, ei sunt tentaţi să învinovăţească incursiunile străinilor în spaţiul lor naţional şi mulţi cred că cvasi-patriotismul rasist oferă cel mai bun răspuns.
Le Pen este un exponent genial. Franţa cunoaşte ostilitatea ei vechea faţă de imigranţi şi în special faţă de musulmani, dar traversând Franța în campania ei prezidențială, ea a subliniat că politicile ei economice, „patriotice”, care favorizează micile afaceri și producătorii locali vor însemna independență față de străini, mai multe locuri de muncă și prețuri mai mici. Ea a renunțat să mai vorbească despre ieșirea Franței din UE, natura auto-demolatoare a Brexit-ului fiind evidentă chiar și pentru ea.
Dar rămâne toxică. Proiectul ei este de a regenera societatea franceză organică, privilegiind cetățenii francezi puri. Aceasta va implica o lovitură de stat constituțională – rescrierea constituției cu rădăcinile ei în revoluția din 1789, suspendarea multor legi ale UE și retragerea din Convenția europeană a drepturilor omului. „Politica”, spune ea, „prevalează în fața legii”.
Mai mult, programul ei economic este imposibil de realizat.
Alegerea ei ar diviza Franța, ar opri renașterea economică a acesteia, ar dezlănțui demonii rasiști și ar distruge UE.
Stânga Franței, la fel ca cea a Marii Britanii, a trebuit să efectueze un act dificil de încadrare. Trebuia să-și mențină liniile deschise față de centrul deconcertat cu grijile sale legate de criminalitate și imigrație, contestând în același timp cele mai grave înclinații ale capitalismului, precum și să-și afirme angajamentul față de un sprijin social puternic și, mai presus de toate, să-și afirme credința în cele mai bune valori ale Iluminismului. A eșuat însă, pe de o parte din cauza propriilor diviziuni endemice și pe de altă parte parte pentru că Macron a făcut un pas mai bun spre centru
„Emmanuel Macron descoperă, la fel cum a făcut Tony Blair în Marea Britanie, că nu poţi guverna doar ca un centrist”, spune jurnalistul care e de părere că singurele coaliţii de guvernare durabile sunt de cele de centru şi centru-stânga sau de centru şi centru-dreapta. „Macron este în dificultate pentru că a aruncat prea mult din stânga”, a declarat Will Hutton.
„Cu toate acestea, poziţia incredibilă a Ucrainei împotriva războiului criminal al lui Vladimir Putin – şi apelurile elocvente ale preşedintelui Volodimir Zelenski la ceea ce trebuie să reprezinte Europa şi Occidentul – este o schimbare a jocului.
Nu numai că a relegitimizat Uniunea Europeană şi a reunit-o – este un apel puternic către toţi votanţii din Europa, pentru a le arăta unde duc iliberalismul, ubernaţionalismul şi suprimarea.
Învinovăţirea străinilor, apelarea la o concepţie mistică despre ţara ta şi încercarea de a te transmuta pe tine şi partidul tău în stăpâni necontestaţi ai statului duc la ceea ce se întâmplă în Ucraina.
Centrul şi centrul stânga – în Marea Britanie, în Franţa, într-adevăr peste tot în Europa – trebuie să justifice acest caz, împreună cu programele fezabile, deşi agresive, care fac capitalismul să funcţioneze pentru binele comun. Este timpul să ne reafirmăm ce este mai bun din noi înşine şi îi revine sarcina lui Macron în următoarele două săptămâni să găsească cuvintele, energia, rădăcinile sale moderate de centru stânga şi elanul pentru a face exact asta. Este o luptă europeană. Trăim vremuri epice”, scrie editorialistul The Guardian.